"Nu poti sa dai pe surse ca ai convocat-o (pe premierul Viorica Dancila - n.r.) la Cotroceni, vineri. Cum adica ai convocat-o? A inventat, de exemplu, un conflict intre Guvern si Banca Nationala, care nu exista, ca sa aparem noi cu presedintele ca mediator. Asa ceva nu poate fi acceptat si nu o acceptam nici noi, ca partid, si nici doamna prim-ministru. Eu am spus si la intalnirea pe care am avut-o, pe care a facut-o publica presedintele, dupa instalarea doamnei prim-ministru, despre care am vorbit si noi, am convenit - si am sperat ca se intampla - ca relatia va fi una de respect reciproc, de buna-credinta, de colaborare, de informare reciproca in toate problemele, mai ales in ceea ce priveste cele de politica externa. Or, asa ceva nu s-a intamplat", a declarat social-democratul la Antena 3.
Presedintele Camerei Deputatuilor a tinut sa mentioneze ca acest lucru nu este corect.
"Nu putem sa continuam asa, sa vedem ca nu se intampla nimic si toti sa fim niste pioni pe o strategie de campanie electorala a presedintelui Romaniei", a mai spus Dragnea, citat de jurnalul.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Verdict istoric la Paris. Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care au...
Sursa: kudika.ro