Parlamentarii europeni vor dezbate noi reguli privind sistemul de pensii la care participa, pe fondul acuzatiilor potrivit carora milioane de euro din fondurile publice sunt cheltuite pentru aceste plati, transmite EUobserver.
Doua treimi dint
Parlamentarii europeni vor dezbate noi reguli privind sistemul de pensii la care participa, pe fondul acuzatiilor potrivit carora milioane de euro din fondurile publice sunt cheltuite pentru aceste plati, transmite EUobserver.
Doua treimi dintre parlamentari (485) contribuie, in prezent, voluntar la un sistem de pensii pus la punct de Parlamentul European. Potrivit regulilor acestui sistem, parlamentarii platesc lunar in jur de 1.000 de euro cu titlul de contributie personala la un fond de pensii condus de chestorii Parlamentului. Totusi, aceste plati personale la sistemul de pensii sunt deduse dintr-un pachet de bani publici de aproape 3.800 de euro pe luna - pe care fiecare parlamentar il primeste pentru conducerea biroului sau - plus alte plati pentru munca depusa in Parlament. Si, in conditiile in care ar trebui sa ramburseze aceste contributii lunare la sistemul de pensii, nu exista nici o modalitate eficienta de a verifica daca acest lucru chiar se intampla. Chris Davies, liberal britanic din cadrul Parlamentului European, a sugerat ca in jur de 10 la suta dintre cei care participa la sistemul de pensii isi evita obligatia de a rambursa contributia la sistemul de pensii. "Avem nevoie de reguli noi si mai eficiente pentru a-i proteja pe cei care, de fapt, nu comit astfel de abuzuri", a declarat Davies, amintind de amendamentele pe care le propune spre dezbaterea comisiei de control a bugetului, saptamanile viitoare. Liberalul britanic propune aplicarea unor sanctiuni impotriva parlamentarilor care nu se supun regulilor, publicarea numelor si chiar suspendarea acestora din Parlament. "Ne pricepem foarte bine, in Parlament, sa aratam cu degetul spre alte institutii, dar am esuat in a ne rezolva propriile probleme si nereguli", a mai spus Davies.
Potrivit socialistului portughez Paolo Casaca, problema sistemului de pensii al parlamentarilor nu poate fi ignorata. Casaca a afirmat ca este "inacceptabil ca contributia personala sa fie platita din fonduri publice". "Ne asteptam la o dezbatere aprinsa pe aceasta tema, avand in vedere ca nu toate grupurile politice si-au exprimat pozitia cu privire la ce trebuie facut. Totusi, ceva trebuie facut imediat", a mai spus parlamentarul portughez. Fondul de pensii in sine ar putea deveni o problema uriasa, in conditiile in care cele mai recente rapoarte bugetare indica un deficit de aproape 42 de milioane de euro. Fiecare parlamentar care contribuie la acest fond pentru cel putin trei ani are dreptul la o pensie viagera, dupa implinirea varstei de 60 de ani.
Casaca a mai precizat ca nimeni nu a venit cu o solutie la aceasta problema si ca "nici nu se pune problema ca deficitul sa fie finantat din bani publici". Euroscepticul Jens-Peter Bonde, tot parlamentar european, a argumentat ca este ilegal sa inregistrezi un asemenea deficit, adaugand ca valoarea contributiilor ar trebui majorata si noi reguli ar trebui aplicate pentru redresarea sistemului.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.