Creste gazul, scade casa

Am prieteni in industria de constructii. Si-n aia de vanzari. Stiu pe dinafara ce-or sa zica la citirea acestui articol "hai mai, ce naiba, ca si voi, jurnalistii traiti din bugetele noastre!". Si, totusi, traiul asta bun se foarte repede sfarsi in perspectiva de a fi aratati cu degetul, ca si cospeculatori. Tocmai de aceea cred ca e momentul sa anuntam Turnul de Control al Bunului Simt si sa cerem o aterizare "soft" a industriei. Crestere zero a preturilor, adica.

Evident, e dureros: s-a dus naibii vacanta in Bahamas a sefilor de la companiile de imobiliare si a marilor proprietari de terenuri, obisnuiti cu 50% pe an crestere! Impingerea continua a preturilor in sus e unul dintre mecanismele cu care s-au facut averi si s-au consolidat companii. Insa ea nu poate continua la nesfarsit. Alternativa la Bahamas, daca mergem tot in directia asta, e vacanta de iarna la Cheia cu cortul, pentru toata lumea (apropo, sper ca-l mai pastrati la mansarda!).

Pana la urma, o aterizare "soft" e mai buna, chiar si numai pentru ca scapi cu viata si (oarece) proprietate. Si sunt motive de aterizare, chiar altele decat faptul ca riscam sa ramanem fara combustibilul investitorilor straini in real estate. Pur si simplu am ajuns prea sus. Costul mediu al unei case (desi sunt variatii intre orase ) e de 300.000 dolari in Statele Unite. Echivalentul sau popular in Romania, apartamentul, e la mai mult de jumatate din suma asta: 150.000 de euro. In acelasi timp, salariile noastre sunt de cel putin cinci ori mai mici decat cele ale americanilor. Care e ratiunea pentru care pretul locuirii a ajuns asa de sus intr-o tara din Europa de Est in care nimeni nu vrea sa se mute?

Nu se numeste asa, ratiune. E mai degraba o asteptare exuberanta a unui investitor din Cer (care, culmea, a mai si venit, sub forma fondurilor speculative) si pofta vanzatorului amator de a mai pune 10% fata de pretul de acum cateva luni. Nu s-au vandut case, s-au vandut asteptari. Nu s-a vandut azi, s-a vandut ziua de maine. Mirosul de var proaspat, tras pe nas, a avut efecte chiar mai halucinogene decat praful ala pe care il gasesti pe sub masa in cluburi. Si uite asa Parisul s-a vazut lasat in urma de preturile de pe Kiseleff.

In momentul asta sunt cateva mii de romani in fiecare luna care se angajeaza sa munceasca pana la moarte pentru o casa supraevaluata. Destui dintre ei o vor plati din asigurarea de viata, pentru ca stresul ipotecii e chiar o boala in toata regula, care chiar te baga in mormant. Peste 20 de ani vom avea proprietati devalorizate, care cer reconditionare urgenta si jumatate din munca clasei mijlocii exportata sub forma de profit de banci si companii de intermediere sau fonduri sau mai stiu eu ce alte vehicule.

Si sa nu-mi ziceti ca asta e o pozitie de stanga. In materie de preturi, nu exista ideologie. Exista doar teapa sau afacere buna. Deocamdata, teapa e la loc de cinste in sufragerie. Si, la fel ca si turcii in vizita la Vlad Dracul, o vezi cand e prea tarziu!

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe