Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica scris de Alexandra Chivu 10 Jul. 2021
Prim-ministrul Florin Cîțu și-a reluat, vineri seară, atribuțiile de ministru interimar al Finanțelor, informează Biroul de presă al Guvernului.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 10 Jul. 2021
Dacă Ramona a ieșit public săptămâna trecută pentru a mărturisi că se simte în pericol din cauza amenințărilor cu moartea primite din partea lui Fulgy, fiica lui Ioniță de la Clejani făcând și o plângere la Poliție în acest sens, războiul s-a mutat acum pe un alt front. Cântăreața este deranjată de jignirile pe care i le-a adus Viorica de la Clejani pe rețelele de socializare.
Social scris de Alexandra Chivu 10 Jul. 2021
Monica, mama Luizei Melencu, s-a recăsătorit la doi ani de la dispariția tinerei și la șase luni de la moartea fostului soț. Apropiații femeii au fost luați prin surprindere după ce au aflat că aceasta și-a refăcut viața după cele două tragedii suferite. Contactată de jurnaliști, aceasta nu a avut de făcut adăugiri despre evenimentul fericit, dar a menționat că sectorul personal nu trebuie discutat și că prioritatea sa rămâne în continuare Luiza.
International scris de Alexandra Chivu 10 Jul. 2021
Deep Dive Dubai este noua atracție turistică din Emiratele Arabe Unite. Grandioasa piscină este umplută cu 14 milioane de litri de apă, echivalentul a șase bazine olimpice, are 60 de metri adâncime și tehnologie NASA. O altă chestiune fascinantă este că marele bazin, construit pe mai multe niveluri, arată ca un oraș abandonat, pe care scafandrii îl vor putea explora.
Se cunosc detalii despre prezentul său, despre talentul manifestat pe micile ecrane sau pe scândură nici nu mai vorbim, dar nu și despre orginile sale. După o rapidă căutare pe Google, despre Adrian Văncică putem afla că se trage dintr-o familie de intelectuali. Actorul din serialul de comedie „Las Fierbinți”, de la Pro TV, este rudă cu întemeietorul științei agricole românești.
Timp liber scris de Valentina Podgorneac 10 Jul. 2021
Sezonul de vară este în toi, iar plajele și piscinele sunt aglomerate de doritorii de a se bălăci și a se bucura din plin de soare. Femeile însă, au o bătaie de cap în plus. Costumul de baie trebuie să fie perfect și să arate cât mai sexy. Dacă ești în pană de idei și nu știi ce îți dorești, noi își prezentăm un top 10 tipuri de costume de baie care sunt la moda vara aceasta.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 10 Jul. 2021
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.210 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Benone Sinulescu trece printr-o cumpănă. Celebrul artist a fost găsit inconștient în casă și a fost transportat la o clinică din Arad, unde mai fusese tratat. Medicii au transmis că viața lui atârnă de un fir de ață.
Recomandari scris de Diana Oprișan 11 Jul. 2021
Stresul este asociat cu lucrurile rele și, de cele mai multe ori, oamenii stresați nu par prea fericiți și nici nu sunt. Cu toate acestea, există tot felul de moduri prin care stresul de poate ajuta în viața de zi cu zi, iar pe starinsider.ro le găsești pe cele mai importante dintre acestea.
Recomandari scris de Valentina Podgorneac 11 Jul. 2021
Fiecare mireasă își dorește o rochie în care să strălucească ca o adevărată prințesă.
Entertainment scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2021
Edmond Hubert Zannidache a câștigat „Survivor România” 2021. După mai bine de șase luni de competiție în Republica Dominicană, trofeul și premiul în valoare de 50.000 de euro și-au găsit un posesor.
Sport scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2021
Conor McGregor și Dustin Poirier s-au înfruntat pentru a treia oară, duminică, 11 iulie, în gala UFC 264. Irlandezul a suferit o accidentare serioasă la glezna stângă în ultimele secunde ale primei runde din gala UFC 264. Lupta a fost oprită.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2021
Celebrul cântăreț de muzică populară Benone Sinulescu a ajuns în stare gravă la spital. În vârstă de 84 de ani, artistul se luptă de ceva vreme cu o boală cruntă.
