"Ambasadori ai unor tari din Uniunea Europeana, reprezentanti ai unor tari nealiniate si reprezentanti ai grupului 5+1 au fost invitati sa viziteze instalatiile nucleare", a declarat Ramin Mehmanparasrt, citat de MEDIAFAX, in cadrul conferintei sale saptamanale.
"Aceasta vizita va avea loc inainte de intrevederea de la Istanbul", de la sfarsitul lui ianuarie, intre Iran si tarile din grupul 5+1, privind dosarul nuclear, iar aceasta invitatie este "un nou semn de bunavointa" in cadrul cooperarii intre Iran si Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), a explicat el.
"Lista tarilor invitate va fi facuta publica mai tarziu", a adaugat el, refuzand sa precizeze daca Statele Unite fac parte dintre acestea.
Tarile din grupul 5+1 si Iranul s-au intalnit la 6 si 7 decembrie la Geneva, pentru a relua negocierile privind dosarul nuclear, aflate in impas de 14 luni, si au decis sa continue dialogul la sfarsitul lui ianuarie, la Istanbul.
Numeroase state occidentale suspecteaza Iranul ca incearca sa se doteze cu arma atomica, sub acoperirea unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte ferm.
Un oficial iranian de rang inalt s-a declarat optimist, la sfarsitul lui decembrie, privind negocierile prevazute la Istanbul.
"Noi credem ca ar putea deschide calea unei rezolvari a problemelor", a declarat Ali Bagheri, adjunctul lui Said Jalili, negociatorul iranian in dosarul nuclear.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro