Ei cred ca este necesara rezolvarea rapida a problemelor autostrazii Bucuresti - Sibiu si, nu in ultimul rand, a navigatiei pe Dunare, pe care o considera "o autostrada cu sase benzi"

Austria este unul dintre statele europene care s-au
Ei cred ca este necesara rezolvarea rapida a problemelor autostrazii Bucuresti - Sibiu si, nu in ultimul rand, a navigatiei pe Dunare, pe care o considera "o autostrada cu sase benzi"

Austria este unul dintre statele europene care s-au impus pe piata romaneasca inca din 1990. In prezent, in Romania activeaza peste 3.300 de firme, in cadrul carora sunt angajati peste 100.000 de romani, volumul total de investitii depasind trei miliarde de euro. Johannes Becker, atasatul comercial al Ambasadei Austriei, a declarat pentru "Curierul national" ca investitorii austrieci sunt multumiti, in general, de mediul de afaceri din Romania.
Principala activitate a sectiei comerciale o reprezinta intermedierea relatiilor comerciale intre cele doua state si consilierea firmelor austriece care doresc sa intre pe piata romaneasca, organizarea misiunilor economice si participarea la targurile de profil.
Din pacate, firmele romanesti au o prezenta scazuta pe piata austriaca, desi la Viena exista "Austrian Business Agency" (Agentia Austriaca pentru Afaceri), institutie care se ocupa de consilierea investitorilor straini.
Potrivit lui Johannes Becker, companiile austriece sunt atrase de costurile reduse de productie, deschiderea pietei romanesti fata de investitiile straine, si mai ales de buna pregatire a fortei de munca.
In ciuda acestor avantaje, exista inca probleme legate in principal de birocratie, fiscalitate si infrastructura. Dificultatile in rambursarea TVA-ului, desele controale financiare care ingreuneaza activitatea firmelor, starea proasta a drumurilor care duce la cresterea costurilor si timpului de transport, legislatia greoaie mai ales in obtinerea cadastrului si in Codul muncii sunt obstacolele cu care firmele austriece se confrunta cel mai des.
Pe langa extrem de cunoscuta si mediatizata preluare a SN Petrom de catre OMV, firmele austriece s-au impus in principal in sectorul bancar, in domeniul productiei de consumabile si ambalaje, in fabricarea utilajelor industriale, investitorii vizand acum domenii precum agricultura, industria electronica si industria constructiilor de masini.
Se preconizeaza ca o data cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana sa se inregistreze o crestere brusca a ritmului de investitii, urmata de o revenire la nivelul actual, cand se inregistreaza intre 300 si 400 de investitii anual.
Becker caracterizeaza relatiile dintre Sectia Comerciala a Ambasadei si Ministerele implicate in mediul de afaceri ca fiind deschise si directe. De aceea, investitorii straini spera intr-o rezolvare rapida atat a problemei autostrazii Bucuresti - Sibiu, care ar reduce la jumatate timpul de transport, cat si problema navigatiei pe Dunare, pe care o considera "o autostrada cu sase benzi".
Biroul Comercial al Austriei isi desfasoara activitatea in cadrul Ambasadei, situata pe strada Logofat Luca Stroici nr. 15, sect. 2. Persoanele interesate se pot adresa Biroului la telefoanele: 210.17.98; 210.17.99; fax: 210.23.99, conform programului: luni: 8-17:30, marti-joi: 8-17 si sambata intre 8-14, la e-mail: bukarest@wko.at, sau la adresa: www.austriantrade.org/ro. Biroul Comercial ofera consultanta companiilor austriece care doresc sa intre pe piata romana si investitorilor romani interesati de colaborarea cu firme din Austria.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.