In loc sa spuna "am avut noroc", credinciosul spune "m-a ajutat Dumnezeu", sau "m-a pazit ingerul". Care e diferenta? Diferenta e uriasa. Dar sa incepem cu asemanarile. Mai intai, si intr-un caz si intr-altul, se admite ca o anumita forma de neajutor
In loc sa spuna "am avut noroc", credinciosul spune "m-a ajutat Dumnezeu", sau "m-a pazit ingerul". Care e diferenta? Diferenta e uriasa. Dar sa incepem cu asemanarile. Mai intai, si intr-un caz si intr-altul, se admite ca o anumita forma de neajutorare, de vulnerabilitate, face parte din statutul ontologic al omului. Si ca aceasta neajutorare devine evidenta ori de cate ori avem de-a face cu experientele curente ale vietii: prima copilarie mai ales, dar si calatoriile, capriciul istoric, arbitrariul stihiilor, bolile, somnul, moartea, ca sa nu pomenim de sumedenia de pericole nedefinite, sub care, fara s-o stim, stam in toata clipa. O alta asemanare intre cele doua tipuri de limbaj ar fi ca amandoua resimt iesirea dintr-o situatie-limita, depasirea unei amenintari, drept un "miracol", drept o solutie trans-rationala. Esentiala ramane totusi diferenta. Pentru omul modern, lumea este o suma de legi naturale severe, combinate cu obscure episoade aleatorii, in vreme ce pentru omul traditional lumea e ordine fara rest, ansamblu armonic de evenimente providentiale. Nu se poate construi o metafizica rezonabila a norocului. Dar se poate construi o teologie a ingerilor, intemeiata pe texte sacre de pretutindeni si pe o uriasa traditie hermeneutica. Omul modern are dificultati sa creada in ingeri nu pentru ca e "rational" si "ateu", ci pentru ca nu crede in ordine, sau are despre ordine o imagine inconsecventa. Prin contrast, omul traditional abordeaza cu o ametitoare indrazneala problema inevidentei, a nevazutului si a inclasabilului, preferand sa forteze intelegerea, sa sistematizeze provocator ceea ce noi, astazi, expediem in chip primitiv la rubrica "norocului".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.