cenaclu online

* Dintre prozatorii al caror imaginar pare desprins din filmul Trainspotting, Dorin Muresan s-ar evidentia, pe fondul exhibitionismului sexual, de rigoare in scenariile cu drogati, prin amestecarea scriiturii "crude", din speta inavuabilului, cu elemente de reflectie asupra conditiei artei. Personajul sau, vanat nemilos de morbul "parei", un fel de alien ascuns in corp, in pliurile mentale, iesind la suprafata doar cand are el chef, comenteaza literatura si sculptura, de obicei sarcastic, dar si in termeni care indica inrudirea dintre chinuitul sau corp si efemera, la o adica, opera de arta. Pana la un punct, proza are aspectul autoscopiei de tip fisa clinica, avand un deziderat declarat : desi deturnat de la cele reale de "para", naratorul nu vrea sa ajunga "un nebun, un rebel sau un ciudat". Problema unei astfel de proze este ca emana un aer de deja-vu. Ca de obicei, "salvarea" ar putea veni din atasarea unei mize mari derularii de scene "dure".
* Proza lui Dorin Muresan imi este cunoscuta din volumul Hypostasis, aparut in 2002 la Editura Limes si pe care l-am citit cu interes. Nu si cu maxima placere, nefiind un tip de proza la care sa ader. Observ ca tinarul prozator clujean nu si-a modificat universul. Rideam in sinea mea, citind fragmentul propus pentru "Ziua literara". Textul Hypostasis era dedicat de autor, cu destul curaj, mamei sale. Oare acum va mai indrazni? Si ce va zice doamna Muresan daca il va citi? Oricum, Dorin Muresan are, cred eu, o inclinatie evidenta pentru proza, fantezie si naturalete in descriptie si dialog. Fata de aceste calitati, cauza pe care o serveste autorul este destul de sarmana. E vorba de descrierea starilor de agorafobie si altele la fel de precare generate, ca si in Hypostasis, fie de "luarea in freza" din pricina drogurilor, fie de sevraj. Descriere acceptabila ca episod intr-o desfasurare ampla. Pe spatii mari sau detinind exclusivitatea, aceste "confesiuni ale unui opioman" sau ce altceva o fi fumand el, devin fastidioase. Fragmentul propus imi confirma parerea mai degraba buna despre Dorin Muresan si nutresc speranta ca in restul romanului el va izbuti sa schimbe cit mai des registrul narativ, va largi tematica si zona lingvistica pentru a se pune in valoare. Astept cu incredere.
* Marian Ilea, binecunoscut si apreciat autor, are o lume personala pe care a extins-o mai de curind de la Desistea la Medio-Monte. Textele lui sint pline de haz si ironie continuta. Destul de des el foloseste forma epistolara pentru a pune personajele sa se exprime in scris, forma cu atat mai caracterizanta pentru ele. Astfel, Marian Ilea realizeaza veritabile monologuri cu un simt teatral remarcabil. Fragmentul propus pentru Cenaclul "Ziua literara" este la fel de savuros ca de obicei, arta lui Marian Iliea fiind una bine stapinita. Ma asteptam in final la un deznodamint mai marcat impotriva premiselor care sa se constituie intr-o poanta mai suculenta. Dar si asa, textul este unul foarte bine realizat, cu marca personala evidenta, fluent, inteligent, condus cu perfecta siguranta.
* O proza haioasa, ticnita, in stilul anilor care se poarta, cu "p... in mina", fie ca e nevoie de p... sau nu. Sau, poate, pentru a constitui un echilibru, un contrabalas de realitate la personajele cu nume livressti, neverosimile: Bog (aici s-ar putea sa avem de-a face chiar cu dumnezeu insussi, nu-i asa? Slava Bogu!), Danteverra.
O proza oarecum experimentala, oarecum tezista, cu terminatii in zona psihe/psihodelica. Cu o miza pretinsa in zona incilcita a firii omenesti. Cine-verite, cine+realitate. Un roman "complicat", intre halucinatie, reconstituire hirsuta a artei, contorsiune a imaginii. Un gen de punere in dezbatere care nu va ajunge, evident, decit la un cititor elevat, pretentios, care sa rabde capriciile felurite ale autorului. PSYCHO de Romania? Sa-i tinem pumnii...
* Marian Ilea nu se dezminte. Isi continua saga sa, Desistea. Comparata cu Macondo, Desistea a ajuns un fel de Ieud mai mult sau mai putin faara iesire. Viata de miner, cu diverse ordine ale muncii stralucind pe piept, forma trena high-lighturilor din anii 50. Personajele trec din baroc in rococo, asa, ca in cartile de epoca ale lui Eugen Barbu, au nume asemanatoare, viata e formata dintr-un sir interminabil de iustini si iustinieni. Fresca de epoca sau saga unui loc? Toate la un loc. Munca prozatorului e intr-un fel asemanatoare cu cea a unui arheolog al existentelor. Semnificativa si frumoasa e scena in care se reliefeaza portretele sahistilor, oameni care se plictisesc, de altfel, in inchisoarea existentei lor mineresti: "Minerul Roman Ioan ii de netrecut la sah. Joaca si castiga partidele cu vagonetarul Tudor Nicolae. Mai si pierde cateodata. Stam mai multi langa ei si ii urmarim cum misca figurinele. Vagonetarul Branduse Gheorghe si ajutorul de miner Simo Vasile is si ei amatori de sah."
