Scandal. Presedintele PRM s-a ferit sa pronunte numele celui acuzat, dar a facut-o ziarul "Tricolorul" in numarul de ieri: Gigi Netoiu Joi seara, la emisiunea "Sinteza zilei", difuzata de Antena 3, Corneliu Vadim Tudor a facut o dezvaluire socanta. Conform spuselor omului politic, poetul Mircea Dinescu, in calitatea sa de presedinte al CNSAS, ar fi oferit copii ale dosarelor descoperite in arhiva institutiei pe care o conduce unei, citam, "persoane din conducerea clubului Dinamo, un om foarte bogat". Presedintele PRM a insinuat apoi ca acest "gest" al lui Dinescu ar fi fost recompensat material de omul de fotbal. In ciuda insistentelor realizatorilor emisiunii, "Tribunul" nu a vrut sa rosteasca numele dinamovistului. A facut-o, insa, ziarul "Tricolorul" care apartine Partidului Romania Mare. Intr-un material intitulat "Economia de piata a baietilor destepti", Dinescu este acuzat ca a dat copii ale dosarelor gasite in arhiva lui Gigi Netoiu, serviciu pentru care ar fi primit mari sume de bani. Aceeasi sursa avanseaza ideea ca Netoiu le folosea, apoi, in scopuri de santaj. Netoiu nu e de gasit Gigi Netoiu nu a dorit sa comenteze aceste afirmatii. In ciuda numeroaselor telefoane si a mesajelor lasate, fostul vicepresedinte de la Dinamo nu a raspuns. Netoiu este cotat in topul celor mai bogati romani cu o avere estimata intre 15 si 20 de milioane de euro. Are afaceri in domeniile hotelier si alimentar. A detinut actiuni la mai multe cluburi de fotbal si, in prezent, este actionarul principal de la Dacia Mioveni. Detine, de asemenea, in coproprietate mai multi jucatori importanti din Liga I. "C.V. Tudor e doctor in batut campii (...) Nu am de gand sa-l dau in judecata, pentru ca nu vreau sa intru cu acest individ in polemica. La cat sorici are el pe obraz, nu vreau sa intru in troaca porcilor. C.V. Tudor e un vierme nenorocit si nu ma ocup de viermi decat la pescuit" mircea dinescu, presedinte CNSAS