Euro este cotat pentru luni la 36.133 de lei, in scadere cu nu mai putin de 1.893 de lei fata de cotatia de vineri. Dolarul SUA a pierdut 1.411 lei, coborand la 27.700 lei. Cursurile principalelor doua valute au inceput sa coboare chiar dupa conferin
Euro este cotat pentru luni la 36.133 de lei, in scadere cu nu mai putin de 1.893 de lei fata de cotatia de vineri. Dolarul SUA a pierdut 1.411 lei, coborand la 27.700 lei. Cursurile principalelor doua valute au inceput sa coboare chiar dupa conferinta de joi a guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, in care acesta a declarat razboi fondurilor speculative care stau la originea aprecierii necontrolate a leului. Dealerii de pe piata valutara spun ca in permanenta, saptamana aceasta, oferta de valuta a depasit net cererea. Guvernatorul Isarescu a declarat ca BNR a cumparat marti si miercuri 600 de milioane de euro pentru a deprecia leul.
Moneda nationala continua insa sa se aprecieze atat in termeni reali, cat si influentata de masa sporita de valuta de pe piata. Raportul de schimb al monedei europene a coborat luni la 35.515 lei, nivel al cotatiei neintalnit de la finele lunii martie 2003. Aprecierea leului in prima zi in care BNR
a lipsit din piata demonstreaza ca bancile romanesti nu doresc sa preschimbe la cotatii prea inalte valuta adusa de fondurile straine, a declarat pentru Mediafax purtatorul de cuvant al bancii centrale,
Mugur Stet.
"Ceea ce s-a intamplat in fapt, vineri, a fost rezultatul dat de expectatia unor fonduri, capitaluri straine, de a intra in Romania la anumite niveluri de curs, pe care piata si bancile romanesti nu le accepta", a spus Stet.
Sedinta de tranzactionare interbancara s-a deschis la 37.000 de lei, nivelul inchiderii din ziua anterioara. Cotatiile au coborat treptat pana la 36.100 - 36.300 lei/euro si au atins un minim al zilei de 35.900 - 36.100 lei/euro.
Potrivit oficialului bancii centrale, nivelul de curs de la mijlocul sedintei nu a fost legat de anumite tranzactii. "Valoarea operatiunilor a fost extrem de redusa, dar cotatiile au coborat aproape 2.000 de unitati", a aratat purtatorul de cuvant al BNR.
In opinia lui Stet, evolutia de pe piata valutara din ultimele zile a aratat cat de important ar fi efortul pe care BNR ar trebui sa-l faca pentru mentinerea unui anumit nivel de curs, care este solicitat de exportatori.
Banca Nationala a Romaniei a intervenit, marti si miercuri, pe piata valutara, atragand 600 de milioane euro, dintre care circa 20% reprezinta operatiuni forward de cumparare-vanzare de valuta in scop speculativ, iar 60% au fost banii unor intermediari-banci si fonduri straine.
Cumpararile de valuta realizate, marti, de BNR, au ridicat cursul de referinta cu 1.223 de unitati, pana la 36.738, iar miercuri cursul euro a ajuns la 37.840 lei.
In sedinta de joi banca centrala s-a mentinut in piata valutara doar prin afisarea de cotatii, fara a realiza cumparari de valuta.
In aceste conditii, cotatia euro s-a mentinut peste nivelul de 38.000 de lei pana la anuntarea cursului oficial, dar a coborat imediat dupa acest moment pana la un minim de 37.000 lei.
"In aceasta saptamana, am putut vedea si modul in care piata si implicit cursul valutar reactioneaza la tranzactionarea anumitor sume si la anumite expectatii", a adaugat oficialul bancii centrale.
Stet a reamintit ca BNR nu are in vedere apararea unui nivel de curs de schimb si ca orice interventie viitoare se va face in principal in scop cantitativ, pentru mentinerea unui nivel al rezervelor valutare la echivalentul a 5 luni de import.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu a declarat, joi, ca interventia bancii centrale din sedintele de marti si miercuri a reprezentat o simulare a unor iesiri de capital si ca scopul cumpararilor de valuta este pur cantitativ.
El a anuntat ca banca centrala va deveni un jucator interesat si de obtinerea unui profit din tranzactiile valutare.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.