Fulgy a fost reținut de Poliție, puțin spre miezul nopții trecute, după ce a bătut un jurnalist și i-a furat telefonul mobil, pe stradă. Filmul întâmplărilor.
Politica scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2021
Toate secţiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova au fost deschise, duminică, la ora 7.00, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, a anunţat, într-un briefing de presă, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil.
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că dacă se vor crea falii în partid în campania internă, care, în opinia sa, seamănă cu "o bătălie aproape pe viaţă şi pe moarte", liberalii riscă să aibă soarta PSD, aceea de a-şi da jos propriul guvern.
Social scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2021
Poliţia Municipiului Galaţi a fost sesizată, prin intermediul Dispeceratului 112, cu privire la faptul că un bărbat a apelat serviciul de urgenţă, de pe o cartelă telefonică prepay, operatorul auzindu-l pe acesta ţipând "Criminalilor, daţi-mi drumul!", după care convorbirea s-a întrerupt, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2021
Vom mai face o vizită la centrele de vaccinare anti-covid-19 după rapel, pentru a treia doză. Cercetătorii americani vor cere aprobările oficiale în zilele următoare. Măsura se va aplica și în România. Un studiu european scoate în lumină același lucru: pentru un nivel mai mare de anticorpi, care să ofere protecție și în fața tulpinilor mutant, este nevoie de o a treia doză de vaccin. Anunțul împarte românii în tabere. Unii spun că nu vor să mai audă de vaccin.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2021
Luni, 11 iulie 2021, începem o nouă săptămâna cu vreme foarte caldă, disconfort termic accentuat și caniculă în sud-vestul țării. Atmosfera devine instabilă în a două parte a zilei și apar ploi torențiale la deal, la munte, dar și în est, sud-est, poate și prin nord-vestul țării.
Până astăzi, 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Horoscop scris de Valentina Podgorneac 12 Jul. 2021
Astrele zodiacului sunt epuizate și au nevoie de o doză bună de energie. Această sursă o pot găsi într-o vacanță, în relaxare și odihnă lângă cei dragi. Lucrurile nu merg prost, dar parcă bat pasul pe loc. Luați inițiativă și urmați-vă visele. Nu ezitați să cereți ajutor atunci când aveți nevoie.
Showbiz scris de Diana Oprișan 12 Jul. 2021
Ziua de 10 iulie a fost una extrem de emoționantă atât pentru cei rămași în competiție, cât și pentru fanii emsiunii. Niște emoții la fel de mari au avut și foștii concurenți care au mers să își susțină colegii în marea finală Survivor România. Bătălia s-a dat între Zannidache și între Andrei Dascălu, cel care a plecat acasă cu trofelul fiind Faimosul.
Adela Popescu a adus pe lume cel de-al treilea băiețel al ei și al lui Radu Vâlcan. Vedeta a făcut primele declarații despre micuțulor lor și a postat deja primele imagini cu acesta, pentru ca fanii ei să se bucure împreună cu ei de întregul moment. Frumoasa prezentatoare este mai fericită ca niciodată și împlinită cu tot ceea ce a reușit să realizeze până la această vârstă.
Viața dură pe care a trăit-o la învățat pe Zannidache multe lucruri. Artistul a plecat în Republica Dominicană cu un mare vis, despre care a vorbit în repetate rânduri și pentru care a luptat cu toate forțele sale, în cadrul emisiunii de la Kanal D. Faimosul a dat tot ceea ce a avut el mai bun, iar cei de acasă l-au susținut într-un număr foarte, foarte mare până în ultima clipă. Astfel că lupta pentru marele premiu s-a dat între el și între Andrei Dascălu, cel care a ieșit învingător fiind Faimosul.
Oana Roman a reușit să le atragă din nou atenția fanilor săi din mediul online, după ce a făcut un anunț pe rețelele sociale. Partenera de viață a lui Marius Elisei le-a vorbit acestora despre operația pe care o face aceasta, spunând că va ajunge pe mâinile medicilor în toamnă. Vedeta a spus că nu a fost complexată niciodată, dar că există totuși un lucru care o deranjează extrem de tare la ea și pe care vrea să îl rezolve cât mai repede cu putință.
