Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Valentina Podgorneac 24 Aug. 2021
Conform unui top realizat de EIU, Copenhaga este cel mai sigur oraș din lume. Capitala Danemarcei a obținut 82,4 de puncte din 100.
Showbiz scris de Diana Oprișan 25 Aug. 2021
Andreea Marin și Mihaela Rădulescu sunt rivale de ani buni, iar la un moment dat părea că scandalurile dintre ele nu se vor sfârși niciodată. Acestea și-au adresat cuvinte dure, ori de câte ori au avut ocazia, iar într-un interviu pe care l-a acordat recent, „Zâna Surprizelor” a spus lumii întregi de la ce a pornit totul.
Cei mai mulți dintre concurenții de la Survivor România au avut probleme de sănătate, atât în timpul competiției, cât și după terminarea acestuia. Mediul în care au trăit luni întregi, dar și probele pe care trebuiau să le facă le-au dat mari bătăi de cap. Unii s-au accidentat grav, au fost nevoiți să se opereze, în timp ce alții au fost puțin mai norocoși și nu au fost atât de grav afectați.
A început un nou sezon al emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, iar prima invitată a fost chiar Andreea Marin care a fost pusă în dificultate de moderatoare. Aceasta i-a adresat „Zânei Surprizelor” tot felul de întrebări care mai de care mai interesante. Vedeta a oferit răspunsuri clare pentru cele mai multe dintre ele, iar declarațiile pe care le-a făcut despre Mihaela Rădulescu, dar și despre Lavinia Pîrva le-au atras atenția tuturor.
Larisa Udilă a primit vestea că a rămas însărcinată cu mare bucurie în suflet, dar și cu mică teamă pentru ceea ce avea să urmeze. Cu toate acestea, nu s-a gândit deloc cât de greu îi va fi în ziua în care va naște, iar momentele prin care a trecut au fost unele extrem de grele. Vedeta a avut niște dureri îngrozitoare, dar a sperat până în ultimul moment că va naște pe cale naturală, ceea ce nu s-a întâmplat.
Politica scris de Diana Oprișan 25 Aug. 2021
Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, va trebui să înveţe "pe repede înainte" toate cunoştinţele necesare pentru exercitarea acestei funcţii, a afirmat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul va aproba rapid legea consumatorului vulnerabil, urmând să existe o compensare a preţului energiei în această iarnă.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că subvenţia pentru partide ar trebui redusă.
Social scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Un pistol îndreptate spre un grup de pietoni a dus la o urmărire ca în filme în Vâlcea. Oamenii legii au încercat să îl prindă pe șoferul care părea un om periculos. Individul s-a izbit cu mașina de un parapet de beton și a murit pe loc. În cele din urmă, polițiștii au descoperit că așa-zisul pistol cu care inculpatul a speriat trecătorii era, de fapt, o brichetă defectă.
Nicole Cherry se pregătește pentru venirea pe lume a primului său copil pe care ea și iubitul ei și l-au dorit din tot sufletul lor. Micuța nu a fost concepută la voia întâmplări, pentru că artista a vrut ca fiica ei să se nască într-o anumită perioadă a anului. Recent, ea le-a vorbit fanilor ei cum a primit vestea că va deveni mămică, dar le-a vorbit și despre reacția pe care a avut-o.
Emisiunea „Surprize, Surprize" este cea care a făcut-o cunoscută pe Andreea Marin publicului larg. Pe vremea când modera această emisiune, ea era cunoscută și apreciată de întreaga țară. De-a lungul timpului, multă lume a ajuns să se întrebe care era salariul pe care vedeta îl primea, dar se pare că și în ziua de astăzi această întrebare rămâne fără un răspuns clar.
Petru Lupșac, fost șef de Fisc din Caraș-Severin jefuit de 500.000 de euro, a revenit în atenția publicului. Hoții, desăvârșiți, i-au spart milionarului casa de lux și i-au furat un seif din care au luat bani și bijuterii, în timp ce afaceristul se afla în concediu. Acum, cei care au dat spargerea și-au aflat condamnările, care nu sunt însă definitive. Pe unii îi așteaptă 19 ani de închisoare.
International scris de Valentina Podgorneac 25 Aug. 2021
Două persoane au suferit arsuri în urma unui atac cu acid sulfuric marţi seara într-o staţie de metrou la Tokyo, iar agresorul lor este căutat în continuare, au anunţat miercuri poliţia şi media japoneze.
Războiul dintre Anamaria Prodan și Gigi Becali este departe de a se termina atât de repede. Impresara a făcut încă o serie de declarații despre rivalul ei, după ce omul de afaceri a spus că dacă ea și partenerul ei de viață, Laurențiu Reghecampf, vor divorța, el se va oferi să îi fie acestuia naș.
Social scris de Valentina Podgorneac 25 Aug. 2021
Dirijorul Ion Marin a primit rolul de consul onorific al României la Lugano, a informat, miercuri, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", care subliniază că această titulatură, prin care se recunosc eforturile constante de diplomaţie culturală din ultimele decenii, confirmă implicarea permanentă a maestrului în consolidarea relaţiilor bilaterale dintre Elveţia şi România.
O bătrână din Piatra Neamț pe care pompierii abia o salvaseră din balcon cu scara nu a vrut să îi primească pe salvatori în casă pe motiv că fac mizerie. Femeia a insistat că tocmai făcuse curățenie.
Roxana Vancea este însărcinată în șase luni și deja se gândește la ziua în care își va boteza bebelușul, dar și la ziua în care va îmbrăca rochia de mireasă. Multă lumea credea că aceste evenimente importante din viața sa vor avea loc în aceeași zi, dar fosta asistentă TV nu își dorește sub nicio formă acest lucru și le-a spus admiratorilor săi și de ce a luat această decizie.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Joi, 25 august 2021, se face și mai răcoare în țară, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului. Ploi sunt anunțate pentru centrul, estul, sudul României și zona montană. Maximele zilei vor fi cuprinse între 20 și 29 de grade Celsius.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.092.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.052.478 de pacienți au fost declarați vindecați. Grupul de Comunicare Strategică a precizat că numărul persoanelor vindecate este cel valabil pentru data de 24 august a.c. și nu a putut fi actualizat din cauza unei situații de natură tehnică.
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit. Dacă până acum era doar un zvon, de câteva ore bune a devenit o informație clară pentru toată lumea. Cei doi nu au dat niciun fel de declarații despre separarea lor, dar cei mai mulți dintre fanii lor și-au dat seama de ce au ales să o ia pe drumuri separate și au dezvăluit motivul în comentariile uneia dintre imaginilor pe care le-a posta recent fiica Andreei Esca.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova solicită în instanţă decăderea din drepturile părinteşti a mamei gemenilor căzuţi de la etajul al zecelea al unui bloc din Ploieşti, femeia având încă un copil în vârstă de circa cinci ani.
Politica scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, susține că românii care vor salarii mai mari din munca lor nu cer niciun privilegiu, ci doar să nu le mai luăm jumătate din salariu ca să plătim tot felul de privilegii pentru cei conectați politic.
International scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Ramtane Lamamra, ministrul Afacerilor Externe algerian, a anunțat marți ruperea relațiilor diplomatice cu Maroc, din cauza unor „acțiuni ostile” ale țării vecine față de Algeria.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Spencer Elden, care a apărut pe celebra copertă a albumului „Nevermind” (1991) al formației Nirvana când era bebeluș, i-a dat în judecată pe foștii componenți și moștenitori ai grupului muzical sub acuzația de pornografie infantilă.
International scris de Diana Oprișan 25 Aug. 2021
Multe persoane publice sunt de părere că micuții lor fie sunt prea mici pentru a fi expuși pe internet, fie că ar trebui să fie decizia lor dacă vor vrea sau nu să apară în mediul online. Chiar și atunci când sunt urmăriți de paparazzi, își iau toate măsurile de protecție , pentru ca micuții lor să nu aibă de suferit mai târziu.
