Ne permitem luxul de a fi in continuare, fara probleme, un contribuitor net la bugetul Uniunii Europene. Suntem, fara indoiala, si unul dintre membrii cei mai activi in sustinerea misiunilor extra-teritoriale ale NATO. Mai mult, suntem una dintre foarte putinele tari care isi continua prezenta militara in Irak, fideli angajamentului luat fata de aliatii americani. Nu suntem o tara care a pus probleme atunci cand, inaintea Summitului de la Lisabona, alte tari membre UE sesizasera ca este momentul sa-si impuna pretentiile. Asa au facut italienii, austriecii si bulgarii. Si au castigat tot ce si-au propus. Noi, niciodata, nu avem nici un fel de probleme. Nu revendicam nimic si, in general, cu exceptia problemei Kosovo, suntem de acord cu toata lumea si pe toate temele. Drept care nimeni nu se ocupa de noi.
In consecinta, noi suntem cei care pierdem si despre care se stie ca nu vom face valuri si nivelul maxim de protest va fi un fel de mieunatura speriata, dupa colt, in momentul in care suntem siguri ca nu ne aude nimeni si ca n-am deranjat pe cineva de la siesta. Altfel cum se explica de ce noi, baietii cuminti ai clasei, suntem scosi din marele circuit al noii structuri energetice care se contureaza pe zi ce trece in spatiul de care am zis ca ne-ar fi favorabil, cel al Marii Negre? Doua state membre UE si NATO, Bulgaria si Grecia, semneaza cu rusii proiecte enorme, care implica trasee inspre Serbia si Italia, sau inspre sud, alimentand un terminal care ar putea sa devina cea mai mare noua investitie strategica in domeniul energetic din Mediterana. Noi speram in visul din ce in ce mai indepartat al proiectului Nabucco si mizam doar pe el pentru a construi dimensiunea energetica a sinergiei in Marea Neagra. Deocamdata se sinergizeaza altii, iar UE n-are nimic impotriva miscarilor rusesti, chiar daca ele indeparteaza sansele proiectului sperantelor noastre. Nu zicem nimic nici de proiectul viitoarei centrale nucleare ce va fi construita de rusi la Belene, intr-o zona recunoscuta cu risc seismic. Ne facem ca n-am auzit ca expertii europeni au fost invitati de urgenta la Kozlodui pentru a vedea in ce masura cele doua reactoare ramase neexplodate pot fi cumva repuse in functiune.
Am avut si noi o problema, cea legata de limba moldoveneasca. Cine ne-a stat alaturi? Imi pare rau, dar nimeni din UE. Ce face comisarul Leonard Orban in a carui parohie sta problema multilingvismului? Avizeaza anul trecut publicarea unui ghid al limbilor din spatiul european in care figureaza si limba moldoveneasca. Mai mult, dupa nenumarate promisiuni ca va lupta cu toate puterile pentru a gasi o solutie, iese cu un compromis de care a ras dispretuitor pana si Voronin: urmatoarele tratate intre UE si Moldova sa fie semnate "in limba partilor". Adica, vezi Doamne, asa scapam de mentionarea limbii moldovenesti. In fapt, reprezentantul Romaniei propune o recunoastere implicita a starii de fapt. Si ca asa stau lucrurile, a confirmat-o cu nevinovatie pentru RFI purtatorul de cuvant pentru multilngvism al Comisiei, Pietro Petrucci care explica cum nu s-a putut ca institutia europeana sa asigure traducere in moldoveneasca la conferinta de presa Voronin-Barroso: pentru ca limba moldoveneasca nu este o limba oficiala a UE...
Cand oare ne vom formula si noi o strategie nationala in care sa figureze lista de revendicari romanesti? Cand, urmand vorba celebra a doamnei Thatcher, vom spune ca ne vrem banii inapoi sub forma de beneficii strategice?