Bianca Drăgușanu a tras o sperietură soră cu moartea, după ce fiica ei s-a pierdut în parc. Vedeta și-a găsit cu greu cuvintele să spună ce a simțit în acele momente, în care s-a temut pentru viața micuței sale. Fosta soție a lui Alex Bodi o iubește mai mult decât orice pe lume și nu îi venea să creadă că i se întâmplă tocmai ei una ca asta.
Andrei Dascălu s-a luptat pentru marele premiu Survivor România cu Zannidache, iar Faimosul a fost cel care s-a bucurat de trofeu, după ce a fost susținut într-un număr foarte mare de către cei de acasă. Chiar dacă pe plan sportiv Războinicul a fost, în anumite momente, mult mai bun decât el, a contat foarte tare să aibă parte și de voturile publicului de care s-a bucurat Zannidache, marele câștigător.
Scandalul dintre cele două dive, Bianca Drăgușanu și Claudia Pătrășcanu, a ajuns la un alt nivel. După ce vedetele s-au certat ca la ușa cortului, se pare că fosta soție a lui Alex Bodi nu a mai suportat și a decis să ia atitudine în acest sens. Blondina vrea să o dea în judecată pe artistă, pentru că i se pare de necrezut cât de departe a ajuns și, mai mult de atât, a avut un șoc când a văzut că și mama ei a început să o hărțuiască prin mesaje.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 12 Jul. 2021
Fenomene meteo mai puțin obișnuite au fost surprinse de amatori în vestul țării, în timp ce nordul României a fost lovit de viituri și de alunecări de teren. Vestul teritoriului s-a aflat aseara sub avertizare de Cod roșu pentru fenomene extreme, iar părțile de centru și de nord au fost sub avertizare Cod galben și Cod portocaliu de furtuni puternice.
Social scris de Alexandra Chivu 12 Jul. 2021
Aditivii, coloranții și conservanții din mezeluri ar putea deveni istorie, căci din această lună am putea pune pe masă produse mai sigure și de calitate. O parte dintre marii procesatorii și-au schimbat rețetele și au norme de calitate mai riguroase. Această modificare ar putea aduce prețuri mai mari la raft.
Politica scris de Diana Oprișan 12 Jul. 2021
Senatorul PSD Neamţ Răzvan Cuc a declarat, luni, că au trecut 7 ani de când proiectul "România educată", cu care Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în 2014, trebuia implementat.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, salută victoria Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, el afirmând că votanţii au luat o decizie fermă, pro-europeană.
Auto scris de Alexandra Chivu 12 Jul. 2021
De la sfârșitul lunii august, limita de viteză pentru mașinile și motocicletele care circulă în capitala Franței va scădea de la 50 la 30 km/h. Excepție fac șoselele de centură și câteva bulevarde.
Un român aflat în stare de ebrietate a rănit cu un cutter în zona gâtului un turist spaniol cu care a intrat într-o dispută pentru folosirea unei biciclete self-service la Paris, scrie sâmbătă publicaţia Le Figaro, citând o sursă judiciară.
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, a declarat că, pentru prima dată pe un aeroport din România, la Sibiu, persoanele cu COVID-19 care circulă pe Aeroportul Internaţional vor putea fi depistate până la 1 august, de câini poliţişti, special antrenaţi la şcoala MAI din oraş.
Andreea Tonciu are probleme serioase și simte că a ajuns la capătul puterilor. Vedeta a făcut dezvăluiri dureroase despre starea sa de sănătate, dar și despre viața de familie. Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce bruneta s-a întors din frumoasa vacanță pe care a petrecut-o în Turcia. Uite ce i s-a întâmplat și cum se simte în aceste momente!
Polițiștii din Ploiești au deschis un dosar penal pentru viol, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și loviri sau alte violențe, după ce o fetiță de 10 ani i-a povestit tatălui ei că ar fi participat la o orgie sexuală cu patru băieți într-o baie publică.
Mihai Bobonete, Bobiță din serialul “Las Fierbinți”, a avut parte de o experință neplăcută cu un taximetrist din București. Se pare că bărbatul nu și-a mai putut stăpâni furia și a sărit la bătaie, iar victima a fost chiar îndrăgitul actor. Martorul acestei întâmplări nefericite a fost chiar Octiavian Strunilă, cel care le-a și povestit tuturor ce s-a întâmplat, mai exact, când încercau să ia un taxi, pentru a merge către casele lor.
