Sa fie oare adevarat? Exista cea mai mica sansa sa fie adevarat? Este posibil ca domnul Eugen Mihaescu, artist sensibil, membru de onoare al Academiei Romane, vicepresedinte al Comisiei de relatii externe a Parlamentului Romaniei, fost ambasador itinerant al Romaniei si apoi ambasadorul nostru la UNESCO, sa fi putut sa foloseasca forumul parlamentar european pentru a se exprima astfel fata de o colega cu care a impartasit din plin deliciile aceleiasi doctrine? Iar cea acuzata nu sta nici dansa mai prejos in materie de demnitati inalte acumulate in perioada post-revolutionara: a facut parte din Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, a fost secretar al Comisiei pentru egalitatea de sanse pentru femei si barbati, a fost apoi secretar al Comisiei speciale a Parlamentului Romaniei pentru exercitarea controlului asupra SIE... Ambii desemnati ca euro-observatori pentru a reprezenta PRM-ul in Parlamentul European, membri fondatori ai foarte efemerului grup "Traditie, Identitate, Suveranitate" in cadrul caruia domnul Mihaescu a fost chiar vicepresedinte. Sunt doua persoane care au reprezentat Romania si care, daca au vorbit vreodata si i-a ascultat cineva, oare ce-au spus?
Intrebare logica pentru ca, atunci cand ne intrebam cine reprezinta interesele Romaniei pe plan international, trebuie sa luam in calcul faptul ca asemenea episoade au putut sa se petreaca cu adevarat si ca ele au fost povestite mai departe, cu delicii, in toate mediile politice de la Bruxelles. Si totusi, mi-e aproape imposibil sa cred ca s-a ajuns aici si ca asemenea altercatii au devenit si publice, chiar in ziarul lor de partid. Ma rog, acum nu si al doamnei Buruiana care si-a dat demisia in momentul in care, dupa dezastrul de la euro-parlamentare, Corneliu Vadim Tudor anunta foarte decis ca intreg grupul sau parlamentar se va retrage in semn de protest.
Dar daca episodul cu pricina s-a produs exact asa cum este relatat in ziar? Atunci chiar ca avem o mare problema pentru ca nu mai e vorba despre o cearta de maidan intre doi politicieni romani. Cu asta, noi, cel putin, ne-am obisnuit demult si faptul in sine nu mai are nici un fel de relevanta particulara in valul urias de noroi folosit ca avangarda traditionala a oricarei dispute politice de pe Dambovita. De stiut este daca vrem cu tot dinadinsul sa-l si exportam. Si cu ce consecinte.
Cu cateva zile in urma, un europarlamentar britanic din grupul PPE a starnit un scandal enorm atunci cand a afirmat ca presedintele Parlamentului European conduce lucrarile intr-o maniera brutala si discretionara care-i aminteste de Adolf Hitler. Imediat, a fost dat afara din grup, fara nici un fel de ezitare. La noi, chiar daca se va confirma veridicitatea episodului respectiv, nu se va intampla nimic. Absolut nimic. Dar de ce s-ar intampla, dat fiindca intensitatea injuraturilor este socotita o marturie a fidelitatii absolute fata de lider si, in consecinta, marlania nu numai ca nu este sanctionata, ci poate deveni exemplu de urmat pentru mai tinerii emuli intru aceeasi doctrina si care invata mijlocul cel mai sigur de a urca pe scara puterii?
Episodul poate fi minimalizat si considerat "fapt divers in categoria jocuri murdare". Foarte posibil sa fie explicat simplu si traditional, cu vorba "ce nu spune omul la suparare". Numai ca acestia, doamnelor si domnilor, au reprezentat interesele Romaniei, au avut ani si ani de zile acces la cele mai sensibile informatii ale unui serviciu secret, au fost ambasadori ai culturii romane...
A dracului cultura, monser!