Cel mai semnificativ si emotionant document din volumul memorialistic Tatal meu, Lucian Blaga (Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, col. "Ianus", 2004) il constituie chiar fotografia de pe prima coperta. Ea infatiseaza un barbat matur, surazator-ingandurat, cu palton si palarie, si o fetita de doisprezece-treisprezece ani, zvapaiata, agatata de bratul lui. Cele doua personaje sunt Lucian Blaga, intr-un moment de restriste (la Sibiu, in anii razboiului) si fiica lui, Dorli Blaga, cea care il evoca azi.
Dorli Blaga nu are talentul literar necesar ca sa descrie in cuvinte asemenea scene. Ea relateaza, in termeni conventionali, secvente din biografia poetului, fara sa reuseasca sa le si insufleteasca. Povesteste, de exemplu, ca in vara anului 1944, la Capalna, tatal ei a admonestat-o pentru ca era, ca si prietenii ei, prea zburdalnica, in distonanta cu atmosfera de ingrijorare din sat: "Eram adolescenti, inconstienti si nebuni, dar foarte buni prieteni. Tata era din ce in ce mai suparat pe noi, simtea si nemultumirea, justificata intr-un fel, a localnicilor. Si a pus piciorul in prag, explicandu-ne ca jignim pe localnici cu "veselia" noastra deplasata. Ne-am mai potolit, caci nu eram nesimtiti. Dar ne apucase, asa, o frenezie tinereasca."
Dar cum anume "punea piciorul in prag" Lucian Blaga? Cum se indigna? Ce discurs pedagogic rostea in asemenea momente? Si apoi, cum isi petrecea ziua in satul in care se refugiase impreuna cu familia lui? Cum se imbraca? Pe unde se plimba? Ce vorbea cu taranii? Cum se juca cu fiica lui? Ce ii spunea despre sine?
Sunt zeci de intrebari care raman fara raspuns. In schimb, fire energica si voluntara, Dorli Blaga reuseste sa faca ordine in informatiile referitoare la biografia lui Lucian Blaga si sa corecteze numeroase inadvertente. Ea a avut grija sa includa in carte ample extrase din dosarele de urmarire pe care i le-a intocmit Securitatea poetului de-a lungul anilor. De asemenea, a reprodus, intr-un capitol separat, dcumente din dosarul propriului ei sot, Tudor Bugnariu, care, desi era profesor de filosofie marxist-leninista, devenise un personaj indezirabil (din cauza ca isi pastrase o anumita independenta de opinie). Toate rapoartele, notele informative, fisele recuperate din arhiva fostei Securitati dupa 1989 sunt adnotate, cu o insistenta avocateasca, de Dorli Blaga, care vrea ca nimic sa nu umbreasca amintirea tatalui si sotului ei. Grija pentru "imaginea" familiei se manifesta si prin tentativa repetata de a face dreptate (postuma) mamei, Cornelia Blaga, pentru care Dorli Blaga are un adevarat cult. Ea considera ca descendenta ilustrei familii Brediceanu din Lugoj a suferit injustitia de a ramane toata viata un personaj secundar, in umbra sotului ei, desi era un om ales. (Autoarea isi deplange, de altfel, si propria ei soarta, de fiica a unei celebritati. Cand ai un asemenea tata explica ea, cu amaraciune "in relatiile personale esti permanent bantuit de tristetea ca prietenia sau simpatia ce ti se acorda nu e pentru tine, ci pentru faptul ca esti copilul cuiva. Sau e pura curiozitate. Tot pentru ca esti copilul cuiva. Si e deprimant. Intr-un fel iti pierzi increderea in tine. De multe ori acest lucru poate fi resimtit chiar ca umilitor.")
Comentariile autoarei sunt in general prozaic-tendentioase (si antipatice). Dar informatiile pe care ni le pune la dispozitie, cele mai multe de negasit in alta parte, au o mare valoare. Se poate spune ca fiica si-a facut datoria fata de tatal ei.
Din dosare reiese ca in ultimii ani de viata ai lui Lucian Blaga (care a murit, cum se stie, in dimineata zilei de 6 mai 1961, pe un pat de spital, la Cluj) plasa Securitatii se strangea incet, dar sigur in jurul sau. Prietenii lui cei mai buni fusesera arestati, iar despre el se culegeau sau se inventau informatii care ar fi putut fi folosite intr-un proces politic. Si totusi, poetul a ramas pana la urma nearestat (desi a trait ca un proscris). Regimul comunist a dat dovada de o anumita retinere in raport cu Lucian Blaga, intimidat parca de frumusetea neverosimila a creatiei lui.