Cutremur de 4,2 grade in Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs ieri, la ora 15.10, in Vrancea, seismul nefiind simtit la Bucuresti, potrivit Institutului National de Fizica a Pamantului, informeaza Mediafax. Cutremurul a avut epicentrul in zona Vrancea, la o adancime de 120 km. Intensitatea cutremurului a fost de 2 grade pe scara Mercalli, ceea ce inseamna ca nu se pune problema unor pagube materiale, a precizat sursa citata. Tot in zona Vrancea a avut loc un cutremur in urma cu o zi, dar acesta a fost unul de suprafata, epicentrul fiind situat la 17 km adancime, seismul avand o magnitudine de 1,59 grade pe scara Richter. Specialistii Institutului National de Fizica a Pamantului au explicat ca intre cele doua seisme nu exisa nici un fel de legatura. (L.M.)
Sustinere europeana pentru MediaSind
Federatia Europeana a Jurnalistilor (organizatie europeana regionala a Federatiei Internationale a Jurnalistilor) a anuntat ieri, printr-un comunicat, ca actiunile si demersurile Uniunii Sindicale MediaSind intreprinse in ultima vreme impotriva administratiei Societatii Romane de Televiziune (SRTv), reprezentata de Presedintele-Director General Alexandru Sassu, beneficiaza de intregul sau sprijin, condamnand in acelasi timp abuzurile si ilegalitatile acestei conduceri.
MediaSind a demarat formalitatile necesare trimiterii in judecata a administratiei SRTv pentru ca salariatii institutiei sa-si recapete drepturile confiscate. In ceea priveste modul in care a actionat Alexandru Sassu, referitor la retransmiterea programelor TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova, MediaSind a solicitat Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, Presedintiei, Gurvernului, Parlamentului si Ministerului Afacerilor Externe sa demareze anchete in acest caz. "Televiziunile publice ar trebui sa stabileasca standarde pentru aceasta industrie, inclusiv standarde pe probleme sociale si profesionale" , a declarat presedintele FEJ, Arne König. "Condamnam aceasta atitudine si cerem administratiei SRTv sa-si respecte obligatiile fata de angajati", mai precizeaza König. (C.P.)
10% la salariu pentru bugetari
Cele 1,39 milioane de angajati din sectorul bugetar vor beneficia de o crestere salariala de 9,58%, in una sau doua etape, in lunile aprilie si octombrie, cu majorari mai mari pentru angajatii din invatamant, sanatate si functionarii publici. Potrivit deciziei Guvernului, pentru invatamant va fi aplicata o crestere salariala de 12,37%, calculat decembrie 2008 fata de decembrie 2007, iar salariile din sistemul de sanatate vor creste in medie cu 11,3%. De o alta crestere medie de peste zece procente vor beneficia functionarii publici, inclusiv cei contractuali, de 10,25%. Alte majorari de salarii vor fi operate pentru personalul auxiliar judecatoresc (8,68%), magistrati, politisti, functionarii publici cu statut special din penitenciare si militari (4,04%). Pentru diplomati, care au beneficiat deja de o crestere salariala, nu vor fi efectuate astfel de majorari. (C.S.)