O "nota-sinteza in actiunea informativ-operativa BANAT" din toamna anului 1997 a adus, pentru prima oara, la modul serios in discutie implicarea Serviciului Roman de Informatii si a unor demnitari ai regimului Iliescu in "afacerea Jimbolia". In aceasta se sintetiza, mai intai, mecanismul de derulare a contrabandei. "Din verificarile si actele premergatoare efectuate cu privire la realitatea si legalitatea circulatiei unor garnituri de vagoane-cisterna incarcate cu produse petroliere intre statia C.F. Timisoara Sud si punctul de frontiera feroviara cu Iugoslavia, au rezultat urmatoarele: in perioada 1994-1995, potrivit evidentelor Caii Ferate, din statia CF Timisoara Sud, nominalizata in documentele de transport ca statie de destinatie si de predare a marfurilor catre proprietar, au fost redirijate catre Jimbolia un numar de 1107 vagoane-cisterna, continand cantitatile de 7.799 de tone de benzina si 36.064 de tone de motorina, in baza dispozitiilor ulterioare transmise conform instructiunilor de serviciu ale SNCFR.
Verificandu-se registrul de urmarire-descarcare, existent in statia CF Jimbolia, s-a constatat faptul ca garniturile de vagoane-cisterna au fost predate destinatarului/proprietarului pline, iar acesta le restituia dupa circa 8-10 zile descarcate, in conditiile in care in zona nu exista linii industriale, rezervoare sau instalatii de descarcare produse petroliere, iar vagoanele in cauza, in perioada de stationare indicata, nu se regasesc inscrise in formularul piata statiei sau in borderourile de predare la administratia feroviara sarba. Actele premergatoare efectuate in cauza au evidentiat faptul ca, prin intermediul unor firme inmatriculate legal, dar care nu au functionat niciodata la sediul social declarat si ai caror administratori au plecat din tara la scurt timp dupa inregistrarea acestora, unele persoane cu functii de decizie in aparatul administratiei de stat (Virgil Magureanu, fost director SRI, Aurel Novac, fost ministru al Transporturilor) au organizat si coordonat o filiera de contrabanda prin care s-au dirijat in Iugoslavia cantitatile susmentionate de produse petroliere, in care au implicat, fiecare pe partea sa, subordonati pe scara ierarhica (...).
In filiera de contrabanda au mai fost implicati:
- Mataragiu Costi, sef zona SRI Banat;
- Petrea Vasile, sef serviciu SRI Timis;
- Bara Ionel, Ambasador Extraordinar al Ordinului de Malta
Pentru finalizarea cauzei se mai impune audierea numitului Novac Aurel si sesizarea Parchetului Militar, competent a efectua cercetari cu privire la abuzurile si ilegalitatile savarsite de cadrele militare implicate".
Ceea ce s-a si intamplat. Constatand ca la comiterea faptelor au participat si ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii (coloneii Mataragiu si Petrea), Sectia Anticoruptie a Parchetului Curtii Supreme de Justitie, care instrumenta dosarul, si-a declinat, la 18 iunie 1998, competenta de solutionare a cauzei, in favoarea Sectiei Parchetelor Militare. Gluma se ingrosa, odata cu dosarul, care masura deja 3.000 de pagini. Ceea ce, in cercetarea initiala a Politiei, avea aparenta unei escrocherii puse la cale de contrabandisti de duzina, lua mirosul unei "operatiuni speciale", dar in folosul exclusiv al celor care au comandat-o si nu a statului. Dimpotriva, in urma contrabandei operate prin firmele fantoma, prejudiciul creat Romaniei - doar din taxe neplatite - (dincolo de cel de imagine) s-a ridicat la 14.000.000.000 lei, (la un curs al dolarului de 7.500 lei). Iar banii incasati pe petrolul livrat Iugoslaviei nu s-au regasit in nici un cont "special" sau la bugetul de stat. "Afacerea Jimbolia" incepea sa arate si ea a "operatiune". Operatiunea "bani pentru partid", pentru sefii lui si pentru cei devotati lui.
