"Nu inteleg de ce Curtea de Conturi tine sub fund acest document legat de modul in care au fost cheltuiti, in 2008, banii pentru asemenea interventii, ca urmare a inundatiilor din acel an, ca urmare a deciziilor luate ulterior, de construirea unor diguri care sa protejeze localitatile si populatia. Este un raport devastator care evidentiaza, negru pe alb, cu subiect si predicat, ca s-a furat ca in codru si ca s-au alocat bani pentru localitati in care nu trece niciun rau”, a susutinut Valentin Iliescu, potrivit NewsIn.
Secretarul de stat pentru relatia cu Palrlamentul a spus ca va prezenta public acel raport, probabil saptamana viitoare.
"Am intrat in posesia acelui raport, iar saptamina viitoare voi incerca sa il prezint si public, pentru ca el evidentiaza si o situatie globala despre care multa lume a uitat sau nu mai vrea sa isi aduca aminte, dar care nu poate fi trecuta cu vederea, dar si ca, atunci cand Romania nu mai avea resurse, s-au cheltuit foarte multi bani. S-a supralicitat in tot ce inseamna evaluarea acelor lucrari, cu efecte destul de modeste, in ce priveste protectia acelor localitati, a culturilor agriocole, si a vietilor omenesti”, a afirmat Iliescu.
Seful Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul a subliniat ca acest raport face referire la mai multe localitati din tara, inclusiv la judetul Valcea.
Iliescu a mai declarat ca, in acest context, banii pentru lucrari hidrotehnice trebuie sa fie acordati cu prioritate: “Eu cred ca chiar la rectificarea bugetului pe 2010 este necesar ca investitiile in diguri, in lucrari hidrotehnice, ar trebui sa fie pe prima pozitie si apoi cele pentru drumuri, sosele, autostrazi. Pentru ca aceste lucruri, daca sunt amanate, pot genera in continuare case inundate, oameni care isi pierd viata”, a mai spus Valentin Iliescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce sunt creditele de carbon, ajutorul companiilor în cursa către sustenabilitate
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Fiecare lacrimă pe care o vărsăm este oglindită în lacrimile altora, fiecare...
Sursa: garbo.ro
-
Este terapia prin sunet reală? Află cum putem folosi acasă puterea bolurilor...
Sursa: kudika.ro
-
Crește salariul minim al angajaților din bănci: leafă minimă de 4.500 lei brut
Sursa: wall-street.ro
-
A fost înregistrat noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bancar
Sursa: futurebanking.ro