Recomandari scris de Diana Oprișan 12 Jul. 2021
Vara este anotimpul perfect pentru vacanțe, dar de cele mai multe ori, căldura insuportabilă ne poate da mari bătăi de cap. Când afară sunt 40 de grade Celsius, parcă nici energie nu mai avem, așa că pe starinsider.r o găsiți cele mai bune metode pentru a supraviețui valurilor de căldură din această vară.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 12 Jul. 2021
O femeie în vârstă de 68 de ani, care avea o tumoră cerebrală profundă, a fost operată de o echipă de specialişti de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, cu ajutorul unui robot de chirurgie craniană, intervenţia fiind o premieră naţională.
Sport scris de Alexandra Chivu 12 Jul. 2021
Dubla campioană europeană la tir sportiv (puşcă aer comprimat, 10 m) Laura Georgeta Ilie a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES , că la Jocurile Olimpice de al Tokyo nu se bate cu nimeni, ci doar cu ea însăşi, şi a precizat că speră să se învingă şi de această dată şi să realizeze o performanţă notabilă.
Sanatate scris de Diana Oprișan 12 Jul. 2021
Un pui de somn sună bine, mai ales după o săptămână obositoare la locul de muncă sau după câteva nopți nedormite. Dar tu știai care sunt riscurile la care te expui, dacă dormi prea mult? Ți le spunem noi, dar le găsești și pe starinsider.ro .
Politica scris de Alexandra Chivu 12 Jul. 2021
Duminică, cetățenii Republicii Moldova au votat pentru un nou legislativ. Până acum, Comisia Electorală Centrală a reușit să proceseze 99% din procesele verbale. Datele preliminare arată că Partidul Acțiune și Solidaritate a depășit 52% din voturi și ar avea în viitorul parlament peste 60 de mandate. Este pentru prima dată când un partid de centru-dreapta obține o majoritate în Parlament. MAE a transmis că salută victoria de forțe reformiste și pro-europene și marchează că verdictul reprezintă un pas decisiv în direcția unui parcurs european inversibil.
Câștigătoarea sezonului 9 a emisiunii Chefi la Cuțite, Narcisa Birjaru, a reușit să îl impresioneze chiar și pe Cătălin Botezatu. Celebrul designer nu s-a putut abține să nu îi transmită femeii multe cuvinte de laudă, după ce s-a bucurat de plăcinta sa. El i-a dat dreptate lui Scărlătescu și a savurat din plin preparatul femeii.
Președintele din Haiti a fost atacat și împușcat mortal, în reședința sa, săptămâna trecută. Prima doamnă a supraviețuit. Patru mercenari au fost uciși, iar doi au ajuns în arest. Trei polițiști care au fost luați ostatici au fost eliberați. Duminică seară, poliția haitană a anunțat că a arestat un cetățean haitan care a urmărit obiective politice prin recrutarea comandoului ce l-a asasinat pe Jovenel Moise.
Cele aproape șapte luni petrecute în Republica Dominicană nu au fost ușoare nici pentru Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România. El nu a suferit atât de mult pe cât concurenții, dar nici nu i-a fost bine în anumite momente. Acesta a dat primele sale declarații, imediat după marea finală.
Până astăzi, 12 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.390 de pacienți au fost declarați vindecați.
Alex Velea și Antonia l-au susținut pe Zanni în competiția Survivor România, încă de la început. Aceștia au urmărit fiecare emisiune cu sufletul la gură și au sperat până în ultima clipă, că el va fi cel care va câștiga îndrăgita emisiune de la Kanal D. Mai mult de atât, și-au îndemnat fanii ori de câte ori a fost nevoie să îl voteze pe „băiatul lor”, pentru că avea mare, mare nevoie de susținere.
Edward Sanda și-a sărbătorit ieri ziua de naștere și a avut parte numai de surprize frumoase, dar niciuna dintre ele nu s-a comparat cu aceea venită din partea iubitei sale, Cleopatra Stratan. Artista i-a făcut acestuia o declarație de zile mari și se consideră o femeie norocoasă pentru faptul că are alături de un bărbat precum el.