Cuvantul criza e rostit de prea multe voci. Desi Romania nu
e in pragul vreunei crize: nici valutara, nici financiara si nici nu ne ameninta
o criza economica generala. Astazi voi argumenta de ce sustin ca in 2008 nu vom
fi loviti de o criza economica. Referindu-ma desigur la o suma de capitole, pe
teme dintre cele mai diferite, vizand punctele cardinale. Evaluarea economica
generala fiind, fara indoiala, o problema-cheie. Pentru a avea o reprezentare
clara a evenimentelor si intamplarilor din acest an, care sa ma si fereasca de
alunecari in subiectivism, voi porni de la renumitul careu magic al optimului
economic. Patru dimensiuni dau, in orice tip de economie, imaginea cea mai
semnificativa a performantelor unei tari. Sau a lipsei de performante. Un careu
de asi: 1) dinamica produsului intern brut; 2) echilibrul intern; 3) echilibrul
extern; 4) ocuparea fortei de munca. Fara indoiala ca nu poate fi decat
incitanta prefigurarea schitei generale in care economia romaneasca, in cursul
acestui an, se va infatisa atat partenerilor europeni, cat si noua insine.
Desigur, privita prin cele patru mari lentile.

Dinamica PIB-ului este dimensiunea cea mai relevanta.
Comunicatele statistice, referitoare la cresterile produsului intern brut, din
2000 pana in 2007, au situat Romania la cote dintre cele mai ridicate din
regiune. Asadar, nu mai suntem doar detinatori ai “lanternei rosii”. Acest
rezultat il datoram, cu deosebire, beneficiilor aduse de investitiile private in
industriile producatoare de bunuri de consum. E drept ca, acum, in conjunctura
specifica anului 2008, cresterea da semne de oboseala. Dar va continua sa fie
peste 5% intr-un moment in care zona euro nu spera la o crestere mai mare de
2%. De unde criza atunci? Echilibrul intern este cea de-a doua dimensiune a
careului. Progresele Romaniei sunt si aici notabile. Sunt evidente, mai ales,
performantele macroeconomice incurajatoare, incepand cu anul 2000, intre care
reducerea vizibila a deficitului bugetar, alaturi de consolidarea dezinflatiei.
E drept ca in 2007 tinta de inflatie a fost ratata, dar sunt sanse sa revina in
matca la sfarsitul lui 2008. Iar deficitul n-a depasit pragul de risc de 3%. In
privinta celei de-a treia dimensiuni, echilibrul extern, continua sa fie o
problema: deficitul contului curent. Fara sa provoace vreo criza. In fine, a
patra dimensiune: ocuparea fortei de munca. Faptul ca scade somajul poate fi incurajator.
Totodata, este notata cu plus reducerea fortei de munca din intreprinderile de
stat. Pentru absorbtia personalului disponibilizat Romania avand o unica solutie:
eliminarea barierelor din calea deschiderii de firme mici si mijlocii intr-un
mediu de afaceri atractiv.

Dincolo insa de cele patru dimensiuni, de ordin general, ce
dau imaginea oricarei economii, se cuvine sa fie analizate si patru aspecte
specifice economiei Romaniei: 1) intarzierea restructurarii; 2) ritmul inca
lent al imbunatatirii mediului de afaceri; 3) un raport mai putin echilibrat intre
nivelul veniturilor si performantele economice; 4) capacitatea redusa a economiei
noastre de a face fata presiunilor competitive in Piata Comuna. De aici,
concluzia ca e timpul sa fie grabita accelerarea reformelor structurale.

Repet: nu ne ameninta nici o criza. Avem insa in fata nenumarate
probleme inca nerezolvate. Dar rezolvabile. Romania, cu o populatie relativ
numeroasa, are o piata interna mare. Apoi are o forta de munca relativ instruita.
Daca ne vom dezbara de zicala potrivit careia “tot raul e spre bine” si nu vom
mai spera ca, in conditiile salariilor mici, forta noastra de munca este
competitiva, vom avea o sansa in plus. Sansa de a deveni o tara competitiva
prin performanta economica. PIB-ul Romaniei, in crestere, e o premisa in acest
sens. In plus, tara are posibilitatea de a atrage un flux considerabil de
investitii straine productive, pe termen lung. Investitii care sa fie orientate
atat spre satisfacerea pietei interne, cat si spre pietele de export. De ce
atunci nu valorificam aceste conditii favorabile? Si de ce romanii nu au
standardul de viata pe care il merita? Raspunsul e unul singur: pentru ca reformele
economice au avansat incet. A persevera in tentatia gradualismului ar fi cea
mai cumplita eroare.