Plenul Senatului a adoptat, ieri, in sesiune extraordinara, proiectul de Lege privind aprobarea ordonantei guvernamentale referitoare la introducerea cotei unice de impozitare, de 16%. Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 58 de voturi pentru,

Plenul Senatului a adoptat, ieri, in sesiune extraordinara, proiectul de Lege privind aprobarea ordonantei guvernamentale referitoare la introducerea cotei unice de impozitare, de 16%. Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 58 de voturi pentru, 53 impotriva si o abtinere. Grupurile PSD si PRM au declarat in timpul dezbaterilor la proiectul de lege ca nu sustin aceasta masura a Executivului.
Plenul Senatului a inceput, ieri, dezbaterea proiectului de lege privind aprobarea ordonantei de urgenta referitoare la introducerea cotei unice de impozitare.
La inceputul sedintei, ministrul Finantelor, Ionut Popescu, a prezentat expunerea de motive a proiectului de act normativ, iar presedintele Comisiei de finante, Varujan Vosganian, a expus raportul la proiectul de lege.
Sapte absenti PRM ar fi putut schimba soarta legii
Senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor a precizat, dupa votarea ordonantei, ca din grupul PRM au lipsit sapte senatori. "Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca acesti senatori erau prezenti la dezbateri", a subliniat presedintele PRM.
Potrivit expunerii de motive, ordonanta vizeaza in domeniul impozitului pe venit inlocuirea sistemului global de impunere a veniturilor realizate de persoanele fizice, care presupunea utilizarea unui barem de impunere cu cote progresive cuprinse intre 18% si 40%, cu sistemul bazat pe cota unica de 16% aplicata pentru majoritatea categoriilor de venituri.

Popescu: Cei cu salarii foarte mari nu vor mai incerca sa gaseasca modalitati de evaziune
"Reducerea fiscalitatii are si o componenta sociala, deoarece stimuleaza munca, contribuind la scoaterea la lumina a unei parti din economia gri. In sistemul propus, persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii foarte mari nu vor mai incerca sa gaseasca modalitati de evaziune si se va descuraja munca la negru", se arata in expunerea de motive prezentata de ministrul Finantelor, Ionut Popescu.
El a mai spus ca elementele-cheie in impunerea veniturilor in noul sistem vizeaza renuntarea la procedura de globalizare a anumitor venituri si inlocuirea acestui sistem cu impunerea veniturilor pe fiecare sursa de venit din fiecare categorie, impozitul fiind anual.
Categoriile de venituri pentru care impozitul se calculeaza la aplicarea cotei de 16% sunt urmatoarele: venituri din activitati independente, venituri din salarii, venituri din cedarea folosintei bunurilor, venituri din pensii, din activitati agricole, din premii, precum si din alte surse.

Dublarea impozitului microintreprinderilor putea fi amanata cu un an
Raportul Comisiei de buget-finante, care a avizat favorabil proiectul de act normativ, a fost adoptat cu 61 de voturi pentru si 57 impotriva. In acest raport au existat 16 amendamente care au fost admise in plen, precum si cinci amendamente respinse in comisie, dintre care numai unul a mai fost sustinut in plen. Este vorba despre un amendament al senatorului Adriana Ticau (PSD) care cerea introducerea cotei de impozitare de 3% pe microintreprinderi de la 1 ianuarie 2006, pe motiv ca o astfel de masura trebuie anuntata cu sase luni inainte.
Ministrul Finantelor a cerut respingerea amendamentului in plen, sustinand ca legea permite introducerea unei astfel de masuri fara a fi anuntata cu o jumatate de an inainte. In consecinta, plenul Senatului a respins amendamentul Adrianei Ticau. In privinta dublarii impozitului la microintreprinderi, Ionut Popescu a afirmat ca cei care detin o mica intreprindere si considera ca noul impozit este prea mare isi vor putea muta afacerile in domeniul impozitarii de 16%.
El a mai spus ca introducerea cotei unice este binevenita pentru afaceristii straini si va stimula atragerea altor investitori din afara Romaniei.

PSD: Mentinerea la 49,5% a contributiei pentru asigurari este inechitabila
In timpul dezbaterii generale asupra proiectului de lege, senatorul PSD Stefan Viorel a declarat ca grupul pe care-l reprezinta respinge introducerea cotei unice pe motiv ca o asemenea masura reprezinta "o lovitura pentru bugetele locale si nu este o masura proprie spatiului european". "Daca se va introduce aceasta cota nu se va realiza nici o relaxare fiscala, ci doar o redistribuire a veniturilor. Va fi o dezorganizare a sistemului, nu se va simplifica gestiunea fiscala si nici nu poate fi vorba de scoaterea la suprafata a economiei gri", a mentionat senatorul PSD.
Reprezentantul opozitiei a criticat mentinerea la 49,5% a contributiei pentru asigurari, spunand ca este inechitabila si contraproductiva.
PRM: Reducerea fiscalitatii poate fi iluzorie, atat timp cat apar majorari la alte impozite
Senatorul PRM Carol Dina a declarat ca nici partidul pe care-l reprezinta nu sustine ordonanta guvernamentala pe motiv ca "reducerea fiscalitatii poate fi iluzorie, atat timp cat apar majorari la alte impozite".
Dina a sustinut ca in urma aplicarii unei asemenea masuri beneficiarii si perdantii vor fi grupuri sociale diferite. "Este o aventura, nu o revolutie fiscala. Se va zdruncina echilibrul economic si social si se vor adanci discrepantele intre diferitele categorii de venituri. Va fi un adevarat flagel pentru marea majoritate a populatiei", a mentionat Carol Dina.
UDMR: Guvernul trebuie sa gaseasca modalitati de compensare a scaderii veniturilor la buget
Reprezentantii PUR si UDMR au declarat ca sustin introducerea cotei unice, dar au prezentat cateva obiectii in dezbaterea din plenul Senatului.
Valentin Puscas (UDMR) a mentionat ca introducerea cotei unice este "un pas curajos", precizand ca cresterile veniturilor nu pot fi egalizate si ca asa cum vor creste unele venituri, vor creste si cheltuielile.
"Guvernul trebuie sa gaseasca insa modalitati de compensare a reducerii veniturilor la bugetele locale", a mentionat Puscas.

PUR: Cresterea impozitului pe dividende este anormala
Reprezentantii PUR au afirmat ca sustin ordonanta pe motiv ca nu vor sa perturbe activitatea Guvernului in procesul de integrare a Romaniei in UE. "Votam pentru aceasta ordonanta, dar vom cere imediat discutii pe tema impozitului la microintreprinderi si dividende. Cresterea impozitului pe dividende nu este normala, iar dublarea impozitului pe microintreprinderi este neproductiva", a declarat George Sabin Cutas. Proiectul va trece sigur in aceeasi forma de Camera Deputatilor, Alianta avand acolo sustinere suplimentara fata de Senat.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.