Pentru prima data, victimele nazismului si-au manifestat public nemultumirea fata de ajutoarele oferite de autoritatile israeliene

Mii de supravietuitori ai Holocaustului au participat, duminica, la Ierusalim, la un protest fara precedent la adresa guvernului israelian. Manifestantii au calificat drept "o insulta" propunerea Executivului de majorare a compensatiilor lunare pentru cei care traiesc sub pragul de saracie cu doar 20 de dolari.

Mai multi protestatari aveau pe piept steaua galbena a lui David, pe care nazistii i-au obligat sa o poarte in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Altii au arborat pancarte cu mesajul: "Ne pare rau ca am supravietuit". Protestul, incheiat in fata sediului Guvernului, s-a numit simbolic "marsul celor in viata", un termen folosit la ceremoniile organizate in fiecare an la Auschwitz, in memoria victimelor Shoahului.

Manifestantii au acuzat public guvernul ca se joaca cu "solutia biologica", tergiversand lucrurile in asteptarea reducerii progresive a numarului de supravietuitori ai Holocaustului in Israel, evaluat la 240.000.
Pe langa pensia oferita de guvern, o parte dintre ei primesc compensatii de la autoritatile germane si de la alte organizatii.

De acest ajutor nu beneficiaza insa si miile de imigranti din fosta Uniune Sovietica, in conditiile in care rata unor boli grave, precum cancerul sau osteoporoza, este mult mai ridicata in randul lor in comparatie cu restul populatiei. in prezent, sumele acordate de guvernul israelian variaza intre 240 si 1.390 de dolari, bani insuficienti pentru a asigura accesul la servicii medicale elementare.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.