PMB are in ordinea de zi peste 50 de PUZ-ul in sedinta de maine, insa multe dintre acestea nu au toate avizele necesare si deci sunt "ilegale". Aceasta sedinta este ultima in care legea le-ar permite edililor sa aprobe construirea de cladiri ce depasesc cu mai mult de 20% Planul Urbanistic General (PUG). Astfel, sedinta PMB de miercuri se anunta inca de pe acum sa fie una de "razboi" - dezvoltatorii imobiliari vs. societatea civila.
Aceasta sedinta nu este prima in care Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) s-ar putea sa aprobe o serie de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) pe care societatea civila le catalogeaza ca fiind "ilegale", insa este cu siguranta ultima. Desi Cabinetul Boc a tot amanat Ordonanta de Urgenta care prevede ca indicatorii PUG pot fi modificati o singura data si in proportie de maximum 20% de la PUZ, aceasta OUG intra in vigoare fix de la 1 octombrie. Iar asta inseamna ca dezvoltatorii nu vor mai putea sa construiasca intr-o zona in care toate cladirile doar doua etaje, blocuri de 10 etaje sau chiar turnuri (vezi cazul Marioara Micsunescu care a pus sub presiune edilii Capitalei sa-i aprobe constructia unui 'turn') si astfel sa obtina profituri supradimensionate. [Operatii imobiliare ilegale in valoare de 500 milioane euro/an; Primaria aproba construirea de 'turnuri' in zonele protejate ale Capitalei]

Iata cateva din cele 54 de PUZ-uri care vor fi discutate maine (n.r. 30 septembrie 2009), care incalca grav legislatia in vigoare si au un mare impact asupra patrimoniului cultural, potrivit spuselor arhitectului Adrian Balteanu:

  • PUZ-ul din strada Nuferilor se afla pe un sit arheologic, desi in dosarul acestuia nu se afla si un aviz de specialitate;


  • PUZ -ul din strada Ion Slatineanu nr. 14 nu a fost pus pe pagina "dezbatere publica" a portalului PMB , fiind inca postat la sectiunea "in lucru la comisii", ceea ce nu coincide cu transparenta de care ar trebui sa dea dovada PMB;


  • PUZ-ul din strada Gh. Manu este impropriu pentru ca desi are aviz de specialitate, avizul se refera doar la parcela ce a generat PUZ, iar in plansa de reglementari e desenata o cladire in afara acestei parcele;


  • PUZ-ul din strada Spatarul Preda, care propune la strada Progresului niste locuinte colective de noua etaje (P+9) care sunt mult prea inghesuite;


  • Apoi mai sunt inca PUZ-uri care presupun o serie de constructii in preajma caii ferate. Acestea sunt ilegale deoarece nu au avizul de la SNCFR, in timp ce "Regulamentul General de Urbanism defineste o 'zona de protectie a infrastructurii feroviare' cu o latime de '100 m masurata de la limita zonei cadastrale C.F.R., situata de o parte si de alta a caii ferate'", a explicat arhitectul Adrian Balteanu. Aceste Planuri Urbanistice Zonale sunt:

  1. PUZ-ul din strada Linistei nr. 57. Terenul acestui plan se afla la circa 65 de metri de infrastructura CFR;
  2. PUZ-ul din strada Milcov nr. 5. In cazul acestui plan urbanistic zonal, terenul este adiacent infrastructurii CFR, iar pe mare pare din spatiul verde de protectie a infrastructurii, in care PUG cere sa nu se faca ceva care sa atraga oameni, este trasata o strada.
  3. PUZ-ul din bulevardul Expozitiei nr. 22-30. Acest PUZ propune o cladire peste linia de cale ferata ce are capat la Romexpo. "E drept aceasta linie probabil nu mai e a CFR, dar nu mi se pare in regula sa-i tai Romexpo legatura de cale ferata", a declarat arhitectul Balteanu.


Numai din comisioanele "promise" pentru aprobarea PUZ-urilor se pot finanta campaniile electorale a doua-trei partide

Problema acestor PUZ-uri nu este "doar" atat de mica - uratirea Bucurestiului si "omorarea" istoriei acestuia. Ba mai mult, potrivit inpolitics.ro care titreaza "Miercuri va fi razboi: Sedinta de miliarde de euro la Primaria Capitalei", mare parte dintre aceste PUZ-uri care incalca grosolan legea apartin clientelei politice a PDL si daca sunt aprobate, pe langa faptul ca vor "sufoca" si mai tare poluata Capitala, pot finanta campaniile electorale a catorva partide. [Demolarile in zonele care definesc identitatea "Micului Paris" continua]

"Numai din comisionele promise pentru aprobarea celor 54 de PUZ-uri se pot achita campaniile electorale a doua-trei partide, pentru ca vorbim de o afacere insumata de citeva miliarde de euro, nu e vorba de un bloc sau doua, ci de cvartaluri intregi, iar majoritatea proiectelor aflate pe oridnea de zi miercuri apartin clientelei PDL. Detinem informatii ca, de zile in sir se poarta negocieri aprinse, discret, cu o serie de consilieri de la partide precum PSD, PNL sau PRM, pentru ca, desi PDL detine majoritatea in consiliu, impreuna cu PNG, (28 din 55 de consilieri n.n.) un singur consilier, daca absenteaza, poate darima tot bussinesul", a declarat Marius Marinescu, vicepresedintele PRM, potrivit inpolitics.ro

"Se promit bani grei, iar pe alocuri, se profereaza amenintari la fel de grele. Miza de miercuri este uriasa, pentru ca e ultima zi in care, legal, se mai pot da tunurile respective si se profita, totodata, de faptul ca ochii opiniei publice sunt atintiti, mai degraba, la candidatii prezidentiali. Daca ordinea de zi de miercuri va fi aprobata, pentru Capitala va echivala cu un dezastru, un haos arhitectonic care va supra-aglomera orasul, va distruge spatiile verzi, va periclita grav aspectul lui si sanatatea locuitorilor sai si asa greu incercati. Pentru binele general va spun ca aceasta uriasa escrocherie imobiliara nu trebuie lasat sa se produca, iar noi ne vom opune miercuri din toate puterile", a adaugat Marinescu.


Protestul Platformei pentru Bucuresti

Pentru a protesta impotriva tuturor Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) ilegale a coror aprobare va fi discutate in cadrul sedintei Primariei Municipiului Bucuresti (PMB), organizatiile din Platforma pentru Bucuresti vor organiza un miting miercuri, 30 septembrie, de la ora 11 in fata PMB (trotuarul de langa Gradina Cismigiu), anunta ONG-urile. In cadrul mitingului, isi vor exprima pozitia impotriva adoptarii majoritatii PUZ-urilor din lista.

"In afara de PUZ-uri, eu consider ca e si o chestiune de onoare. Nu cred ca e admisibil, dupa ce au luat in 2008 cu copy-paste din Pactul pentru Bucuresti in programele lor electorale acum sa ne interzica accesul in sala de sedinta, sa ne controleze prin bagaje de bannere la intrare, sa ne dea cuvintul la sfirsitul sedintei desi noi cerusem sa vorbim inainte de PUZ-uri. Mai mult, colegul nostru Alex Binescu a fost scos pe sus de jandarmi pentru ca a protestat ca nu i s-a dat cuvintul la momentul potrivit, desi se indrepta singur spre iesire", a conchis Nicusor Dan, presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.