Andreea Raicu a spus în repetate rânduri că se gândește serios la întemeierea unei familii și se pare că planurile sale de viitor sunt bine puse la punct. Vedeta s-a dat de gol pe rețelele sociale că își dorește un copil, iar în urma declarațiilor pe care le-a oferit, fanii ei de pe Instagram cred că a rămas deja gravidă și că mai așteaptă până va da vestea cea mare tuturor.
Carantina a contribuit la creșterea numărului fumătorilor în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani din Anglia. De partea cealaltă, unii tineri pe timpul pandemiei au decis să își schimbe stilul de viață în unul sănătos.
Andreea Bălan s-a distrat timp de câteva zile în Grecia, unde nu a mers singură, ci alături de fiicele sale, dar și de partenerul ei de viață, Tiberiu Argint. Fiind foarte activă pe rețelele sociale, îndrăgita artistă a postat câteva imagini de pe acele meleaguri, pentru a-i ține pe fani la curent cu tot ceea ce fac, dar și pentru a le arăta locurile frumoase pe care le-au vizitat.
Înmormântările au fost interzise în fiecare zi de duminică la Galați, cu excepția cazurilor în care decesul a fost provocat de noul coronavirus. De vină este numărul mic de gropari care nu pot acoperi toate zilele săptămânii.
Nunta Cleopatrei Stratan și a lui Edward Sanda este de câteva zile subiect de discuție pentru multă lume, iar acest lucru se întâmplă din cauza faptului că aceștia au avut parte de un eveniment atipic, unde nu au respectat nicio tradiție, nici măcar cea care presupunea alegerea nașilor, care să le fie părinți spirituali pentru întrega viață.
Potrivit unui studiu realizat de autoritățile sanitare din SUA, eficacitatea vaccinurilor Pfizer și Moderna în fața tulpinei Delta a scăzut de la 91% la 66%. Studiul a fost realizat cu ajutorul a mii de angajați ai centrelor de sănătate și spitale din șase state americane.
Ani la rândul a circulat zvonul conform căruia Andreea Marin și Ion Țiriac ar fi avut o relație. Una dintre aparațiile lor de la vremea aceea, de la Gala Visa, a întărit aceste zvonuri, iar presa a început să fie sigură că între cei doi nu mai era doar o relație de prietenie, ci una de iubire. Acum, după atât de mult timp, „Zâna” a spus adevărul despre presupusa legătură amoroasă cu afaceristul.
Guvernul a decis ca farfuriile, tacâmurile, paiele din plastic, paharele și caserolele din polistiren, în viitorul apropiat să nu se mai comercializeze în magazine.
Auto scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Porsche a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru modelul electric Taycan, printre care creșterea autonomiei reale sau posibilitatea parcării autonome cu ajutorul unui smartphone.
Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Vânători-Neamț, județul Neamț, a dat foc locuinței soacrei sale. Acesta a fost prins de polițiști și arestat, iar incendiul a fost stins la timp, potrivit realitateadesuceava.net.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 25 Aug. 2021
Există mai multe motive pentru care mulți utilizatori aleg să construiască un computer. Printre principalele avantaje se numără costurile, cu un buget bun puteți accesa un computer mai eficient și superior; putem alege, de asemenea, să achiziționăm componente de calitate superioară în funcție de gusturile și așteptările noastre.
Persoanele din Brașov care vor recicla doze de aluminiu, peturi sau alte deşeuri reutilizabile vor beneficia de bilete gratuite la transportul în comun. Această inițiativă vine cu ocazia debutului Forumului Oraşelor Verzi.
O altă localitate din țară intră în scenariul roșu după ce a înregistrat o incidență de 4,4 la mia de locuitori. Autoritățile au decis ca masca să devină obligatorie în toate spațiile publice, chiar și la locul de muncă.
Recomandari scris de Valentina Podgorneac 25 Aug. 2021
Fiecare sezon vine cu noi tendințe în modă. Iar femeile adoră să fie în pas cu moda și să se inspire de la cele mai stilate și elegante prezențe feminine din lume. Pentru că toamna este foarte aproape, îți venim în ajutor. Îți oferim idei de outfit-uri pentru acest sezon de toamnă care te vor face să te simți o adevărată divă.
