Politica ne omoara!Sindromul Basescu

Sindromul pe care nu stiu daca am sa reusesc, nu sa-l definesc, dar macar sa-l descriu cat de cat, incepe la scurta vreme de la castigarea Primariei Generale a Capitalei de catre Traian Basescu, la inceputul verii lui 2000. (Banui ca unii ar vrea sa inradacineze fenomenul inca in timpul guvernarii Ciorbea a CDR, dar eu n-am sa merg atat de departe inapoi in timp). Toate sectoarele din municipiu aveau primari PDSR, iar consiliul general era si el dominat copios de partidul care, in toamna aceluiasi an, avea sa devina partid de guvernamant.
Proaspatul si navalnicul primar general nu sta prea mult pe ganduri si, delegand adjunctilor sai pedeseristi si peremisti atributia de a ascuti creioane si de a achizitiona hartii de format A4, tratandu-i pe consilierii generali ca pe niste trupeti cu cas la gura, declanseaza un conflict major cu pedeseristii.
Guvernul Nastase nu reuseste sa gestioneze acest conflict. Tinand, neconditionat, partea primarilor sai de sector si a consilierilor pedeseristi incearca, inclusiv prin masuri administrative prin care atributiile primarului general se diminueaza in favoarea celor de sectoare, sau prin carotarea unor initiative edilitare ale lui Traian Basescu, sa-l transforme pe acesta intr-o papusa fara puteri. Or, la o adica, Traian Basescu ar fi putut fi "eliminat", dar in niciun caz nu putea fi marginalizat. Marinarul, cum i se spunea inca de pe atunci, devine incet-incet o adevarata obsesie pentru PSD (numele pe care si l-a luat PDSR dupa inghitirea minusculului PSDR, fost al lui Sergiu Cunescu). Dupa o tentativa, negandita pana la capat si nepregatita suficient, de fuziune a PD cu PSD, pe care Adrian Nastase i-o facuse lui Traian Basescu asa, "ca la una mica, in picioare, pe fuga", mai degraba ca unui partener minor decat ca unui egal de-al sau, razboiul politic devine total.
In PSD se da ucazul: cuvantul de ordine este erodarea pana la disparitie a Partidului Democrat. Lideri de maxima altitudine a democratilor, aproape un intreg guvern posibil, trec, cu arme si bagaje, la PSD. Majoritatea, in pofida valorii lor individuale, au disparut intre timp in anonimat sau au devenit personaje in liniile doi si trei ale PSD. O armata de primari, mai ales de comune si orase mici, dar si de municipii, sunt racolati in PSD. De consilieri comunali, orasenesti si judeteni, nici nu mai vorbim. Partidul Democrat se comprima, abia de mai ajunge la 5-7% in sondaje. Dar rezista, iar lui Traian Basescu pozitia de lider al opozitiei oprimate, haituite, precum hughenotii minoritari in raport cu catolicii majoritari, ii convine de minune. Desi boicotat, pus sub embargo de "presa mare", totusi aproape ca nu e zi, seara, in care Traian Basescu sa nu apara la o emisiune Tv, sa nu intervina telefonic, sa nu intre, chiar neinvitat, la cate un talk show in direct. Ba la un post Tv mai mic, ba la o emisiune de noapte, la un radio sau la vreun ziar mai pricajit.
Termenii cel mai des utilizati de catre liderul democrat sunt: coruptia la varful PSD si la guvern; birocratia la nivel central si local; autoritarismul partidului-stat; abuz, hotie. Numele cel mai des vehiculate: Nastase, Mitrea, D.I.Popescu, Hrebenciuc, Iacobov, Sechelariu.
Si uite-asa l-a facut PSD mare pe Traian Basescu, de acesta a devenit o adevarata OBSESIE (parca am fi intr-un roman de Augustin Buzura) pentru social-democrati, o obsesie care nu doar ca n-a putut fi invinsa, dar care, de atunci si pana acum, ii "terorizeaza" pe pesedisti, le paralizeaza reactiile si ii determina la erori in lant. PSD nu a gasit nici in 2004 un contracandidat pe masura la alegerile municipale. Gafa uriasa de a-l arunca in lupta pe Mircea Geoana, care a mers atat de mult "in sens invers cu tramvaiul", incat nici nu l-a intalnit macar vreodata pe Traian Basescu, a dat mereu cand de Mitica Dragomir, cand de Monica Tatoiu, ramane un model pentru studiu de caz.