Luna august a anului 2000 a fost una "fierbinte" pentru protagonistii "dosarului Jimbolia", desi in prima zi a ei nu s-ar fi zis asa. La 1 august s-au prezentat la Parchetul General, in calitate de martor, doua persoane: colonelul in rezerva Gheorghe Mihai, fost director al Directiei Transporturilor din IGP (cel ce il tot suna pe colonelul Doru ... sa-i explice ca e vorba de o "problema guvernamentala") si Constantin Bostina, patronul uneia dintre cele noua firme care au transportat produsele petroliere in Iugoslavia. Ca o paranteza, Bostina a fost, inainte de 1989, seful Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania, iar la izbucnirea revolutiei era ministru al Industriei Usoare. In prezent, este vicepresedinte al Asociatiei Oamenilor de Afaceri Romani, al carei presedinte este George Copos, fostul sau subaltern pe linie UASCR. Atmosfera s-a incins insa odata cu audierea lui Virgil Magureanu la Parchet, doua zile mai tirziu. A stat acolo trei ore, care foarte probabil n-au trecut usor. El a trebuit sa raspunda declaratiilor facute de fostii sai subalterni, ofiterii SRI Costi Mataragiu si Petrea Vasile, din care rezulta ca au participat la protejarea convoaielor de carburanti care s-au "varsat" in Iugoslavia din ordinul fostului director al Serviciului Roman de Informatii.
Cu doar o zi inainte, generalul Ion Pitulescu, fost sef al Politiei in timpul guvernarii Vacaroiu, l-a acuzat pe Magureanu ca este "organizatorul si beneficiarul direct al contrabadei cu produse petroliere", alaturi de cativa apropiati ai sai, dintre care l-a numit pe adjunctul Gioni Popescu. Pitulescu sustinea ca Magureanu i-ar fi spus ca a fost o "operatiune de interes national". "L-am contrazis, si Magureanu urmeaza sa dovedeasca acum ca nu este asa", a mai spus generalul. Pitulescu a mai afirmat ca la afacere a fost complice si fostul ministru al Transporturilor, Novac, fara de care operatiunea nu ar fi avut sorti de izbanda si ca el l-a informat verbal pe premierul Vacaroiu, care insa "nu a intreprins nimic in elucidarea cazului". Nicolae Vacaroiu l-a ironizat imediat, in stilul sau, pe Pitulescu: "Nu cunosc nici un fel informare verbala. Este un joc politic care nu-si are rostul. Inainte era firul rosu, acum la moda este embargoul. Nu este nici pe departe vorba de contrabanda".
Dar gluma se ingrosase. In primele zile ale lunii septembrie 2000, Parchetul General a cerut Presedintiei, Senatului si Camerei Deputatilor sa se pronunte, dupa studierea documentelor din "dosarul Jimbolia", daca se impune inceperea urmaririi penale impotriva senatorilor PDSR Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru, Doru Ioan Taracila, fost ministru de Interne, precum si fata de Aurel Novac, fost ministru al Transporturilor, in conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministeriala. PDSR s-a regrupat exemplar, cum o mai facuse in cazul Bivolaru. Cererea Parchetului a fost imediat blocata de Comisia Juridica de la Senat. Intr-o declaratie, senatorul PDSR Ion Predescu a aratat ca Legea raspunderii ministeriale nu poate fi aplicata retroactiv, iar faptele la care se facea referire in adresa Parchetului s-au petrecut inainte de aparitia acestei legi. PDSR a iesit basma curata usor: de la sedinta Comisiei a absentat chiar presedintele, taranistul Razvan Dobrescu, iar in locul lui Ion Predescu "a facut jocurile". Nefinalizata pana debutul campaniei electorale, "Operatiunea Banat" s-a transformat, din pacate, in balci politic.
