In dictatura lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici pusese bazele propriei dictaturi, timorandu-i pe activistii partidului si impunandu-le punctul sau de vedere
Draghici a incurajat tortura - chiar si a membrilor de partid cazuti in dizgratie -, tratamentul inuman al detinutilor politici si condamnarile la moarte. Tot el a ordonat lichidarea unor oameni care nici macar nu erau opozanti ai regimului comunist. In acest sens prezentam un document inedit din 9 august 1968

Alexandru Draghici il avea la mana si pe Nicolae Ceausescu. De altfel, pentru preponderenta Securitatii in stat nu era vinovat numai Alexandru Draghici, ci intregul sistem. Inclusiv Nicolae Ceausescu, in calitate de membru marcant al sistemului

Tortionarul Alexandru Draghici a fost un supravietuitor. I-a supravietuit si lui Nicolae Ceausescu, si sistemului perfectat de acesta, care nu era prea diferit de sistemul patronat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Despre Alexandru Draghici s-au scris multe, insa cateva intrebari esentiale, in ceea ce il priveste, au ramas si astazi fara raspuns. Pe Nicolae Ceausescu, sub regimul caruia a fost debarcat din functie, poate il interesa mai putin opozitia ministrului afacerilor interne la numirea sa in fruntea partidului si a statului, stiind ca oricum acesta ar fi trebuit sa taca si nu avea nici o sansa sa protesteze public. Ceea ce l-a ingrijorat pe noul dictator era faptul ca Securitatea, sub conducerea lui Alexandru Draghici, incalecase partidul si dispunea de foarte multe informatii compromitatoare despre intreaga conducere a comunistilor romani.

Intr-adevar, cine cadea pe mana Securitatii nu mai avea acces la nici o instanta de apel. Nu mai avea in fata cui sa dovedeasca o minciuna sau un adevar. Cu o tenacitate iesita din comun, in dictatura lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici instalase propria sa dictatura, timorandu-i pe activistii partidului si impunandu-le punctul sau de vedere. Astfel incat, atunci cand a cazut in dizgratie, nimeni nu s-a grabit sa-i intinda o mana de ajutor sau sa se plaseze alaturi de el. Totusi, avand in vedere ce se petrecuse si se mai petrecea in toate statele cu regim comunist, un asemenea personaj ar fi ajuns, mai devreme sau mai tarziu, cu spatele la zid. Exemplul lui Beria in Uniunea Sovietica este revelator. In cazul acesta, de ce a ezitat Nicolae Ceausescu sa-l lichideze?

Il avea Alexandru Draghici cu ceva la mana? Se pare ca da. De altfel, pentru preponderenta Securitatii in stat nu era vinovat numai Alexandru Draghici, ci intregul sistem. Inclusiv Nicolae Ceausescu, in calitate de membru marcant al sistemului. Oricum, Alexandru Draghici a fost un supravietuitor, i-a supravietuit si lui Nicolae Ceausescu, si sistemului perfectat de acesta, care nu era prea diferit de sistemul patronat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Era doar ceva mai fardat din punct de vedere propagandistic si dedat unor viclenii care i-au asigurat popularitatea externa pana cand s-a prins toata lumea civilizata despre ce era vorba.

O intensa activitate in directia comunizarii tarii
Alexandru Draghici s-a nascut la 26 septembrie 1913, in comuna Tisau, judetul Buzau. In 1931 s-a apropiat de miscarea comunista ilegala, devenind membru de partid in 1937. In anul urmator, a fost arestat si, pana la 23 august 1944, va fi detinut in inchisorile Jilava, Doftana, Caransebes si in lagarul de la Targu Jiu. Ulterior, a desfasurat o intensa activitate politica in directia comunizarii tarii.

Citeste si:

La 28 mai 1952, a fost numit ministru de interne, in locul lui Teohari Georgescu. La 20 septembrie 1952, a fost transferat in functia de ministru al securitatii statului, departament desprins din Ministerul de Interne. In aceasta perioada, a reusit sa stopeze "Fenomenul Pitesti", constand in incitarea unor detinuti de a schingiui in mod salbatic alti detinuti. Nu este mai putin adevarat ca a incercat sa stabileasca si un cadru legal pentru actiunile Securitatii, care in cele din urma s-a dovedit a fi ilegal. Dupa unele informatii, in 1956 s-ar fi opus extradarii lui Nagy Imre, fost premier al guvernului de la Budapesta, care, dupa esecul insurectiei anticomuniste maghiare, se refugiase in Romania.

In schimb, a accelerat ancheta in cazul Lucretiu Patrascanu, acesta fiind condamnat la moarte si executat in aprilie 1954. De asemenea, a jucat un rol important in inscenarea proceselor de la Canalul Dunare - Marea Neagra. La 20 martie 1957, dupa reincorporarea Securitatii in Ministerul de Interne, a revenit la conducerea intregului aparat informativ, represiv si de ordine publica din Romania, pana la 24 iulie 1965, cand a fost eliberat din functiile de vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru de interne. In ierarhia militara a timpului, ajunsese la gradul de general colonel.

S-a opus ascensiunii lui Ceausescu

Inca de la sfarsitul anilor ‘50 si inceputul anilor ‘60, Alexandru Draghici incepuse sa-i inainteze lui Gheorghe Gheorghiu-Dej rapoarte dintre cele mai incomode despre situatia tarilor socialiste in cadrul evolutiilor internationale, precum si despre situatia din tara, mai ales din domeniul anarhic condus al economiei. Insa dizgratia lui s-a tras de la faptul ca s-a opus ascensiunii lui Nicolae Ceausescu in conducerea partidului si statului, iar acesta, la randul sau, a vrut sa-l scoata tap ispasitor pentru toate abuzurile din anii 1952-1965. In consecinta, a fost declansata o vasta ancheta asupra felului in care Alexandru Draghici a condus Ministerul de Interne si Securitatea si, in special, asupra imprejurarilor in care fusese lichidat Lucretiu Patrascanu.

Ancheta nu a fost niciodata dusa pana la capat. In cele din urma, Alexandru Draghici a fost eliberat si din functiile cu caracter politic, insa alte urmari nu a suportat, deoarece, probabil, stia prea multe. Apoi, timp de un sfert de veac, a disparut din viata publica romaneasca. Dupa prabusirea regimului comunist, in 1991, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania a cerut autoritatilor competente reluarea anchetei din 1967-1968.

La 2 octombrie, acelasi an, impreuna cu sotia, Marta Cziko, Alexandru Draghici a parasit tara, stabilindu-se la Budapesta, la fiica sa Alexandra, emigrata in Ungaria. La 19 august 1992, autoritatile de la Bucuresti au cerut extradarea lui, dar, la 2 decembrie, acelasi an, autoritatile de la Budapesta au respins demersul, crimele de care era acuzat fiind prescrise din punctul de vedere al jurisprudentei ungare. In 1993, a fost din nou inculpat si condamnat in contumacie pentru o crima uitata: asasinarea unui anume Ibrahim Sefit, actiune efectuata din ordinul sau, la Sibiu. Alexandru Draghici a decedat in capitala Ungariei, la 12 decembrie 1993.