Showbiz scris de Diana Oprișan 26 Aug. 2021
Cel mai mare vis pe care l-a avut Gina Pistol vreodată a fost acela de a deveni mamă. În timp ce pe alte femei le sperie din start această idee, ea era hotărâtă că își dorește un copil, dar a întâmpinat o serie de probleme până când a reușit să rămână gravidă și să fie sigură că nu va pierde sarcina, astfel încât să poată da vestea cea mare tuturor.
Nici nu au început bine filmările pentru Bravo, ai stil că Nicoleta Nucă deja se simte epuizată și le-a vorbit fanilor de pe rețelele sociale despre modul în care au decurs primele zile de filmare. Nu este cum s-ar fi așteptat frumoasa artistă, ci mult mai greu decât și-ar fi imaginat ea că va fi.
Sebastian Chitoșcă a fost nevoit să renunțe la cariera sa de fotbalist, dar nimeni nu a știut clar de ce a ales să facă acest lucru și să spun adio unui lucru pe care îl plăcea să îl facă. E bine, într-un interviu pe care fostul concurent de la Survivor România, a povestit cum a ajuns în această situație și se pare că fratele lui este „vinovat” pentru hotărârea luată de Sebi.
Zanni și Sebastian Chitoșcă au legat o frumoasă prietenie în cadrul emisiunii la care au participat împreună, Survivor România. Cei doi s-au înțeles destul de bine pe tot parcursul competiței, dar au avut și multe momente în care s-au certat. După ce fiecare a ajuns acasă, lucrurile au început să se mai schimbe, iar fostul fotbalist a explicat și de ce.
Social scris de Alexandra Chivu 26 Aug. 2021
Un tânăr de 18 ani a evadat ca în filme din sediul Poliției din Urziceni, județul Ialomița. Acuzat de furt de mașini și conducere fără permis, băiatul a profitat de neatenția agenților și sărit pe geamul din toaleta instituției. Pentru a-l găsi pe inculpat, oamenii legii au instituit filtre în tot județul și a fost solicitat și sprijinul jandarmilor ialomițeni, cu un câine de urmă.
Politica scris de Diana Oprișan 26 Aug. 2021
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, afirmă că are o relaţie "corectă şi echilibrată" cu şeful statului, dar pe unele subiecte au puncte de vedere diferite.
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna afirmă că anumite teme asumate în programul de guvernare de partidul pe care îl conduce "nu au făcut niciun pas mai departe" şi punctează că o coaliţie nu poate funcţiona dacă "un partener (...) îşi bifează toate obiectivele politice şi un alt partener stă şi aplaudă topit de emoţie".
Şeful DSU, Raed Arafat, a declarat că soluţia agreată privind desfăşurarea cursurilor în şcoli cu prezenţă fizică este una normală, dar a subliniat că este foarte importantă respectarea măsurii privind portul măştii, atât de către elevi, cât şi de către profesori, pentru a limita semnificativ riscul de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
În urmă cu doar câteva zile, Sebastian Chitoșcă a făcut un live în mediul online, în timpul căruia el a început să plângă în fața oamenilor care îl urmăreau. Ei bine, nedându-le prea multe detalii despre situația în care se afla, internauții au tras concluziile de unii singuri. Aceștia au crezut că fostul concurent de la Survivor România și frumoasa lui soție, Alexandra, și-au spus adio.
Unul dintre cei mai temuți luptători din clanul Sportivilor este acuzat că a recurs la amenințări ca să-l oblige pe un fost locotenent să ia asupra lui o tentativă de omor. Marius Alecu, cunoscut drept Bebino, a sărit cu sabia peste victimă în casă. Interlopul a fost săltat de mascați în timp ce se afla internat la o clinică din București, unde urma să își facă o operație estetică. Îmbrăcat în pijamate și încălțat cu papuci de casă, dar încătușat, individul a fost scos din unitatea de înfrumusețare și dus la audieri, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale după un presupus atac de panică. Atunci când și-a revenit, ar fi strigat numele celui căruia i-ar fi înscenat totul.