Serviciul Roman de Informatii fuge pe usa din dos
La inceputul anului 2000, inainte ca "Operatiunea Banat" sa se transforme in circ politic, o ancheta interna a SRI a ajuns la concluzia, ca intodeauna stiuta de toata lumea, ca "trei cadre ale acestui serviciu au fost direct implicate in traficul de produse petroliere spre Iugoslavia in perioada embargoului", dupa cum relata postul de radio BBC. Alaturi de cei doi ofiteri SRI deja stiuti, Vasile Petrea, seful filialei SRI Timis si Costi Mataragiu, fost sef al Centrului Zonal a aparut si numele lui Dumitru Ogasanu, de la SRI Bihor. Tot BBC reamintea ca acesti ofiteri au fost implicati si in procesul "Solventul", unde s-a decis neinceperea urmaririi penale a celor trei ofiteri, pentru ca s-a considerat ca au actionat la un ordin.
Nici cazul Jimbolia nu era diferit. Desi ofiterii SRI s-au ocupat direct de protectia informativa a unor transporturi de contrabanda cu incalcarea embargoului impus Iugoslaviei, astfel incat trenurile cu motorina si benzina sa treaca neobservate, Serviciul Roman de Informatii a precizat, din nou, ca acestia s-au implicat in actiune din ordinul lui Virgil Magureanu, fostul director al institutiei. Totodata, SRI "precizeaza ca nu a initiat, nu a executat si nici nu a organizat operatiunea, nefacand altceva decat sa protejeze transportul".
Costin Georgescu a procedat asa cum avea sa o faca si Predescu, in apararea camarazilor sai de partid. Dintr-o trasatura de condei, in stilul care i-a caracterizat intregul mandat de director, rasplatit dealtfel cum se cuvine cu un post diplomatic, a sarit in apararea ofiterilor de informatii. Lui Georgescu i-a venit cu atat mai usor, cu cat nu cu multa vreme inainte ii aparase cu patos in parlament pe fostii securisti, cu ocazia dezbaterilor la "Legea Ticu". Rezultatele demersului conducerii SRI nu au intarziat sa apara. Cu obedienta, in 28 martie 2000, Parchetul Militar decidea suspendarea anchetei penale impotriva celor trei ofiteri SRI, considerand ca "nu exista suficiente probe" ale comiterii unei infractiuni.
In Romania regimului Iliescu, au fost anchetati la sange oameni care au fost prinsi trecand la sarbi canistre cu benzina, pentru a castiga, cu frica in san, un ban in plus. Cei care "au facut embargoul" cu garniturile de tren nu au avut de patit nimic si nici o teama, pentru simplul motiv ca ei au fost cei ce faceau legea.
In "afacerea Jimbolia", SIE a tacut. Dar ce-a facut?
Intr-o recenta emisiune a lui Stelian Tanase de la "Realitatea TV" am intervenit, intrebandu-l pe invitatul sau, generalul Ioan Talpes, fost director al SIE, despre implicarea Serviciului de Informatii Externe in "afacerea Jimbolia". Talpes a precizat, din start, ca SIE nu a avut nici o legatura cu contrabanda. Dimpotriva, dansul ar fi contribuit la aducerea acelei Comisii care supraveghea aplicarea de catre Romania a embargoului impus Iugoslaviei. Apoi, printr-un superficial exercitiu stilistic, domnul Talpes incerca sa abata atentia de la fondul problemei, vorbind de cei "400 de kilometri de granita cu Iugoslavia, practic imposibil de supravegheat". Mi-am amintit imediat cat de eficient erau impuscati multi dintre cei ce incercau sa treaca Dunarea la sarbi, inainte de 1989... Dincolo de aceasta, fostul sef al SIE batea, in fond, campii: contrabanda in "afacerea Jimbolia" nu s-a facut pe 400 de kilometri, ci pe distanta unui ecartament de cale ferata.
Senzatia a fost ca Ioan Talpes incearca sa ascunda ceva. Iata despre ce ar fi vorba. Mai intai, despre incompetenta. SIE habar nu a avut (dar, cum s-a vazut, nu a vrut) sa gestioneze o problema care intra in mod direct in sfera sa de competenta. Inainte de toate, la vremea respectiva, "afacerea Jimbolia" a dovedit ca Romania putea fi, foarte usor, un culoar al Rusiei spre Balcanii aflati in plin si sangeros conflict. "Povestea" cu "firul rosu" de care s-a legat, la fel de superficial domnul Talpes nu era doar o poveste. Rusia avea nevoie sa pastreze o legatura tainica si directa cu Romania, pentru a putea pastra macar un minim control asupra zonei balcanice.
