Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Business 12 Mar. 2014
UE exercita presiuni asupra Statelor Unite, in cadrul negocierilor referitoare la incheierea unui acord comercial transatlantic, pentru a permite importurile europene de gaze naturale lichefiate (GNL) in vederea reducerii dependentei de livrarile rusesti, au declarat surse apropiate situatiei.
International 12 Mar. 2014
Incalzirea globala si ploile abundente au contribuit la expansiunea rapida a mongolilor in secolul al XIII-lea, potrivit oamenilor de stiinta americani, care au descoperit astfel o noua explicatie pentru succesul militar al lui Ginghis Han, creatorul unuia dintre cele mai mari imperii din istorie.
Sport 12 Mar. 2014
Circuitul Nürburgring din Germania a fost cumparat de producatorul de piese auto Capricorn Group intr-o tranzactie care coteaza proprietatea la peste 100 milioane euro, compania angajandu-se la investitii de 25 milioane euro pentru dezvoltarea complexului, potrivit Bloomberg.
Romania, Bulgaria si Statele Unite au inceput miercuri exercitii navale comune la Marea Neagra, dupa ce acestea au fost amanate cu o zi din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.
Liderii tarilor occidentale din cadrul G7 au cerut, miercuri, Rusiei sa inceteze toate actiunile pentru a "anexa" Crimeea, a anuntat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Social 12 Mar. 2014
O tanara de 18 ani din Bistrita a gasit un sarpe exotic in cada din apartamentul sau, ea sunand la 112 pentru a cere ajutor din partea autoritatilor.
Politica 12 Mar. 2014
PDL a strans pana in prezent 90 de semnaturi pentru motiunea de cenzura "Guvernul Ponta III - Romania fara viitor!" si mai are nevoie de 54 pentru a o depune la Parlament, a declarat, miercuri, prim-vicepresedintele PDL Andreea Paul, aratand ca PNL are 48 de ore pentru a o semna.
Criza ucraineana risca sa conduca la o solutie dureroasa, cu care Occidentul nu este de acord, dar pe care ar putea sa fie nevoit sa o accepte, si anume sa abandoneze Crimeea pe mana lui Vladimir Putin pentru a salva independenta Ucrainei.
Moneda nationala s-a depreciat usor in prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta de 4,5102 lei/euro, cu 1,12 bani mai ridicat fata de marti.
Adunarea Generala a Actionarilor Nuclearelectrica a respins, marti, bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2014, solicitand ca acest subiect sa fie discutat intr-o sedinta viitoare, dupa publicarea in Monitorul Oficial a Hotararii Guvernului pentru aprobarea bugetului.
Familia germanului Michael Schumacher a transmis, miercuri, printr-un comunicat, ca au fost inregistrate mici semne incurajatoare privind starea sanatatii fostului pilot, aflat in coma din 29 decembrie la un spital din Grenoble, in uma unui accident suferit la schi.
Liderul deputatilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca parlamentarii liberali nu vor semna motiunea de cenzura propusa de PDL, apreciind ca ultimatumul dat de democrat-liberali seamana cu cel dat Romaniei de URSS.
Incredibil 12 Mar. 2014
Un dispozitiv in forma de clepsidra, care previne atacurile de angina pectorala, mentinand circulatia sangvina la nivelul inimii, a fost pus la punct de cercetatorii americani.
Guvernul va emite o noua ordonanta privind reducerea cotei de certificate verzi daca presedintele Traian Basescu refuza in continuare sa promulge Legea de aprobare a unei ordonante similare aflata demult in Parlament, a anuntat premierul Victor Ponta.
DIICOT arata ca perchezitiile de miercuri vizeaza doua grupari formate din 80 de persoane, suspectate ca au importat carne din state UE, pe care au vandut-o "la negru", o modalitate de actiune a grupurilor infractional fiind sprijinita de mari producatori de pe piata de carne din Romania.
Circulatia autovehiculelor va fi restrictionata duminica, intre orele 15.00 si 17.00, din Soseaua Kiseleff, Piata Victoriei si Calea Victoriei pana la Piata George Enescu, cu ocazia paradei organizate in Bucuresti in cinstea patronului spiritual al Irlandei - Sfantul Patrick.
Romania poate interzice prezenta pe teritoriu a unei persoane, iar Guvernul a transmis Presedintiei un material al Ministerului de Interne privind activitatea liderului Jobbik, presedintele Basescu putand actiona in acest sens daca i-a "reevaluat" pe acesta si pe Laszlo Tokes, spune premierul Ponta.
LifeStar 12 Mar. 2014
Actorul american Chris Pine, cunoscut pentru rolurile din "Star Trek In intuneric 3D" si "Jack Ryan: Agentul din umbra", a fost arestat pentru conducerea automobilului in stare de ebrietate in Noua Zeelanda, unde filmeaza thriller SF "Z for Zachariah", relateaza hollywoodreporter.com.
Parlamentul European ar putea suspenda acordul comercial UE-SUA daca programul de supraveghere a comunicatiilor dezvoltate de Agentia americana Nationala de Securitate (NSA) continua, arata o rezolutie adoptata in sesiunea de la Strasbourg.
Primarul din Targu Mures, Dorin Florea, declara ca de acum incolo nu va mai permite niciun mars, "la nimeni", in municipiu, precizand ca organizatiile Vatra Romaneasca si Noua Dreapta au cerut aprobare pentru astfel de manifestari in 16 si 27 martie, dar le va refuza.
Europa s-ar putea confrunta cu 25 de ani de stagnare in stilul celei inregistrate de Japonia, daca politicienii nu promoveaza o integrare mai puternica a zonei euro si nu schimba politicile care au descurajat creditarea, a declarat miliardarul american George Soros.
Premierul Victor Ponta a apreciat faptul ca structurile statului au intervenit, miercuri, in forta pentru destructurarea unei retele acuzate de fraude fiscale, el precizand ca nu cunoaste daca era sau nu stricata carnea comercializata de catre aceasta retea, dar stie sigur ca documentele erau false.
Un raport prezentat la Forumul Economic Mondial de la Davos a indentificat cele mai interesante tehnologii in curs de dezvoltare care ar putea sa apara in 2014.
ANI a constatat ca 22 de deputati si zece senatori, printre care Petre Roman si Sorin Iliesiu, au fost in incompatibilitate pentru ca au detinut si alte functii, iar unii dintre acestia sunt suspectati si de fals in declaratiile de interese, in aceste cazuri fiind sesizat Parchetul.
Producatorul de energie Hidroelectrica, aflat in insolventa, a vandut marti si miercuri pe bursa de electricitate OPCOM energie de doar 3 milioane de euro, de peste cinci ori mai putin decat estima.
Cantareata americana s-a aratat foarte interesata de acea resedinta din Memphis - care este in prezent muzeu - intrucat artista, in varsta de 32 de ani, doreste sa obtina cat mai multa publicitate pentru cea de-a treia casatorie a ei, a declarat, marti, o sursa citata de site-ul RadarOnline.
Avocatii lui Mihai Stoica si Cristian Borcea au depus la Curtea de Apel Bucuresti contestatie in anulare in cazul condamnarilor la trei ani si sase luni, respectiv sase ani si patru luni, primite de cei doi in dosarul transferurilor de jucatori.
Doua cladiri s-au prabusit in urma unei explozii, miercuri, la New York, in cartierul East Harlem, provocand un incendiu si un imens nor de fum, a anuntat politia, conform CBS si AFP.
Romania trebuie, in acest an, sa atraga 2,8 miliarde euro din fonduri europene, pentru a evita dezangajari de sume din partea CE, a afirmat premierul Victor Ponta, care a cerut ministrilor sa se asigure ca nu vor fi sincope in activitatea autoritatilor de management pentru programele operationale.
O noua generatie de "super-legume", create in spatiu pentru ameliorarea vederii si a starii generale de sanatate a astronautilor, care contin mai multe nutrimente decat plantele obisnuite, ar putea fi comercializate in curand si magazine.
Purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogan Oprea, afirma ca declaratiile premierului Victor Ponta de la inceputul sedintei de Guvern referitoare la cresterea preturilor la energie sunt "voit mincinoase", mentionand ca singurul care doreste sa majoreze preturile in Romania este actualul premier.
