Comisia Europeana a examinat ieri dimineata programele de convergenta ale Romaniei si Slovaciei - altfel spus pregatirea celor doua tari in cadrul programului pe termen lung de adoptare a euro. Comisia Europeana a criticat aspru programul financiar al Romaniei. Versiunea actualizata a programului de convergenta a Romaniei a fost apreciata ca fiind neconforma cu "politica fiscala prudenta necesara pentru limitarea cresterii deficitului extern si a presiunilor inflationiste". Comisia Europeana a recomandat Guvernului Romaniei o mai mare atentie in cheltuirea fondurilor publice.
Criticile UE
Comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, a declarat ieri ca: "Atat Romania, cat si Slovacia au inregistrat o perioada de crestere economica puternica. Deficitul in crestere al Romaniei dupa aderarea la UE si volatilitatea acestuia reprezinta o problema serioasa. Romania trebuie sa aiba obiective bugetare mai ambitioase, pentru a evita incalcarea regulilor Pactului de stabilitate si crestere si pentru a limita cresterea deficitului extern si a presiunilor inflationiste, care constituie un risc pentru stabilitatea macroeconomica si financiara. Consolidarea bugetara planificata a Slovaciei este in concordanta cu o corectare a deficitului excesiv in 2007. Totusi, dincolo de corectarea deficitului excesiv, se recomanda o evolutie mai rapida in vederea atingerii obiectivului pe termen mediu, in special pentru a tine sub control posibilele presiuni inflationiste".
Comunicatul Comisiei Europene de ieri arata ca politica bugetara a Romaniei nu este conforma cu programul de convergenta pentru aderare la moneda euro: "Strategia bugetara (a Romaniei, n.red.) prezentata in program nu este conforma cu politica fiscala prudenta necesara pentru limitarea cresterii deficitului extern si a presiunilor inflationiste, care constituie un risc pentru procesul de convergenta. Programul prevede deficite mari in continuare, ceea ce ar putea crea un risc de deficit excesiv (a se vedea tabelele anexate, care includ proiectiile bugetare si de crestere ale Romaniei si Slovaciei). Progresele Romaniei in vederea atingerii obiectivului pe termen mediu (OTM), un deficit mai mic de 1% pana in 2011, nu sunt, in mod clar, suficiente si sunt concentrate in ultimul an al perioadei de programare, in ciuda unor perspective de crestere sustinuta.
Avand in vedere riscurile pentru tintele bugetare si ajustarea semnificativa necesara dupa perioada de programare, este putin probabil ca OTM sa fie atins pana in 2011, astfel cum este planificat".
Recomandari de la Bruxelles
Pentru respectarea criteriilor de convergenta, Comisia Europeana a facut o serie de recomandari Romaniei, printre care se numara: reconsiderarea tintelor bugetare pentru 2008, reducerea cheltuielilor publice si adoptarea de politici pentru limitarea presiunilor inflationiste. Astfel, prima recomandare a Comisiei cere Romaniei: "Sa accelereze in mod semnificativ ritmul ajustarii in vederea atingerii OTM prin fixarea unor tinte bugetare mult mai ambitioase pentru 2008 si ulterior, pentru a reduce riscul unui deficit excesiv, pentru a stimula stabilitatea macroeconomica si pentru a reduce dezechilibrele externe in crestere, precum si sa limiteze riscurile pentru viabilitatea pe termen lung a finantelor publice". A doua recomandare cere Guvernului de la Bucuresti "sa controleze cresterea semnificativa prevazuta a cheltuielilor publice si sa reexamineze structura acestora pentru a ameliora potentialul de crestere economica, precum si sa imbunatateasca planificarea si executia cheltuielilor publice intr-un cadru mai strict pe termen mediu". Cea de-a treia recomandare cere Romaniei "sa adopte politici pentru limitarea presiunilor inflationiste, ca o completare la disciplina fiscala mai stricta recomandata, ducand o politica adecvata in ceea ce priveste salariile in domeniul administratiei publice si continuand reformele structurale". (George DAMIAN)
Lipsesc politici economice, aveti nevoie de corectii
Adoptarea monedei europene de catre Romania in termenul stabilit de autoritati
devine discutabila in cazul in care nu vor fi ajustate deficitele macroeconomice,
a declarat, ieri, seful reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti,
Nicolae Idu (foto).
"Se impune corectia mai multor indicatori economici - reducerea cheltuielilor publice si a deficitelor macroeconomice. Daca nu se intampla acest lucru, posibilitatea aderarii Romaniei la uniunea monetara devine discutabila", a declarat ieri Nicolae Idu. El a aratat ca executivul european a analizat posibilitatea reducerii deficitului bugetar sub pragul de 1% din PIB pana in 2011 si a ajuns la concluzia ca acest obiectiv nu poate fi indeplinit.
Pe de alta parte, Idu a subliniat ca termenul de adoptare a monedei europene stabilit de autoritati este 2014, iar Romania ar avea timp sa adopte masurile necesare pentru corectarea dezechilibrelor. "Este nevoie de politici economice pentru a ne putea atinge obiectivele macroeconomice, astfel incat sa trecem la euro. Sugestia este ca politica fiscala sa fie mai predictibila sa asigure venituri la buget si, astfel, deficitul sa coboare sub 1%", a adaugat seful delegatiei CE. Intrebat despre posibilitatea ca UE sa aplice sanctiuni privind depasirea plafonului de deficit bugetar, de 3% din PIB, prevazut in tratatul de la Maastricht, oficialul CE a afirmat ca nu poate fi vorba de penalizari concrete, avand in vedere ca Romania nu este inca membru al zonei euro. El a subliniat insa necesitatea unui dialog sustinut intre institutiile romanesti si cele europene.