Contrabanda de stat prin gara Jimbolia a avut si o dimensiune mafiota. Va mai aduceti aminte de priorul oradean Ionel Bara, auto-recomandat "ambasador al Ordinului Cavalerilor de Malta"? Bara a fost inculpat in dosarul contrabandei, fiind adesea vazut in gara Jimbolia, carand valize diplomat, despre care ceferistii banuiau ca sunt doldora de marci, imediat dupa "preluarea" de catre sarbi a unor garnituri de combustibili. Inainte de 1989, Ionel Bara lucra in serviciile de informatii ale armatei, avand insa un grad marunt. A revenit in tara in 1994, anul in care s-a declansat "afacerea Jimbolia". Se deplasa cu autoturisme pe care aplicase, cu de la sine putere, autocolante CD - "Corp Diplomatic", a organizat dineuri si conferinte, tinea discursuri pompoase, razbatand chiar pana la Iliescu, in compania caruia a si fost remarcat de presa.
Dar Ionel Bara nu s-a intors in Romania doar cu promisiuni. El a venit insotit de Caiumi Serafino si Luciano Lonardoni, ambii din Modena si ambii in legatura cu Alberto Ramera, colonel al serviciilor secrete italiene, care a fost trimis sa controleze operatiunile de incalcare a embargoului de catre Romania. La el s-o fi referit Ioan Talpes cand a spus ca s-a ocupat de aducerea observatorilor straini care sa monitorizeze respectarea embargoului de catre Romania? Poate ne va raspunde. O sursa de presa sustine ca, vazand ca fenomenul nu poate fi controlat, "se pare ca Ramera a cazut la o invoiala cu partea romana, intelegere care a continuat sa functioneze si dupa disparitia lui in accidentul aeronavei TAROM de langa Verona". Dupa moartea lui Ramera, Lonardoni a preluat "misiunea" sa, fiind mentionat drept unul dintre pionii "afacerii Jimbolia. Stabilit la Sanmartin, in Bihor, cumpara proprietati, iar prietena sa, tinara Florentina, remarca aceeasi sursa, "devine in scurt timp una dintre cele mai prospere fete din Bihor. Eram in plin embargou".
Dar pentru a ne edifica cititorii in legatura cu ne-amestecul Serviciului de Informatii Externe in "afacerea Jimbolia", mai trebuie sa precizam un fapt important: in 1994, in acelasi an in care vine in tara "ambasadorul" Ionel Bara si demareaza "afacerea Jimbolia", se intoarce de la Belgrad un binecunoscut personaj: Ristea Priboi. Ultima misiune peste hotare a lui Ristea Priboi a fost in capitala Iugoslaviei. Ce rol a jucat el acolo ca ofiter SIE, numai domnul Ioan Talpes ne poate lamuri. Si mai trebuie precizat ceva. Curand, Priboi a fost recompensat, fiind detasat in 1995 la biroul Presedintelui Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, pastrandu-si insa in acelasi timp si gradul si calitatea de ofiter activ al SIE. Situatie care a incetat abia in 1997, cand a fost trecut in rezerva.
