MEDIAFAX, citind un studiu al Institutului pentru Politici Publice: „Liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, nu a participat la nici un vot in sesiunea parlamentara de toamna, ultimul vot la care Antonescu figureaza ca prezent datind din 17 aprilie 2007."

Nu vreau sa discut in particular cazul liderului liberal. Am ales din statistica IPP numele sau pentru ca e pe primul loc in privinta absentelor de la vot. Putea fi oricare altul, de la orice alt partid. Privind clasamentul absentelor la vot, prima reactie este ca politica de televizor nu are corespondent in Parlament. Auzindu-l pe dl Antonescu vorbind la televizor despre Parlament, as fi putut jura ca este unul dintre cei mai devotati deputati, ca sta 15 ore pe zi la serviciu, ca voteaza fervent, produce proiecte, vine cu propuneri, interpeleaza insistent. Adica, as fi crezut ca e unul dintre cei mai activi parlamentari, unul dintre cei care anima forul legiuitor. Nu este. De fapt, dl Antonescu nu apara Parlamentul in discutii televizate pentru ca are o pozitie de principiu, ci pentru ca asa s-au tras liniile de demarcatie in batalia cu dl Basescu. Reduta principala in lupta cu presedintele este Parlamentul, iar dl Antonescu, prin jocul destinului, e acolo. Desigur, ni se va spune ca dl Antonescu are si alte indatoriri. Ma intreb, doar, daca dumneavoastra puteti lipsi de la serviciu pentru ca aveti si alte indatoriri.

Dar deputatii nu sint oameni obisnuiti. Ei pot avea indatoriri care sint mai importante decit cea de deputat. Si tocmai aici e problema. Parlamentul Romaniei nu produce democratie, ci cetateni de rang privilegiat. Ciudat, institutia menita sa fie „vocea poporului", pilonul democratiei dupa orice manual de stiinte politice, inseamna, la Bucuresti, cu totul altceva. Tranzitia ne-a obisnuit ca institutiile fundamentale pentru orice democratie sa devina, prin import in Romania, altceva. Pastreaza forma, in numele principiilor, si tradeaza sensul, in numele unor apucaturi neaose. Fara sa ne fie clar de ce un parlamentar nu poate fi accesibil justitiei ca orice alt cetatean, parlamentarii nostri lucreaza infatigabil la propria imunitate si pun o mie de bariere procedurale intre ei si justitie. Spectacolul dezagreabil al votarii privilegiilor este, deja, bine cunoscut romanilor dupa 18 ani de parlamentarism.

In privinta calitatii muncii Parlamentului, episoade precum votarea privatizarii Petrom in orb, suspendarea presedintelui Basescu, desi era cit se poate de clar ca vointa poporului era cu totul alta, scandalul sumelor alocate parlamentarilor pentru chirii si cite altele nu au cum sa fie uitate. Iar tupeul ajunge la cote uimitoare cind cei care arata cu degetul parlamentarii pentru asa ceva sint, imediat, rastigniti ca antidemocrati in numele logicii „dai in mine, dai in Uniunea Sovietica". Zici despre un parlamentar ca e chiulangiu, despre altul ca voteaza fara sa aiba habar ce voteaza, despre altul ca incaseaza bani fraudulos, esti imediat executat ca dusman al parlamentarismului. Admit ca exista un pericol. Denigrarea continua a Parlamentului poate provoca optiuni populare antidemocratice - fascismul este o lectie tare in acest sens. Dar prima datorie de a apara Parlamentul este chiar a celor anume alesi sa il faca sa mearga. Si singura cale de a-l proteja este aceea de a-l face util, mai ales in dimensiunea sa esentiala, de for legiuitor.

Parlamentul de pe Dimbovita apare romanilor mai degraba ca o institutie a privilegiilor si indecentei. Nu e problema Parlamentului, ca institutie, ci e problema noastra, ca popor. Sa mai asteptam minuni de la votul uninominal?