Pentru a adopta euro, Romania trebuie, printre alte conditii, sa reduca inflatia si sa mentina deficitul bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB). In pofida unei cresteri economice de peste 6%, Romania a inregistrat anul trecut un deficit bugetar de 2,9% din PIB, iar situatia nu se va modifica in 2008 si 2009, potrivit proiectului de evaluare.
Eurobarometru: Romanii nu au incredere in Justitie
Increderea cetatenilor in Justitie ramane la un nivel scazut in Romania, in timp ce in statele care au aderat la UE in 2004 trendul este crescator, potrivit celui mai recent eurobarometru realizat la solicitarea Directiei Generale pentru Comunicare a Comisiei Europene, transmite Mediafax.
Rezultatele sondajului efectuat in lunile septembrie si octombrie ale anului 2007 au fost prezentate, ieri, la sediul Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti de catre sociologul Sandu Dumitru, editor national al raportului. In Romania, sondajul a fost realizat pe un esantion de 1000 de persoane. Potrivit datelor prezentate, increderea romanilor intervievati in Justitie a fost de 26% in cea de a doua jumatate a anului 2006, acelasi nivel cu cel din a doua parte a anului 2007. In schimb, in a doua jumatate a lui 2007, increderea in justitie a cetatenilor din cele 10 state care au intrat in UE in 2004 a crescut pana la 37% de la 26% in 2004. Pe de alta parte, increderea romanilor in Parlament a scazut de la 35% in prima jumatate a anului 2005 la 24% in semestrul al doilea al anului 2006 si la 17% in toamna lui 2007. Comparativ, increderea cetatenilor din cele 10 state care au aderat in 2004 a inregistrat o usoara scadere, de la 18 imediat dupa aderare la 16% in toamna lui 2007.
Tariceanu:"Ma intereseaza mai putin ce spun ei"
"Ma intereseaza mai putin ce spun ei. Avem capacitatea sa gestionam deficitul si voi merge tot timpul pe cat ne putem permite, la maximum, pentru ca am interesul sa investim cat mai mult, nu cat mai putin", a declarat marti premierul Calin Popescu Tariceanu. Comisia Europeana (CE) considera ca este improbabil ca Romania sa echilibreze bugetul pana in 2011 si cere reduceri mai ample ale deficitului in 2008 si in anii urmatori, potrivit unui proiect al CE de evaluare a programului fiscal pe termen lung al autoritatilor de la Bucuresti, citat de Reuters.
Criteriile de la Maastricht
Tratatul de la Maastricht din februarie 1992 este documentul care infiinteaza moneda unica europeana. Pentru ca o tara sa participe la Uniunea monetara trebuie sa indeplineasca anumite criterii economice (criteriile de convergenta), prin care trebuie asigurata stabilitatea monezii unice. Acest tratat stabileste criteriile de convergenta pentru ca un stat sa adere la moneda unica.
Primul criteriu de convergenta de la Maastricht este inflatia - nivelul inflatiei nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5% nivelul atins in tarile, trei la numar, cele mai bine plasate din punct de vedere al stabilitatii preturilor. Al doilea criteriu este situatia finantelor publice - deficit anual sub 3% din PNB si datoria publica sub 60% din PNB. Al treilea criteriu se refera la stabilitatea ratei de schimb - respectarea benzilor normale de fluctuatie din cadrul mecanismului ratei de schimb timp de doi ani, fara a devaloriza moneda, comparativ cu moneda altui stat membru UE, in aceasta perioada. In ultimul rand rata dobanzii pe termen lung sa nu depaseasca cu mai mult de 2% rata din cele trei state membre UE in care nivelul inflatiei este cel mai scazut. Tratatul cere economiilor nationale sa fi atins anumite nivele de performanta in ce priveste inflatia, deficitele si datoria publica, rata de schimb Atingerea acestor nivele nu asigura doar conditiile economice necesare, ci si un anumit grad de convergenta intre statele membre, care sa permita functionarea corecta a Uniunii Economice si Monetare. (G.D.)
Justitia in pioneze
Raportul CE privind justitia in Romania este de asteptat sa contina comentarii referitoare la ingrijorarea provocata de coruptia la nivel inalt, la situatia generata de absenta unui ministru al Justitiei, precum si amendamente individuale vizand performanta anticoruptie, au declarat marti surse europene pentru Mediafax. Sursele citate au precizat ca este foarte posibil ca raportul sa comenteze ritmul reformei din Romania si de asemenea sa contina o evaluare a fiecarui obiectiv impus de Comisia Europeana in ceea ce priveste Justitia. Mark Gray (foto), purtator de cuvant al Comisiei Europene, a precizat ca redactarea raportului interimar este aproape incheiata. "Raportul interimar va fi o evaluare a progreselor facute de Romania in ultimele 6 luni, dar va contine si referiri la imbunatatirile care trebuie realizate in cooperare cu Guvernul Romaniei inaintea urmatorului raport", a spus Mark Gray. Oficialul european a subliniat ca CE intentioneaza sa publice raportul pe tema justitiei inaintea intalnirii dintre statele membre UE, programata sa se desfasoare la 6 februarie.