Despre binecunoscuta emisiune de cultura gastrono­mica si...
a... de cultura (am numit aici binecunoscuta emisiune de cultura gastronomica si
de... a... cultura “Mananc, deci exist”), lumea buna a farfuriilor zice ca e de
bine. Noi am interveni putin mai mult cu polonicul si am adauga, fara fasoane si
fara dispret, putine condimente din natura, prefacand-o astfel intr-o supa mult
mai interesanta decat se vrea chiar ea insasi. Amatorii de senzatii culinare
tari intrezaresc in aceasta emisiune nu doar senzatii culinare tari, ci si
sen­zatii de idei. Cand un om gandeste, asta nu poate fi decat laudabil. Dar cand
acest om gandeste si, in egala masura, se mai numeste si Dan Chi­su, ei bine,
atunci acest lucru risca sa devina colosal. Fara sa gandim prea mult, ne grabim
sa autentificam prin prezenta faptul ca Dan Chisu mananca, deci exista, gandeste,
deci mananca, mananca, deci ma­nanca si, nu in cele din urma, gandeste, deci
exista.

Intocmai ca si croitorasul cel vi­teaz, aventurosul bucatar
nu se co­deste si porneste lupta gastrono­mi­ca (si gastrologica!!!) avand o ma­na
pe cratita si cealalta pe Encyclopedia Britannica. Cand mai obo­seste, le
schimba intre ele. Uite-asa face ca in loc de sare, pune idei in mancare. Si
sentimente (auci!). Ca sa nu se prin­da invitatii emisiunii ca i-a trisat si ca,
de fapt, el a citit in timp ce a in­vartit in cratita, in timp ce le baga sub nas le mai pune si niste
intrebari de baraj. Preferata noastra e deli­cioa­sa dilema. Doua puncte. “Ma­nanc,
deci exist sau exist, deci mananc”. Semnul intrebarii.

Sincer, noi am raspunde fara ezitare “mananc, deci”.

Mai provocator decat o discutie filozofica in timpul mesei
nu credem ca mai poate fi nimic. Decat, poate, o partida de sex pe aragaz.

Citeste si:

Pe aragazul aprins.

Profund incurcata intrebare a nascut, de-a lungul timpului,
framan­tari de tot felul. Daca mananc, in­seam­na ca exist. Dar exist si fara sa mananc. Daca, deci, nu mananc, inseamna ca nu mai exist?
Greu de raspuns.

Tineti minte scena din “Cel mai iubit...”, cand Victor Re­bengiuc,
sef de cadre, ii zice lui Stefan Iordache (Victor Pe­trini la deratizare). Zice
Rebengiuc: “Zi si mie doua idei filozofice”. “Filozofice”? “Da. Filozofice”. “Cuget,
deci exist”. Rebengiuc, cu lingura de grau incoltit in mana: “Ce-i asta?” “O idee
filozofica”. Rebengiuc, vegetarian si usor stupefiat: “E-a ta sau e-a altuia?” “Nu,
nu-i a mea”. “Da' a cui e?” “A unui mare ganditor francez”. “Si ce-nseamna
asta?” “Ca este foarte sigur ca exist, din moment ce gandesc”. Rebengiuc, sef
de cadre, vegetarian si stupefiat dar prefa­can­du-se ca nu e stupefiat: “Mare
bran­za! Pai cum adica, daca nu gandesc, nu exist? Pai, uite, graul asta incoltit.
Sau un cal sau un magar. Nu gan­desc. Inseamna ca nu exista”? “Nu pot sa spun ca
nu exista, dar e foar­te sigur ca eu exist, din moment ce gandesc”. Pierdut de
tot, Rebengiuc, sef de cadre, vegetarian si stupefiat, trece la altele: “hai,
mai zi alta”.

Vezi? Asa e si cu emisiunea lui Chisu. Naste tot felul de
stupefactii. Vegetariana sau nu, putem spune despre o stupefactie ca e reusita
numai daca simtim nevoia sa trecem la alt meniu. Scuze. La alt subiect.