* Iesit din Ieudul, de-acum, al lui Ioan Es Pop, Marian Ilea si-a consolidat acolo in Nordul geros o provincie imaginara insolita. Se numea la inceputuri Desistea, apoi a denumit-o mai expresiv, intr-o trilogie romanesca, Medio Monte. De atunci, tot exploreaza dedesubturile acestei provincii vadindu-se un autentic creator de spatiu epic, unul care concepe lumea ca spatiu, cum spunea W. Kayser, pentru care personajele si evenimentele nu prezinta importanta decat ca expresie a spatiului modelator. Centrul geografiei sale fictionale este acest oras cosmopolit, Medio Monte, de la periferia fostului imperiu cezaro-craiesc. In fragmentul de fata, timpul epic este glisat mai aproape de noi, in 1956. Ani din care dateaza Scrisoarea minerului Iustin ajuns in Medio Monte adresata varului sau Iustinian ramas in Desistea natala. "Documentul" ii prilejuieste prozatorului o parodie suculenta a lumii proletcultiste, cu ajutorul limbii de lemn a epocii. Umorul (involuntar) iriga frazele sablonarde ale personajului modelat de mediul adoptiv in spiritul comunist al "omului nou". Remarc aceeasi inclinatie a lui Marian Ilea catre satira sociala, realismul crud si deformarea caricaturala sub obladuirea parodiei.
* Daca tot romanul lui Dorin Muresan (din care propune acest fragment) uzeaza de acelasi limbaj obscen al unui narator obsedat, poate sa-i ataseze, la eventuala aparitie editoriala, fara nici o jena, banderola de "Literatura pornografica". O fi invatat tanarul autor cate ceva de la L. F. Céline, dar imaginatia sa macabra intrece orice masura, intr-un derisoriu mimetism dupa Sade. Nu sunt defel pudibond, dar nu mi se pare ca un narator care-si "face laba in fata oglinzii" ar deveni mai credibil prin acest gest teribilist, si nu cred nicicum ca un profesor de la Arte Frumoase nu poate comunica cu studentii decat apeland la organele genitale sau anale. Limbajul crud-maladiv al personajului confesiv erodeaza orice sens al naratiunii care este impinsa catre literatura kitsch.
* Principiul cel mai sanatos, atunci cand faci critica literara, este acela de a lucra exclusiv cu materialul clientului. Nici ca se poate un material mai nimerit decat proza aceasta a lui Dorin Muresan. Dar sa luam cateva esantioane:
"Am acceptat, gandindu-ma ca acea "iesire" urma sa-mi alinte putin durerea psihica." Sigur, durerea psihica nu se alina, ci, pentru ca "pacientul", de obicei nu-si recunoaste boala si nu vrea sa se vindece, se alinta, se dorloteaza, se intretine. "Interiorul ei este ocupat intodeauna temporar." intre "intotdeauna" si "temporar" relatia de contradictorialitate sare in ochi intotdeauna, dar unii n-o observa nici macar temporar. "Orice obiect este facut, construit, produs cu un obiectiv anume." Iata ca obiectele sunt obiectiv produse. Sa spuna acum cineva ca expresia lui Gherasim Luca "objet objectivement offert" e doar o gaselnita de suprarealist! "Semaforul era al dracului de afara. Semaforul putea fi folosit ca tertip pentru o conspiratie." Semafoarele, daca n-ati observat, sunt cele mai conspirative dispozitive de pe Terra; cand nu te-astepti, isi schimba culoarea. Sunt un fel de coloana a V-a, de-aia sunt asa "de afara". "Rasuflam cu pofta aerul rece, tomnatic, sau ma lasam spalat de ploaie." Nu era mai bine cu un dus? "Reusesc cu greu sa ies din para." Va dau o veste nu tocmai optimista: n-ati iesit. "Incep sa ametesc si intru repede in claustrofobie. Iar asta se intampla fie ca e vorba de un spatiu inchis, fie ca e vorba de unul deschis." Ce-ar fi sa iesiti in agorafobie?! "Visele mi-au fost invadate de culori care nu exista.... E vorba doar de o lumina macerata, care explodeaza brusc in milioane de culori inexistente." O problema noua pentru metafizica. "Am citit un manual de psihiatrie." Oare? "O, atunci e perfect. Ceea ce facem aici e arta." In nici un caz. "Pentru a te detasa de realitate, iata asadar o atitudine stoica, iti cer sa infrunti penibilul." Am incercat din rasputeri. N-am castigat nimic.
* Un miner care se exprima ca un propagandist din presa obsedantului deceniu, acesta este personajul pe care ni-l propune Marian Ilea. Dar stilul nu este al personajului, ci al celui care l-a creat. Proletcultistii scriau, din pacate, mai bine decat autorul "Desistei". Registrele limbii sunt incurcate aici nu din vreun scop estetic, ci numai din necunoasterea tehnicilor literaturii si din absenta acelui spirit care se cheama veridicitate. Totul e fals: personajul, limbajul lui, ideile cu care, chipurile, isi impaneaza discursul. Si, de fapt, unde vrea sa ajunga autorul? Daca ar da cu ochii de "Cevengur", al lui Andrei Platonov, s-ar rusina. Nenorocirea e ca in cazul in care Iustinian nu se duce mai repede la Medio-Monte, Iustin ii va trimite o scrisoare mai lunga. Ar fi de dorit sa se duca.

---

Despre autor: