Vizita presedintelui francez Nicolas Sarkozy s-a concretizat printr-o intelegere semnata cu omologul sau roman Traian Basescu la Cotroceni. Documentul a fost prezentat eufemistic drept „parteneriat strategic“, cu cinci obiective: dialog politic, cooperare economica, educatie, libera circulatie, aparare si securitate.

Cel care a dezvaluit adevarata miza a fost Sarkozy, care a vorbit de cooperare in industria nucleara si de armament. In plus, compania franceza Gaz de France va fi sustinuta de Romania sa se asocieze la proiectul Nabucco. Sarkozy a parut foarte multumit de aceasta intelegere, de care a amintit si in discursul din plenul Parlamentului. Cu aceasta ocazie a trimis sageti catre Moscova, subliniind ca independenta Romaniei si a Frantei inseamna independenta economica. „Nu putem sa fim la cheremul furnizorilor nostri“, a subliniat presedintele Frantei in discursul sau din Legislativ.

Kosovo a tensionat bilaterala de la Cotroceni
Cei doi presedinti au venit relativ crispati de la discutii, abia catre final zambind la co nferinta de presa. Liderul francez a tinut sa sublinieze ca „independenta Kosovo este inevitabila“ si ca pozitia UE trebuie sa fie unitara. Basescu i-a replicat sec ca Romania „nu va recunoaste independenta Kosovo“. O buna parte a celor cateva minute au fost consacrate de Sarkozy situatiei din Ciad, drept raspuns la o intrebare a unui jurnalist francez, timp in care Basescu parea ca nu mai are rabdare. Acesta este cel mai probabil principalul mobil al vizitei, in contextul in care alegerile din Serbia i-au adus victoria pro-occidentatlului Boris Tadici. Mai mult, vizita presedintelui francez vine in contextul in care Franta va prelua presedintia rotativa a UE in al doilea semestru. Sarkozy a declarat ca va „asocia Romania la presedintia franceza“.
Referitor la informatia ca liderul francez nu va semna nici un acord comercial la Bucuresti din cauza coruptiei, Basescu a spus ca este o speculatie a presei din Romania, cu toate ca stirea a aparut in Le Parisien.

Tariceanu a facut pe ghidul la Casa Poporului
Liderul francez a parut mult mai relaxat dupa intalnirea cu premierul Calin Popescu Tariceanu, la care au luat parte si cativa membri ai Cabinetului, printre care Cristian David, Adrian Cioroianu si Varujan Vosganian. Cei doi au discutat aproximaiv cinci minute chiar pe holurile Palatului Parlamentului, inaintea discursului rostit de Sarkozy in plen. Acesta a pipait meticulos sculpturile din coloanele de marmura ale edificiului considerat „mostenirea lui Ceausescu“.

UE trebuie sa-si asigure singura securitatea
In discursul rostit in fata parlamentarilor, liderul de la Elysee a prezentat cu mult tact si entuziasm cinci prioritati ale presedintiei franceze a Uniunii, primind in schimb aplauze din belsug.