"Sta, acolo, dinaintea primei biserici germane. Probabil ca romanilor nu le convine, dar, cand au venit aici primii colonisti germani, pe aceste locuri traiau secui catolici." Femeia imi arata cristelnita, povestindu-mi ca dateaza dinainte de 1200. Germanii sositi in partile Podisului Transilvan erau catolici. De abia sub Honterus, invatatul brasovean care a dat Ardealului primele semne de reforma bisericeasca, lumea incepe sa se inchine in noua religie, luterana. Papalitatea dorea sa isi pazeasca vistieria, altii incercau sa submineze crestinatatea. Legile lui Luther au gasit sol fertil, pentru ca muritorii de rand simtisera indepartarea clerului catolic de enoriasii prapaditi. Si in Transilvania.

RUDE INDEPARTATE

Consecinta desprinderii de papalitate mi-o evidentiaza, acum, interlocutoarea mea: intre germanii reformati din Ardeal si cei din Banat, ramasi la catolicism, nu exista o relatie prea puternica, desi fac parte din acelasi grup etnic, din ce in ce mai redus numeric si, prin urmare, predispus la gesturi autoconservante. Sigur, ar fi simplu sa dai vina pe diferentele de natura lingvistica. In Ardeal s-au asezat sasii, revendicandu-si seva de la saxonii luxemburghezi.

Vorbesc "letzeburgisch", o cu totul si cu totul alta limba decat svaba folosita de germanii din Banatul de campie sau dialectul greu definibil, mai apropiat de "Hochdeutsch", germana literara, al celor din Banatul montan. Dincolo de clivajul generat de vocabular insa, avem de a face cu o fractura mai puternica, determinata, pana la urma, de apartenenta religioasa.

Pare insa a tine de istorie. Par a fi, de fapt, doar un vid informational si o lipsa de comunicare. Interlocutoarea mea se bucura sa afle ca sunt etnic german si vin din Banat. Are o rabufnire de fericire. O fericire usor marcata de uimire. Imi povesteste despre dificultatile comunitatii, cea evanghelica rezumandu-se la cateva suflete, mai putin de 30, ramasa intr-un loc in care nici romanii, de vreo trei ori mai multi, nu mai sunt majoritari, ci rromii.

Nu e vorba doar de fondurile insuficiente conservarii acelui monument arhitectural. Biserica este folosita ca locas de cult arareori, preotul impartind Viscri cu alte patru localitati, astfel ca in satul al carui nume este o derivatie a germanului Weisskirche (Biserica Alba) se tine slujba o data la doua saptamani.

MODERNIZARE À LA VISCRI

Citeste si:

La drept vorbind, comunitatea evanghelica este mai degraba un fel de exponat de muzeu, fiind tratata de-a dreptul ca o specie pe cale de disparitie. Un print dintre ultimii ai Europei, departe de imaginea mitica, a eroilor de basm care vin si salveaza printese adormite sau cenusarese aruncate de mame vitrege in camarile bucatariei, un print in cautarea stralucirii pierdute se opreste din peregrinarile sale mondene si descinde pe urmele unui stramos de vita (zice-se) nobila maghiar-ardeleana pentru a poza in salvatorul binefacator al unei civilizatii, cea europeana, pe punctul de a sucomba.

Caut casa pe care printul Charles, mostenitor, de jure, al tronului Regatului Unit al Marii Britanii, a cumparat-o in satul de la capatul lumii. "E fundul lumii", ma corecteaza o sateanca langa care am tras pe dreapta si care locuieste chiar vizavi de "proprietatea regala". Inteleg din povestirea ei ca prezenta printului in peisajul transilvan este o pacoste. A cumparat, dupa o vizita pe care a facut-o in anul 2002 (singura, de altfel), cateva case, pe numele Fundatiei Mihai Eminescu Trust, pe care o patroneaza.

Una in care ar trebui sa locuiasca, dar nu o face. Alaturi functioneaza un "guest-house". In poarta hanului, un barbat imi spune ca nu mai sunt locuri de cazare, dar ma asigura ca interiorul este la standarde occidentale. Mai la vale de casa de oaspeti a locuit un satean care deranja fundatia, pentru ca, din cand in cand, ca orice ardelean care se respecta, scotea alambicul in curte si facea tuica. A fost convins sa vanda.

"Nu sta nimeni in ele acum. Le-au cumparat, le-au renovat si acum, nelocuite fiind, se distrug incet", imi spune vecina printului, explicandu-mi ce inseamna modernizarea in acest caz: "Si-au facut canalizare, iar scurgerea au adus-o in paraul ce curge chiar prin centrul satului. Va dati seama cum miroase? Noi avem, fiecare, WC-urile in fundul curtii, c-asa-i la noi. Ce om normal ar face asa o canalizare? E bataie de joc".

FARA DRACULA

"Printul Charles se intereseaza de bisericile sasesti fortificate din Transilvania." Sau: "Printul Charles si-a cumparat o casa in Viscri". Un sat uitat de lume, la circa opt kilometri de soseaua ce leaga Brasovul de Sighisoara, la care ajungi dupa ce treci prin cateva locuri in care turme de puradei iti taie calea, aratandu-ti cu degetul ca asteapta sa opresti masina si sa le dai ceva de bagat in gura.

Ar trebui sa intelegi ca nu au ce manca. Sau, poate, cersetoria le este prima natura. Cat despre biserica evanghelica din dealul ce domina satul Viscri, urmele de restaurare sunt palide. Intre timp, pe malurile Tamisei, un print dintre cei care nu mai seamana deloc cu fetii-frumosi calarind cai albi prin visele fetelor cuminti, da un dineu caritabil si se lauda cum, in marea sa marinimie, a cumparat o casa intr-un sat in Transilvania si va restaura cetati medievale. Care Transilvania? Cea in care mii de curiosi vin anual sa afle, dezamagiti, ca au fost trasi pe sfoara. Dracula nu exista.