Ministrul de externe al Romaniei, Adrian Cioroianu, a anuntat vineri intr-o conferinta de presa ca demisioneaza din functie, ca urmare a cazului Crulic.

Desi Tariceanu criticase dur, cu o zi inainte, activitatea MAE si voci din PNL cereau insistent demiterea lui Cioroianu, motivul invocat nu il reprezinta sirul lung de gafe care au marcat mandatul ministrului, ci cazul tragic Claudiu Crulic.

„Stiu ca din punct de vedere tehnic nu am nicio vina, dar am ales sa imi prezint demisia de onoare. Era vorba despre o viata de om, care e mult mai importanta decat mandatul unui ministru”, a declarat Cioroianu, citat de Gandul.

El a insistat ca isi da demisia chiar daca „vina n-a stat niciodata la masa cu ministrul”, dar face acest gest ca „semn al pretuirii pentru toti cei care muncesc in tara si in strainatate si pentru ministerul pe care l-a condus. Ministrul demisionar a mentionat pretul politic ce trebuie platit intr-un astfel de caz: „Nu vreau ca prieteni, colegi sau sustinatori liberali sa plateasca ceva din acest pret".

"Ma voi intoarce la familie, la catedra, la Senat. Stiu ca timpul le va cerne pe toate si cu avantajul distantei, vor vedea lucrurile mai clare chiar cei care s-au grabit in judecarea mea si a faptelor mele", a mai spus seful MAE.

Potrivit Ziua,in urma cu numai cateva zile fostul sef al diplomatiei romane declara ca nu se pune si nu s-a pus niciodata problema demiterii mele.

Daniel Claudiu Crulic, in varsta de 33 de ani, a murit la 18 ianuarie intr-un spital din Cracovia unde ajunsese din arest intr-o stare de extrema epuizare cauzata de infometare. Romanul, arestat in septembrie 2007 pentru un presupus furt comis la 11 iulie 2007 intr-un magazin din Cracovia, a sustinut ca este nevinovat si intrase in greva foamei din 18 septembrie 2007, cerand insistent o intrevedere cu autoritatile romane. Cand a murit cantarea numai 26 de kilograme, potrivit rudelor, relateaza Gardianul.

Surse din guvern au declarat pentru Cotidianul ca interimatul MAE ar putea fi asigurat de secretarul de stat Raduta Matache, fost sef al misiunii diplomatice romanesti de la Londra. Raduta Matache este diplomat de cariera si este in gratiile lui Calin Popescu-Tariceanu, avind sustinerea PNL.

Conform acelorasi surse, premierul ar fi fost cel care i-ar fi cerut ministrului de externe, in mod imperios, sa isi dea demisia, dupa ce i s-au prezentat analize politice si de imagine care aratau ca pastrarea acestuia ar fi erodat enorm imaginea PNL si a guvernului, dar mai ales ar fi condus la pierederea de procente electorale.

Protejat de o parte a conducerii PNL, dar nu de aripa reprezentata de Calin Popescu-Tariceanu, fostul ministru de externe, nu a mai avut aceasta sustinere in zilele din urma. Conform unor surse diplomatice, Adrian Cioroianu incepuse sa puna in pericol relatiile diplomatice ale Romaniei. Astfel, diplomati acreditati la Bucuresti au transmis pe diverse cai specifice ca au fost deranjati de fortarea iesirii alaturi de Adrian Cioroianu a ambasadorului Republicii Polone la Bucuresti, in cazul “Crulic”. In opinia acestora “un asemenea gest nu se face”, punind acceptul ambasadorului polonez de aparea alaturi de Cioroianu doar pe seama unei deschideri prea mari a diplomatului de la Varsovia.

Aceleasi surse diplomatice au mai spus ca Adrian Cioroianu nici in ambasade sau in ministerele de externe, nu mai avea deschise cai de comunicare in afar celor strict protocolare, ceea ce in domeniu reprezinta o catastrofa.

Conform unor surse din Adiminstratia Prezidentiala, si Traian Basescu i-ar fi cerut premierului sa il convinga pe ministrul afacerilor externe ca e mai bine sa se retraga. Oricum, dupa cum au explicat sursele diplomatice amintite mai sus, la ultimele reuniuni ale NATO si ale Uniunii Europene, nu a mai avut nimeni curajul sa-l lase singur, si lucru rar, au pus un director din MAE sa il insoteasca.

Jurnalul National face o trecere in revista a gafelor facute de Cioroianu. In timpul unei intilniri cu Condoleezza Rice, n-a putut sa spuna decit “da”, “sigur”, “corect”. Dupa cazul Mailat, Cioroianu a sugerat ca tiganii romani care comit infractiuni ar putea fi plasati in desertul egiptean. In timpul unei vizite in Italia, l-a salutat cu “Sa traiasca dom’ Argint” pe un urmarit international pentru infractiuni comise in Romania. Cind s-a hotarit repatrierea unor romance aflate in Gaza, Cioroianu anunta ca acestea sint la Tel Aviv, cind femeile nici nu apucasera sa treaca in Israel. Aflat intr-o vizita in Spania, fostul ministru de Ex­terne i-a spus regelui Spa­niei: “Good point” si i-a facut semnul de “ok”. Aflat in Macedonia, Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.