Actorul de comedie Radu Gheorghe nu mai are nevoie de prezentare. Cine nu-l cunoaste din scenetele umoristice de la Televiziunea Romana, din secventele de pantomima, din rolurile interpretate in cele sase filme pentru marele ecran, printre care "Mir

Actorul de comedie Radu Gheorghe nu mai are nevoie de prezentare. Cine nu-l cunoaste din scenetele umoristice de la Televiziunea Romana, din secventele de pantomima, din rolurile interpretate in cele sase filme pentru marele ecran, printre care "Mireasa din tren", "Casatorie cu repetitie", "Caruta cu mere", "Lotus", sau din piesele de teatru pentru Televiziune "Nunta lui Figaro", "Actorul care l-a jucat pe Hamlet", din piesa de teatru "Revizorul"... Si lista poate continua.
Talentat, ambitios, luptator pentru drepturile sale si ale colegilor de bresla, un rasfatat al turneelor in strainatate, Radu Gheorghe se hraneste din prospetimea publicului, chiar daca publicul e mereu altul. In urma cu cateva zile, spectacolul "Ludwig, Niccolo & Jo"- unde ii are parteneri pe Georgeta Ciocarlan si Mihai Bisericanu -, ale carui scenariu si regie ii apartin, a intrat in repertoriul Teatrului National "I.L. Caragiale", prilej cu care i-am solicitat urmatorul interviu.

- Se stie, nelinistile unui creator pot naste capodopere. Domnule Radu Gheorghe, care au fost, si poate inca mai sunt, nelinistile care au condus la realizarea spectacolului "Ludwig, Niccolo & Jo"?

- Acest spectacol s-a nascut din nelinistea noastra de a gasi noi modalitati de exprimare artistica. Pentru ca stapanul nostru este spectatorul si pentru ca niciodata dorinta noastra de a-l multumi nu este satisfacuta. Altfel spus, lumea traieste, se misca, publicul a trecut intr-o alta era, a computerului si Internetului, iar noi venim tot cu piese prafuite. Lumea vrea ceva nou. Iata de ce trebuie gasite noi mijloace de comunicare. Exista acum o generatie care nu are nici cel mai mic habar ca inainte de '89 a fost comunism; nu stie ce sunt acelea cozi, etc., etc. Ei bine, acestora trebuie sa le dam, prin intermediul teatrului, ceea ce asteapta. In opinia mea, partea educativa a unui spectacol consta in aceea de a face posibil transferul de cunostinte de la cei care stiu ceva, gratie experientei lor, a accesului lor la cultura - prezentate intr-o forma agreabila -, catre aceia care nu stiu.

- Vine acest spectacol intr-un moment potrivit? Raspunde nevoii publicului actual, din era Internetului, ceea ce nu-l scuteste de a fi apasat de griji si de saracie?

- In permanenta, spectatorii sunt doritori de ceva nou. Si acel ceva nou il da actorul; el este masura posibilitatii unui act cultural care poate aduce noutatea absoluta. Chiar daca se joaca o piesa clasica, de pilda de Shakespeare sau de Caragiale, care s-au mai jucat, dar cu Dan Puric sau cu Mihai Bisericanu sau cu mine nu s-au mai jucat. In aceasta situatie, piesa respectiva poate spune foarte mult despre cum gandesc ei rolul ce li se incredinteaza pentru a-l interpreta. Pe de alta parte, sinceritatea actorului, a protagonistilor spectacolului, are o mare greutate; este esentiala in relatia cu publicul. Actorii profesionisti respecta pubicul pentru sinceritatea cu care joaca. Exista o sinceritate a actorului adevarat care trece rampa, iar publicul simte cand actorul este sincer. Sinceritatea este mobilul si obiectul artei noastre; pe ea ne bazam in aparitiile noastre scenice. In spectacolul pe care-l propun, Mihai Bisericanu si subsemnatul suntem pusi la incercare, pentru ca noi doi ne asumam raspunderea spectacolului, a reusitei lui. Dar tocmai asta este provocarea. Speram - si eu am garantia anilor de experienta, dar si a faptului ca am mai jucat secvente din acest spectacol -, ca publicul va intelege mesajul si, la randul meu, eu voi intelege ce asteapta el de la noi. Deci nu este ceva unilateral, cu atat mai mult cu cat se si improvizeaza, ceea ce nu inseamna ca va fi usor. In primul rand pentru ca atunci cand improvizezi primesti si raspunsul si, mai ales, trebuie sa te "mulezi" pe reactia salii, a publicului. Bineinteles, sarcina ce ne revine mi se pare mai usoara aici, la Teatrul National, data fiind calitatea spectatorilor, spre deosebire de cel de club, care este mult mai dificil: poate reactiona sau nu, poate sa nu pastreze linistea necesara.

- Conteaza umorul. Dar umorul cuiva este o proba sau o dovada de inteligenta, atat a celui care il produce cat si a celui care il primeste, il gusta. Dv. cum ati reusit sa va pastrati prospetimea umorului?

- Acum, cand am depasit varsta la care mi se parea ca aceia care aveau 30 de ani sunt batrani, cred in ideea potrivit careia tineretea spiritului conteaza mai mult decat tineretea fizica. Sigur ca imbatranim cu totii, si atunci singura salvare pentru a avea "tineretea fara batranete" pe care mi-o doresc si ne-o dorim cu totii este creierul. Si atunci exersez; nu-l las deloc sa doarma, il pun la treaba. Cred ca starea de neliniste intretine mintea, si deci si tineretea. E mai important si mai benefic atat pentru tine cat si pentru cei din preajma ta sa sa gandesti tinereste, decat sa fii tanar si sa gandesti batraneste.

- Care este secretul reusitei in genul comic?

- Autoironia. Or, pentru a te autoironiza trebuie sa te cunosti bine. Trebuie sa fii sincer cu tine insuti. Si pentru asta trebuie sa razi de tine si apoi de defectele tale. Daca eu rad de mine si sunt sincer cu spectatorii, sufletul lor se deschide automat si putem astfel sa comunicam, fara masca unei false conventii, fara sa ne jignim, dar spunand lucrurilor pe nume. Toti avem nevoie de acest lucru, cu atat mai mult cu cat ducem o viata grea sau nesigura. Cred ca un exercitiu de sinceritate ne-ar prinde bine tuturor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.