Comandamentul Armatei Romane a fost transformat in beci pentru muraturi

Familia Paduraru din comuna bacauana Oituz este proprietara unui loc plin de incarcatura istorica: subteranele in care a functionat comandamentul Armatei Romane in primul razboi mondial, cand frontul se afla in Moldova, la granita cu Imperiul Austro-Ungar si cand s-au dus aprigele batalii de la Oituz, Marasti si Marasesti. Aici s-au retras mai-marii Armatei Romane dupa dezastrul de la Turtucaia, in timpul caruia trupele generalului Mackensen au luat aproape 30.000 de prizonieri. Romanii au rezistat in muntii din Oituz intr-unul dintre cele mai dificile momente ale istoriei romanesti, din noiembrie 1916 pana la finalul razboiului in 1918. Asta dupa ce, pe 6 decembrie 1916, germanii intrasera in Bucuresti, iar Romania isi pierduse capitala si isi transferase tezaurul la Moscova, iar pentru armatele romane a sunat retragerea generala spre Moldova. Cartierul general a fost stabilit in comuna Oituz. Sapat intr-un deal si captusit cu piatra de rau, comandamentul armatei nu masoara mai mult de 35 de metri patrati. O incapere destul de modesta, dat fiind ca pe aici si-au purtat pasii sau au luat decizii importante marii comandanti ai Armatei Romane de atunci: generalii Prezan, Averescu, Christescu sau Eremia Grigorescu, si multi altii care au scris la acele vremuri istoria si au lasat amintire sintagma celebra "Pe aici nu se trece!".

In loc de muzeu, depozit de muraturi
La altii, un asemenea loc ar fi fost dichisit, utilat cu ceea ce exista atunci pe vremea comandamentului si ar fi fost transformat in muzeu si loc de atractie pentru turisti. La noi nu s-a ingrijit nimeni de asa ceva. Doar o placuta stinghera aminteste celor care calca in curtea omului ca acolo a fost comandamentul Armatei Romane in perioada 1916-1918. "Eu am cumparat casa de la fostul proprietar, prin 1967. Beciul a mai fost stricat, dar spatiul, ca lungime, treptele de piatra si usile au ramas neschimbate. In rest, nu stiu ce-o fi fost aici, ce fel de mobilier, pentru ca eu l-am preluat gata curatat. Fostul proprietar cica a scos de aici o gramada de cenusa, care se adunase de la sobele de la incaperile de deasupra. Aici, jos, era comandamentul, iar de sus, de pe deal, ofiterii erau anuntati de miscarile de trupe. Asa a ajuns istorisirea la noi", povesteste Emil Paduraru, proprietarul casei. Povestea despre beciul cu pricina se pastreaza cu grija in familia Paduraru, intrucat si fiul stapanului are destule de spus in privinta proprietatii lor. "Aici, in capatul beciului, se vede ca sunt doua feluri de zid. Unul mai vechi, cu pietre cam de aceeasi marime si vechime, si altul, in partea dreapta, cu pietre alese la intamplare si, dupa cum se vede, si mai noi. Batranii spun ca pe aici ar fi existat un tunel de retragere pentru comandantii armatei si care ducea dincolo de deal, tunel care ar fi fost acoperit la finalul razboiului. Pe aici ar fi fost evacuati sefii armatei in caz de necesitate. Noi n-am fost curiosi niciodata sa spargem zidul, ca pentru muraturile noastre nu-i necesar sa vedem daca avem vreo cale de evacuare secreta. Cert este ca, daca bati in zid in portiunea asta, suna a gol", ne-a spus si Valeriu Paduraru, fiul proprietarului.

---

Despre autor: