Social 11 Mai 2015 17:50
Gabriel Cotabita a facut stop cardio-respirator cel mai probabil din cauza unei tulburari severe de ritm cardiac, pe fondul unor afectiuni cardio-vasculare preexistente, fiind excluse infarctul, embolia pulmonara si accidentul vascular cerebral, a anuntat, luni, Spitalul de Urgenta Floreasca.

Reprezentantii Spitalului de Urgenta Floreasca din Capitala au aratat, intr-un comunicat de presa, ca starea lui Gabriel Cotabita este grava, dar stabila, fiind in continuare in Sectia Terapie Intensiva. "Pacientul se afla internat, in momentul de fata, in Sectia de Terapie Intensiva, fiind in status post stop cardio-respirator resuscitat si necesitand masuri specifice de terapie intensiva, inclusiv ventilatie mecanica", a precizat sursa citata, scrie MEDIAFAX.

Investigatiile complexe facute de la internarea lui Cotabita si pana in prezent indica cea mai probabila cauza a stopului cardio-respirator o tulburare severa de ritm cardiac, produsa in contextul unor afectiuni cardio-vasculare preexistente, "fiind excluse infarctul miocardic acut, embolia pulmonara si accidentul vascular cerebral", se mai arata in comunicatul citat.

"Pacientul se afla sub ingrijirea unei echipe multidisciplinare complexe, care il evalueaza permanent, in functie de starea pacientului urmand sa se ia in discutie alte eventuale investigatii. Precizam inca o data faptul ca starea pacientului este stabila", au adaugat reprezentantii Spitalului Floreasca.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.