Bobby Fischer s-a stins de curind la Reykjavik, acolo unde cistigase odinioara „partida secolului" contra lui Boris Spasski.

Tocmai implinise 64 de ani: numarul patratelelor de pe tabla de sah. Jocul de origine indo-persana in care a excelat ramine, desigur, cea mai precisa metafora a Razboiului Rece. O lume in alb-negru, o lume a tacticii amorale, o lume rectangulara, stapinita de reguli si miscari deopotriva rigide si imprevizibile. In 1972, pe solul inghetat al Islandei, nu s-au confruntat doua inteligente stralucite, ci doua superputeri antrenate intr-o planetara competitie simbolica. Bobby Fischer a fost multa vreme prizonierul marilor spectacole ideologice din acei ani. De la un punct incolo, omul a tinut sa-si dobindeasca libertatea, fie si sub camuflajul nebuniei. Asa se explica decizia lui din 1975, cind a refuzat intilnirea cu noul campion sovietic Karpov. Sahistul american a parasit penumbra mitului abia prin 1992, pentru a-l reintilni pe Spasski intr-o Iugoslavie aflata sub embargoul Natiunilor Unite. Evreu din Brooklyn, devenit antisemit, el avea sa afirme, ulterior, ca atentatele de la 11 septembrie i se par pe deplin justificate... Nimeni (cu o divina exceptie) nu va sti daca derapajele pomenite vor fi fost simulate sau traite dramatic, intr-o singuratate geniala, care se cuvine omagiata macar cu titlu postum.

Deocamdata, pasiunea umana pentru jocurile mentale continua sub forme ceva mai decontractate. Ultima moda pe piata softurilor ludice vizeaza produsele dedicate „antrenamentului cerebral". Dupa comercializarea programelor datorate doctorului Kawashima (neurofiziolog japonez pentru care Nicole Kidman face acum o ingindurata publicitate), lumea s-a apucat sa-si evalueze frenetic „virsta virtuala" a propriului creier. Bazate pe exercitii simple si pe mecanisme cognitive pe care fiecare le cunoaste din copilarie, aceste grile stimuleaza neuronii in cea mai hedonista cheie postmoderna. Pina la opt adulti se pot aduna in retea pentru a-si controla stocul de adrenalina, simtul rigorii sau acuitatea observatiei. Si pentru a confirma banalitatea potrivit careia „virsta cerebrala" nu coincide cu virsta biologica. Anagrame, sudoku, calcul matematic, lectura rapida, dexteritate cromatica: orice mijloc e bun pentru a te convinge ca esti fericitul posesor al unui creier inca tinar. Asta nu inseamna sa admiti ca un creier „necopt" e idealul pe care l-ai urmarit dintotdeauna. E doar un alt fel de a spune ca „totul se petrece in cap" si ca existi asa cum gindesti. Un credo foarte cartezian.

Intrucit l-am evocat pe Descartes, n-as trece cu vederea un alt gen de exercitiu cerebral: cel recent practicat de Jacques Attali (fost „guru" al epocii Mitterrand), caruia noul presedinte, Nicolas Sarkozy, i-a dat sarcina de a „imagina" solutiile optime pentru relansarea economiei franceze. Raportul elaborat in acest context include 300 de formule strategice de care Bobby Fischer ar fi fost probabil incintat, chiar daca nu i-ar fi placut sa le verifice decit pe o consola Nintendo.