Parlamentul European a aprobat, miercuri, in prima lectura, propunerea legislativa de simplificare a gestionarii traficului aerian pentru a face liniile aeriene europene mai competitive, pentru a reduce durata zborurilor si pretul biletelor si pentru a reduce poluarea.
Deputatul Elena Udrea a postat pe Facebook, un indemn catre romani pentru a iesi in strada sa protesteze fata de acciza la carburanti.
Yuppy 12 Mar. 2014
20 de straini se saruta pentru prima data in fata camerei de filmat. Rezultatul este neasteptat de frumos si emotionant.
Crezi ca ai o zi proasta? Inainte sa iti plangi de mila ca ai asteptat 10 minute dupa autobuz sau ca ai ramas fara cafea, plange de mila acestor nefericiti care, cu siguranta, au o zi mai proasta decat tine.
Miercuri, 5 martie, Barmaniada a desemnat marele castigator al titlului de Barmanul Anului 2013 in Romania.
Social 13 Mar. 2014
Afla cum a intrat data de 13 martie in istorie.
International 13 Mar. 2014
Malaysia a trimis un avion catre o zona maritima in care trei obiecte plutitoare au fost descoperite de catre un satelit chinez, au anuntat autoritatile, in a sasea zi de cautari ale zborului MH370 Kuala Lumpur-Beijing, disparut de pe radare cu 239 de persoane la bord.
Sport 13 Mar. 2014
Jucatoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numarul 6 si locul 7 WTA, s-a calificat, miercuri, in semifinalele turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii in valoare totala de 5.946.740 de dolari.
Barack Obama spune ca sustine Ucraina, primindu-l pe premierul Arseni Iateniuk la Casa Alba si adresandu-i un avertisment lui Vladimir Putin.
Zece persoane au fost retinute de procurorii DIICOT in dosarul de evaziune fiscala si punere in circulatie de produse din carne alterata, dupa ce au audiat peste 30 dintre suspectii ridicati in urma perchezitiilor care au avut loc miercuri, in 18 judete, la doua grupari infractionale.
Rusia a autorizat Ucraina sa efectueze un zbor de observare in spatiul sau aerian, pentru a se asigura ca nu au loc manevre militare ale fortelor ruse care sa ameninte securitatea Ucrainei, a declarat miercuri adjunctul ministrului rus al Apararii Anatoli Antonov,
LifeStar 13 Mar. 2014
Regizorul Dan Chisu, fondatorul Festivalului de Film DaKINO, a spus este de parere ca vechimea evenimentului este mult mai importanta ma marimea acestuia.
Business 13 Mar. 2014
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca OUG privind certificatele verzi este in vigoare, asa cum a fost adoptata de Guvern, mentionand ca premierul Victor Ponta minte cand face declaratii contrare pe aceasta tema.
Simona Halep va ocupa, incepand de luni, locul 5 mondial, o performanta ce nu a mai fost reusita de nici o jucatoare de tenis din Romania de la crearea ierarhiei WTA, in noiembrie 1975.
Politica 13 Mar. 2014
Pentru Romania nu exista riscul unui conflict cu Federatia Rusa si nici nu se ridica gradul de alerta, a declarat, miercuri, presedintele Traian Basescu, referindu-se la situatia actuala legata de conflictul din Ucraina.
Aviatia militara israeliana a atacat, miercuri seara, pozitii ale miscarii islamiste Hamas si ale Jihadului Islamic din Fasia Gaza, dupa ce aproximativ 70 de rachete au fost lansate spre sudul Israelului, afirma surse citate de ziarul Haaretz.
Patru dintre cele mai mari companii americane din sectorul IT, Apple, Microsoft, Google si Cisco Systems, detin obligatiuni emise de Trezoreria SUA estimate la 124 de miliarde de dolari, pe care le pastreaza in acea mai mare parte in afara Statelor Unite, evitand astfel sa plateasca taxe.
Presedintele Traian Basescu a comentat, miercuri seara, la Cotroceni, situatia din Crimeea si din regiune, afirmand, in acest context: "Poate si premierul intelege ca nu mai trebuie dat semnalul «Lasati sa plece presedintele ca recunosc eu Kosovo imediat»".
Foloseste formularul de mai jos