Romania se afla in urma unor tari precum Botswana, Rwanda, Ungaria sau Bulgaria, dar inaintea unor state ca Franta sau Polonia, in ceea ce priveste libertatea economica intr-un top realizat de Heritage Foundation in parteneriat cu Wall Street Journal pentru 179 de tari la nivel mondial.

Libertatea economica din Romania s-a inrautatit in ultimul an, insa tara a urcat o pozitie, de pe 63 anul trecut pe 62 in acest an.

Scorul economic al Romaniei, calculat pe o scara de la 0 la 100, a scazut fata de anul trecut cu 0,3 puncte, la 64,4 puncte, reflectand un impact mai mare al coruptiei, deteriorarea managementului cheltuielilor statului si ingreunarea derularii afacerilor, informeaza MEDIAFAX.

Romania se situeaza pe locul 28 in randul celor 43 de state europene analizate, iar scorul tarii este mai mare decat media mondiala.

Indicatorul libertatii economice este calculat in functie de zece criterii. Cinci dintre acestea s-au inrautatit in cazul Romaniei, doua au avut o evolutie pozitiva, iar trei au stagnat.

Libertatea fata de coruptie, cheltuielile guvernamentale, libertatea de afaceri, libertatea monetara si cea comerciala au inregistrat o inrautatire a scorului, in timp ce libertatea fiscala si cea privind piata muncii s-au imbunatatit. Economia Romaniei a stagnat la drepturile de proprietate, libertatea financiara si libertatea de a investi.

Romania are scoruri peste media mondiala la libertatea fiscala, cea de afaceri, monetara, a muncii, comerciala, de investitii si financiara.

Cu cele 64,4 puncte, Romania se situeaza in categoria statelor cu libertate economica moderata, care include tarile de pe pozitia 29 pana la locul 90, cu punctaje intre 60 si 69,9.

In aceeasi categorie cu Romania se afla si Cehia (30), Botswana (33), Spania (36), Macedonia (43), Ungaria (49), Slovacia (51), Letonia (56), Albania (57), Rwanda (59), Bulgaria (61), Polonia (64), Franta (67), Slovenia (69), Turcia (73), Croatia (83), Ghana (84) si Burkina Faso (85).

Pe prima pozitie se afla Hong Kong, cu 89,9 puncte. Din prima categorie, cea a economiilor libere fac parte si Singapore, Australia, Noua Zeelanda si Elvetia.

Cel mai bine plasate state est-europene sunt Estonia (16) si Lituania (23).

Citeste si:
Libertatea economica in lume: Romania, abia pe locul 59
Libertatea economica in lume:...

Pe ultimele locuri in lume la libertate economica se situeaza Libia (176), Cuba (177), Zimbabwe (178) si Coreea de Nord (179).


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.