Niciun atac direct vizand o sectie de vot nu a fost semnalat pana la jumatatea programului de vot, in pofida amenintarilor in acest sens ale talibanilor. Totusi, doua bombe au fost dezamorsate inainte de inceperea votului la o sectie din Ghazni (sud), potrivit politiei locale. In plus, doua sau trei sectii au fost vizate de atacuri in cursul noptii la Khost (sud-est), selon unei surse straine.
Numeroase atacuri cu racheta au fost semnalate in mai multe zone ale tarii, dar s-au soldat cu mai putin de zece raniti, potrivit autoritatilor si martorilor. Acestea s-au produs in orase din provinciile Kandahar (sud), Ghazni (sud), Helmand (sud), Nangarhar (est) si Kunar (est), unde insurectia talibanilor este foarte activa, potrivit autoritatilor si martorilor. Cinci persoane au fost ranite la Kunar, potrivit unui localnic, transmite NewsIn.
Rebeli inarmati
Alegerile prezidentiale i-au atras si pe rebeli la violente, astfel doi barbati inarmati au fost ucisi la Kabul, in urma unui atac.
"Au tras spre noi in timp ce ne indreptam spre postul de politie. Am ripostat, in directia cladirii de unde proveneau tirurile, pe care am incercuit-o", a declarat un ofiter din cartierul unde a avut loc incidentul, situat in estul capitalei. "Doi dintre agresori au fost ucisi, l-am arestat pe altul, iar al patrulea s-ar afla in continuare in zona", a adaugat el.
"A fost o confruntare de aproape doua ore. Politia a folosit lansatoare de rachete, iar atacatorii grenade si arme automate", a precizat un alt politist.
Guvernul afgan a cerut presei straine si locale sa nu mediatizeze violentele din ziua votului, pentru a nu speria alegatorii si a preveni un absenteism ridicat. Guvernul a amenintat chiar cu expulzarea jurnalistilor straini si inchiderea institutiilor de presa locale care vor incalca acest consemn. Organizatii pentru drepturile omului si Statele Unite au criticat cenzura impusa presei in ziua alegerilor.
Afganii au inceput sa voteze, in mijlocul amenintarilor talibanilor
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Andreea Raicu, reacție tranșantă la piesa Mamacita: M-a întristat cât de...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 20-26 aprilie: Ce zodii dau lovitura financiară
Sursa: garbo.ro