O abordare simplista a saturat media zilele acestea: cei
care au contractat un credit in euro vor plati mai mult. Chiar bancherii au
vorbit primii despre riscul ca deprecierea leului sa provoace bancilor pierderi
din nereturnarea creditelor. Desigur, au vorbit ca sa nege: ei sunt convinsi ca
o majorare a creditelor neperformante nu va destabiliza sistemul.

Ce au uitat ei sa spuna este ca deprecierea nu afecteaza
doar cre­ditele in valuta. Cand ea provoaca inflatie, scumpirea bunurilor de
consum - primele ca prioritate pe lista de cheltuieli - mareste sansele sa nu
se achite ratele de credit, indiferent daca imprumuturile sunt in euro sau in
lei. Pe cale de consecinta, efectul deprecierii asupra unui debitor care a
contractat un credit in valuta este unul multiplicat: pe langa majorarea
cheltuielilor cu bunurile de stricta necesitate se maresc si costurile cu
ratele la banca.

Si fireste ca, daca nu le mai ajung banii, oamenii nu renunta
la paine, carne si lapte, ci mai degraba intarzie cu plata unor rate. Dar inflatia
n-are doar efecte directe. Ea constrange si banca centrala sa o combata cu dobanzi
mai mari, ceea ce conditioneaza bancile comerciale care practica dobanzi
variabile sa mai bifeze un cost in dreptul celor care au luat imprumuturi in
moneda nationala. Pentru cei care au preferat finantarile in euro exista
rating, despre care Standard and Poor's ne-a avertizat ca il va diminua in urmatoarele
18-24 de luni daca se va dovedi ca alegerile au stimulat cheltuielile curente,
au redus calitatea guvernarii si au intensificat presiunile inflationiste. Insa
aici nu e vorba doar de riscul cresterii costurilor, ci si de faptul ca strainilor
care ne finanteaza acum imprumuturile le va fi din ce in ce mai teama pentru
banii plasati pe o piata nesofisticata, cu expuneri in credit destul de fixe si
dobanzi variabile, iar, in circumstantele unor repatrieri ale capitalurilor
lor, moneda nationala se va deprecia si mai mult.

Citeste si:

Toate acestea fara a mai pune la socoteala ca atat imprumuturile
in lei, cat si cele in valuta comporta un risc major din cauza supraexpunerii
pe sectorul bugetar. Angajatii statului sunt primii care se califica pentru
acordarea unui credit datorita faptului ca au inscris in cartea de munca intregul
castig salarial, dar oare nu ei au cele mai mari nesanse sa intre in somaj ca
urmare a schemelor de personal supradimensionate? Oare nu din cauza cresterii
costurilor cu cre­ditele fac ei acum presiuni pentru majorarea salariilor? Cat
cred ca mai merge sa intinda coarda?!

Una peste alta, tot n-am ajuns la esential. In conditiile in
care s-ar confrunta cu incapacitatea de plata a debitorilor, bancile vor fi
constranse sa execute garantiile, iar preturile imobilelor se pot duce in jos.
Teore­tic, acesta nu e un lucru rau, pentru ca - in masura in care cresterea
economica din ultimii ani a fost “ingropata” in case - s-ar dezlocui
lichiditate catre celelalte ramuri ale economiei. Numai ca potentatii care au
investit in cladiri si au profitat de pe urma majorarii preturilor vor incerca
sa castige si atunci cand piata ameninta sa se duca in jos: isi vor reevalua
activele. Adica, daca un imobil are o valoare contabila de 500 de unitati,
agentul economic cheama evaluatorul care ii zice ca face 1.100 de unitati - dupa
cum arata preturile de pe piata. Omul nostru de afaceri se duce apoi cu hartia
de la expert la o banca si cere un credit pentru capital de lucru pe care il
garanteaza cu imobilul. E adevarat ca banca nu-i da decat 750 de unitati, dar
pentru el e suficient, fiindca, daca pretul imobilelor isi inverseaza trendul,
institutia financiara ramane cu hartiile, iar compania cu lichiditatea.

Ei, acum exista suficiente motive pentru a-i contrazice pe
bancherii care declara ca nu au motive de ingrijorare?! Daca au uitat, le-a
spus-o mai de mult chiar guvernatorul Isarescu: “Nu trebuie sa descoperim roata
carului, exemplul altor tari, cum ar fi cele din Asia, arata riscul mare de
criza financiara, asociat cu explozia creditului in valuta. O caracteristica a
acestor crize este ca se manifesta ca o reactie in lant. In momentul in care se
declanseaza, efectul se propaga rapid si apoi orice interventie devine tardiva”.
Din asta se intelege clar ca nici o banca centrala nu poate restrange ceea ce
ar trebui sa-si limi­teze bancile singure. Probabil ca, atunci cand reducerea
ratingului suveran se va rasfrange asupra tutu­ror companiilor romanesti, bancile
nu vor recunoaste ca portofoliile de credit li s-au inrautatit, ci vor zice: “Avem
portofoliile de credit medii in conditiile actuale de risc”. Daca le foloseste
la ceva au si pe cine sa dea vina. Fiscalitatea - asa cum e conceputa in
prezent - mai mult reprima consumul decat stimuleaza cresterea economica si
munca. Singurul loc unde le convine guvernantilor sa aiba expansiune e piata
imobiliara. Din pacate, taman acolo se va striga cel mai repede: “Stingerea!”.