TURISM - Week-end romantic la munte si in Europa
Valentine's Day a fost importata rapid de romani, iar ofertele pentru petrecerea ei s-au diversificat de la un an la altul. Cum anul acesta, 14 februarie cade intr-o zi de joi, operatorii din tu

TURISM - Week-end romantic la munte si in Europa
Valentine's Day a fost importata rapid de romani, iar ofertele pentru petrecerea ei s-au diversificat de la un an la altul. Cum anul acesta, 14 februarie cade intr-o zi de joi, operatorii din turism au pregatit pentru indragostiti pachete cu week-end-uri prelungite.

Operatorii din turism au pregatit pentru cupluri o minivacanta de Valentine's Day. "In momentele speciale, oamenii simt nevoia sa fie in locuri speciale. Vacantele de Valentine's Day au devenit mai mult decat simple vacante pentru tinerii indragostiti. Acest tip de city-break este din ce in ce mai cerut de perechile de toate varstele. Cupluri care sarbatoresc 20-30 de ani de la casatorie se tin de mana la Paris, Venetia, Praga, Amsterdam, Verona, Barcelona sau Roma", a declarat Ciprian Enea, consultant www.besttourism.ro.

CERERE. Specialistii estimeaza ca anul acesta numarul romanilor care vor petrece Ziua Indragostitilor in strainatate este de ordinul miilor. "Pe extern estimam ca vor pleca de Ziua Indragostitilor circa 1.500-2.000 de turisti. Altfel stau lucrurile pe intern, unde cupluril ce vor petrece la pensiunile sau hotelurile din tara este de cateva zeci de mii. Oricum, turismul de week-end a luat amploare la noi, si la sfarsit de saptamana nu mai gasesti loc de cazare la munte daca nu ai rezervare facuta din timp", a explicat Traian Badulescu, purtator de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor din Turism (ANAT). Si la agentiile de voiaj se inregistreaza o cerere mai mare pentru aceasta sarbatoare decat anul trecut. "Anul acesta, traficul clientilor este mai mare. Am constatat ca sunt foarte cerute destinatiile exotice si sejururile mai lungi. Se pleaca si in perioada acestei Zile a Indragostitilor, dar, fata de anii precedenti, clientii prefera sa aiba un adevarat concediu de cinci-zece zile, in locul escapadelor de doua-trei zile", a explicat Mircea Vladu, directorul agentiei Prestige Tours.

DESTINATII. In topul preferintelor romanilor raman tot marile capitale europene, iar pentru cei cu dare de mana, destinatiile exotice. "Oamenii vor sa mearga in Dubai, Egipt, Cipru, Tenerife. Desigur, raman in atentia turistilor pachetele de week-end prelungit in orasele Europei. Se merge mai ales la Venetia, Roma, Barcelona si Lisabona", a declarat Mircea Vladu. "Anul acesta, spre deosebire de alti ani, am avut foarte multe cereri pentru Tenerife. Un pachet de sase zile la un hotel de patru stele, cu demipensiune si transport cu avionul ajunge la 820 de euro de persoana. De asemenea, multi clienti s-au inscris in sejurul pentru Disneyland, dorind sa imbine probabil romantismul din orasul de pe Sena cu momentele unice petrecute intr-un parc de distractii. Un sejur Disneyland costa de la 135 euro de persoana", a spus Adriana Goicea, directoarea agentiei Prompt Service Travel.

Oferte personalizateAgentiile de turism practica preturi cat mai atractive pentru perechi, avand in oferta pachete speciale pentru aceasta zi. Tarifele difera in functie de destinatie, de servicii si de surprizele organizate pentru indragostiti in minivacanta. Acestia pot primi o cina romantica la lumina lumanarilor, sedinte de masaj, sampanie, flori sau bomboane de ciocolata. Agentiile mizeaza pe destinatii-bijuterii, cum ar fi Praga sau Paris, unde indragostitii pot petrece cateva zile romantice in cele mai frumoase orase din lume la preturi de 300-400 de euro. Astfel, un pachet turistic la Praga, prin intermediul agentiei de voiaj Butterfly Tourism, costa 292 de euro de persoana. Pretul include trei nopti cazare cu mic dejun la hotel de trei stele si transportul cu avionul. La Paris, o excursie de cinci zile si patru nopti, cu transport cu avionul si cazare cu mic dejun la hotel de trei stele, costa 399 de euro de persoana, prin intermediul agentiei Premier Tour. "Un Shopping la Dubai costa in jur de 900 de euro de persoana, pret in care e inclus zborul cu avionul si un sejur de cinci zile cu mic dejun, iar o croaziera pe Nil ajunge la 945 de euro de persoana, pret in care e inclus transportul cu avionul, 12 nopti, micul dejun. La Venetia, de exemplu, avem pachete de doua-trei nopti si transport cu avionul, cu cina romantica la lumina lumanarilor inclusa in pret, iar in camera clientii vor gasi o sticla de vin spumant si un cos de fructe. Un pachet, intr-un hotel de patru stele, costa de la 386 de euro de persoana", a spus Vladu.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.