Pretul platit
La finele anului 2000, "Operatiunea Banat" s-a transformat intr-o batista bine pusa pe tambal. Personalitatile implicate se agitasera degeaba, afirmand in apararea lor, la izbucnirea scandalului, ca "afacerea Jimbolia" a fost un "transport umanitar aprobat de Consiliul de Securitate al ONU". Sau, cum afirmase in martie 1998 Magureanu, ca "incalcarea de catre Romania a embargoului impus fostei Iugoslavii a fost o decizie politica luata la nivel inalt, la care a concurat si acceptul organelor internationale de supraveghere". Fostul sef al SRI s-a jurat ca a inaintat rapoarte despre incalcarea embargoului presedintelui Iliescu si premierului Vacaroiu. Sunt aici cateva lucruri de spus. In cazul in care transportul ar fi fost intr-adevar aprobat de ONU, la MAE si la Ministerul Transporturilor ar fi trebuit sa existe documente care sa-l ateste, ori Parchetul nu a primit asemenea documente pe parcursul cercetarilor. Nici nu avea cum. S-au facut verificari care au aratat ca, la nivelul Consiliului Suprem de Aparare al tarii, nu au fost adoptate hotarari referitoare la transmiterea prin statia CFR Jimbolia, catre fosta Iugoslavie, a vreunei cantitati de carburanti si ca nici Consiliul de Securitate al ONU si nici alte organisme internationale nu au aprobat o asemenea operatiune.
O alta problema este cea a sumelor vehiculate pe parcursul "afacerii Jimbolia". Daca ea era o "operatiune speciala", banii obtinuti ar fi trebuit sa se regaseasca in rezervele extrabugetare ale statului roman. Dar statul nu a incasat nici o marca si nici un dolar. Dar totusi, de unde venea petrolul livrat Iugoslaviei, cat s-a platit si cat s-a incasat pe el? O interventie a lui Adrian Costea la "Radio Europa Libera" in anul 2000 arata, in ceea ce priveste provenienta petrolului importat de Romania si care a ajuns in Iugoslavia, ca "o parte din petrol era rusesc. De asemenea, a fost si petrol libian, dar si irakian". Aceste importuri, intermediate de Costea, s-au achizitionat la un pret mai mare decat pe piata internationala, cu bani virati de darnicul BANCOREX al si mai darnicului Temesan. Directorul bancii a fost ulterior inculpat pentru o "gaura" de 16,8 milioane de dolari, reprezentand acreditive acordate fara garantii catre importatorii G.T.I. (General Trading & Investment) si STAR TRADE INVEST si neincasate. Sarbii au platit, la randul lor, acelasi combustibil. Un singur tren cu cisterne transporta Intre 1.200-1.500 de tone de combustibil. Incasarile, pentru o singura garnitura, atingeau 3 milioane de marci. Au fost 40 de garnituri, deci socoteala e simplu de facut.
La toate acestea, trebuie sa mai adaugam ceva. Pe linga motorina si benzina, in transporturile catre Iugoslavia, care s-au scurs pe sub ochii curiosi ai politistului Doru Spataru sub "protectia guvernamentala", s-a mai aflat ceva. Au trecut, nevamuite si necontrolate in Iugoslavia, 16 vagoane cu uree si 9 vagoane cu produse ceramice. Cel putin asa li s-a spus angajatilor CFR din statia Jimbolia, nelamuriti ca vad si altceva decat cisterne. Dar ce facea regimul Milosevici, in plin si crincen razboi, cu uree si portelan? Ne mai amintim de un caz, celebru in Romania, nu-i asa, cand sub portelan s-a gasit altceva; si, de altfel, fabrica de la Cugir trebuia si ea "relansata", nu-i asa? Cat despre uree, ea nu se utilizeaza doar pe camp, ci si in industria de armament...
In opinia mea, "afacerea Jimbolia" si actiunea care a incercat sa o deconspire, "Operatiunea Banat", operatiune ce a esuat lamentabil, reprezinta cel mai mare esec al institutiilor Romaniei in tranzitie in incercarea de a-si demonstra puterea si vointa in lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate. Organizate chiar de stat, printr-o operatiune vasta de contrabanda. In aceste conditii, numai o abordare a "dosarului Jimbolia" din perspectiva incalcarii grave a sigurantei nationale, a intereselor si angajamentelor internationale ale Romaniei ne-ar mai putea spala putin fata. "Operatiunea Banat" a ridicat doar un colt din valul intunecat asternut peste o sumbra realitate: la noi, cei ce fura mai mult sunt cei alesi sa faca legi ori numiti sa le aplice, iar siguranta nationala a tarii este pusa in pericol, uneori, din inconstienta, incompetenta sau lacomie, chiar de sefi si superiori din institutiile chemate sa o apere.