Guvernul a decis ca farfuriile, tacâmurile, paiele din plastic, paharele și caserolele din polistiren, în viitorul apropiat să nu se mai comercializeze în magazine.
Guvernul interzice vânzarea produselor din plastic
Guvernul urmează să introducă o ordonanță, potrivit căreia anumite produse de unică folosință nu vor mai putea fi comercializate în magazine.
Această decizie a fost luată cu aproape două luni mai târziu față de cerințele la nivel european.
Această măsură ar fi trebuit să intre în vigoare în România încă de la începutul lunii iulie, însă Guvernul a reușit abia după o lună să înainteze această nouă ordonanță spre adoptare.
Măsura intră în vigoare la sfârșitul acestei luni
Oficial, această nouă măsura va intra în vigoare la sfârșitul acestei luni. Magazinele vor fi obligate să scoată din vânzare obiectele din plastic specificate în ordonanță.
Autoritățile urmăresc ca în următorii ani să se reducă treptat folosirea paharelor, dopurilor și a cutiilor din plastic. Până la mijlocul anului 2026, ar putea fi redusă cantitatea de astfel de recipiente care sunt puse în vânzare.
Circa 70% dintre deșeurile ce se regăsesc în ape și pe numeroase plaje le consituie deșeurile plastice, acestea fiind un risc major atât pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, cât și pentru mediu.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Analiză: O baterie produsă în Europa ar polua cu 37% mai puțin decât una...
Sursa: wall-street.ro
-
UniCredit Bank România și Social Innovation Solutions lansează ESG Journey
Sursa: futurebanking.ro
-
Te iubesc, dar mi-e frică de cum ar putea fi relația noastră, așa că mint și...
Sursa: kudika.ro