DECONT EXISTENTIAL - Cenusa ca stare de fapt
Trei cuptoare exista in Romania pentru incinerarea mortilor si toate functioneaza sub aceeasi autoritate - a Crematoriului Vitan-Barzesti din Bucuresti. Loc al decontului final cu viata, crematoriul tine sa ratifice un adevar care nu de putine ori ii scapa muritorului - ca nu venim in viata asta ca sa ramanem in ea la nesfarsit. OK, nu doar crematoriul face asta, dar aici e locul in care materia umana constata PE PIELEA EI ca poate avea si alta forma: de praf.

Dupa inchiderea pentru restaurare a "Cenusei", "Vitan-Barzestiul" a devenit singurul crematoriu functional din Romania. El singur deserveste Romania din 1994 si, anual, aici se inregistreaza aproximativ 100 de incinerari. Desi pare greu de crezut, vin oameni din toata tara sa-si incinereze mortii. Supranumit, fara vreun argument viabil, "Focul Iadului", crematoriul are probleme de adaptare la acquis-ul comunitar. Astfel incat, cu stringenta, se impun lucrari de modernizare. George Georgescu, administratorul Cimitirelor si Crematoriilor Umane din Romania, puncteaza explicit: "Exista problema poluarii cu fum negru si miros specific care, in urma unor lucrari de modernizare, ar fi inlaturate, dar pentru asta e nevoie de 500.000 de euro".

In esenta, procedura incinerarii e simpla: in urma obtinerii certificatului de deces, se face programarea si apoi. Indeobste, programarile se fac de pe o zi pe alta, iar ceremonialul e simplu. Acesta urmareste in primul rand sa respecte dorinta ultima a raposatului si, bineinteles, criteriile de despartanie impuse de familia indoliata.

Neagra de sus pana jos, sala de ceremonii e pregatita sa-si primeasca mortii intr-un mod cat mai decent cu putinta. Cateva icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul intriga spatiul cu cel putin o intrebare: cum se explica prezenta lor aici, de vreme ce credinta crestina exclude din start ideea incinerarii? O cruce: aceeasi intrebare.

Doua-trei randuri de scaune asezate la o respectuoasa distanta de locul pe care se asaza sicriul. In functie de cultul fiecarei familii, se oficiaza (sau nu) o slujba pentru iertarea pacatelor celui decedat. Indeobste, cei decedati apartin cultului mozaic, dar in imensul columbar din crematoriu am intalnit si nise continand urnele unor crestini, fie ei de rit catolic, fie de rit ortodox. Chinezi, de asemenea. Odata slujba indeplinita, sicriul este coborat la subsol, acolo unde deja e incins unul dintre cele trei cuptoare. Sicriul se asaza pe un stativ si se introduce in cuptor. Neaparat in prezenta uneia dintre rudele celui decedat. Ei ii revine sarcina de a autentifica cenusa. Care se depoziteaza intr-o urna a carei capacitate are trei litri.

Citeste si:

De regula, corpul unui adult de greutate medie (70 de kilograme) arde in aproximativ o ora. Dar. Apropo de poluarea produsa in urma arderii. Mai mult fum produc hainele si incaltamintea celui decedat decat corpul lui in sine. Si mai mult fum produc zece masini in Bucuresti decat.

Cu toate astea, lucrarile de modernizare (care urmaresc, printre altele, si reducerea poluarii) sunt absolut imperioase la Crematoriul Vitan-Barzesti.

In functie de dorinta familiei, urna urmeaza ori sa fie pastrata in casa uneia dintre rude, ori sa fie pastrata aici, in columbarul crematoriului, unde familia poate concesiona o nisa pentru o suma platita anual (60.000 de lei vechi). Se intampla insa ca, de cele mai multe ori, concesionarea urnelor e platita pentru primul an si apoi nici una dintre rudele celui decedat nu se mai intereseaza. Evrei, catolici, ortodocsi, toti odihnesc alaturi unul de celalalt, iar singurul lucru care-i uneste este uitarea. "Vesnica pomenire"? Poate "vesnica uitare"!

Flori artificiale, depozitate de cine-stie-cand, privegheaza cu disperare de plastic cenusa unui om care a trait, a iubit, a avut copii, s-a enervat, a fost emotionat, a plans, a votat, i-a placut crema de zahar ars. Sta acum uitat de toti si de toate, intr-o uitare dintr-asta ranceda, impietrita, colosal-dramatica, fiindca asa e uitarea omului. Unde mai pui ca acest urias columbar, construit, fara simtul masurii, de Ceausescu, pare ca vrea sa reproduca eternitatea prin aceste patratele care asteapta cu rabdare sa fie ocupate. O sezatoare tacuta a mortilor, care descrie prin ea insasi conditia impura si inconsecventa a naturii umane, repede uitatoare de semeni, ingrata cu trecutul, nepasatoare cu viitorul, avida doar pentru incertitudinea acestui fascinant prezent pe care-l considera vesnic. Sau il ignora cu buna-stiinta.