Deputatii sunt pe cale de a stabili un nou record, de aceasta data la sectiunea cel mai scurt program de lucru. In vreme ce patronatele vor eliminarea din Codul muncii a prevederii privind limitarea la 48 de ore saptamanal a programului angajatilor,
Deputatii sunt pe cale de a stabili un nou record, de aceasta data la sectiunea cel mai scurt program de lucru. In vreme ce patronatele vor eliminarea din Codul muncii a prevederii privind limitarea la 48 de ore saptamanal a programului angajatilor, parlamentarii, bugetari de altfel, au ajuns sa lucreze doar cateva ore pe saptamana.
Ieri, Casa Poporului era pustie, desi, oficial, deputatii lucrau in Comisiile parlamentare. Insa in nici una dintre cele 18 Comisii parlamentare nu se desfasura nici un fel de activitate. Oficial, deputatii isi petreceau programul studiind individual, neoficial, doar cativa dintre ei dadusera pe la locul de munca, preferand sa-si inceapa week-end-ul de miercuri seara.
Conducerea Camerei a stabilit ca deputatii sa se reuneasca in plen doar luni, in celelalte zile urmand a lucra in comisii din cauza multor proiecte de lege care sunt in dezbarere la acest nivel. Chiar ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, declara in urma cu doua zile ca lipsa de activitate in plen este cauzata de "lipsa de activitate in Comisiile permanente, care nu au elaborat inca rapoarte". Se pare insa ca deputatii nu sunt de aceeasi parere, iar dintre cei "rataciti" ieri pe culoarele Parlamentului avea fiecare alta explicatie.
Liberalul Eugen Nicolaescu, vicepresedinte al Comisiei de buget, dadea vina pe mai tinerii sai colegi care nu sunt foarte "in tema" cu Codul fiscal. S-au amanat lucrarile pentru ca nu au reusit sa aprofundeze textul, fiind tineri si neavand experienta, a motivat liderul PNL.
Pesedistii au si ei variante diferite. Cristian Dumitrescu de la Comisia juridica s-a plans "de lipsa materialului legislativ", ordinea de zi "epuizandu-se" de miercuri. George Baesu, membru al Comisiei de cultura, a dat vina pe sefa liberala, Raluca Turcan, care a intrerupt brusc sedinta de miercuri, fara a-si anunta colegii daca mai lucreaza a doua zi.
Pentru asemenea "eficienta" fiecare deputat primeste lunar un salariu de aproape 38 de milioane de lei brut, beneficiaza de masina de serviciu, de telefon mobil si de bani pentru cazare. Teoretic, alesii lucreaza doua zile in plenul Camerei, doua zile in comisii, iar vinerea este rezervata pentru activitatea in teritoriu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.