Dupa ce s-a produs schimbul de stafeta intre Stolojan si Basescu la prezidentiale, Nastase parca si-a si pus "moaca" de invins. Si a fost invins! A "baut", intre cele doua tururi de scrutin, fix un milion de voturi (avea 750 000 de voturi avans in primul tur si a pierdut, in finala, la o distanta de 240 000 de voturi). PSD a facut un adevarat COMPLEX BASESCU. Complex de care n-a scapat nici dupa 2004, cand l-a luat drept adversar politic pe presedinte, in loc sa ia PD si PNL, Alianta D.A., ca axa a guvernarii. E adevarat ca nici Traian Basescu n-a avut o atitudine de echidistanta, nu zic de echi-apropiere, si a dat in PSD cand, unde si ori de cate ori a putut. Iar fata de Mircea Geoana s-a purtat ca fata de un copil de mingi, cu aroganta si chiar dispret. Actiunea PSD de suspendare din functie a presedintelui in exercitiu si implicarea directa in acest demers a lui Ion Iliescu a extins suprafata de atac pentru Traian Basescu. E un razboi in care nu se iau prizonieri. In mod paradoxal, asistam si in aceste zile la un conflict intern in PSD, avandu-i ca protagonisti principali pe Adrian Nastase si Mircea Geoana, fiecare incercand sa demonstreze ca adversarul politic principal al PSD este Traian Basescu si ca ei au "moaca de prezidentiabil". Nu stiu cum o fi logica pesedista, dar, din cate stiu eu, cel putin din punct de vedere cronologic, alegerile locale si cele parlamentare le preced pe cele prezidentiale. Energiile (sau cel putin o parte din ele) PSD sunt consumate, insa, in gol. Asta si pentru ca, acum, prioritate ar trebui sa aiba selectarea candidatilor pentru posturile de consilieri si primari (sa nu uitam ca, la alegerile europarlamentare, PSD nu a castigat in niciun municipiu resedinta de judet!) si, urgent, a celor pentru posturile de senatori si deputati. Dar, sa fim sinceri, si pentru ca nici Nastase si nici Geoana nu par a fi competitori prezidentiabili cu sanse de a-l invinge, in 2009, pe Traian Basescu.
Sindromul de care vorbeam nu a afectat, insa, doar PSD. El a contaminat si PNL, mai ales de la mijlocul anului 2005, de cand Calin Popescu Tariceanu a refuzat alegerile anticipate. Din acel moment, cei doi ajung sa fie cei mai aprigi adversari, iar criticul numarul unu al "guvernarii liberale" devine Traian Basescu. Nu mai e vorba de o adversitate stanga-dreapta, liniile de demarcatie intre ele nu se mai disting clar si, incet-incet, conflictul devine acela dintre liberali si democrati (mai nou, democrat-liberali). Si in PNL se cauta cu infrigurare un candidat care sa-l poata, daca nu invinge, atunci macar infrunta serios, in 2009, pe prezidentiabilul Basescu. Doua observatii s-ar impune imediat. Prima este aceea ca, din pacate pentru ei, liberalii n-au reusit in toata perioada postdecembrista sa prezinte un candidat la presedintie cu sanse de castig din randurile lor. (Theodor Stolojan a fost considerat de o buna parte dintre liberali ca o solutie de imprumut, un transfer temporar). A doua vizeaza pozitia exprimata de Bogdan Olteanu, un lider liberal de maxima vizibilitate si cu o gandire extrem de pragmatica, dupa care PNL nu-si va nominaliza un candidat la prezidentiale decat dupa incheierea alegerilor comunale si cele parlamentare. Pentru a nu-l expune si uza. Nu-i mai putin adevarat ca un astfel de candidat nici nu e usor de gasit. Vizibil, insa, este faptul ca o foarte mare parte din potentialul de lupta al liberalilor este imobilizat pe frontul anti-Basescu, nemairamanand forte suficiente nici pentru batalia cu PD-L, dar nici pentru elaborarea solutiilor pentru perioada post-conflict.
Poate ca va parea putin paradoxal daca voi afirma ca sindromul Basescu a cuprins pana si pe democrati sau, ma rog, democrat-liberali (numele lor de dupa botez sau cununie, ce-o fi fost). Liderii democrati, unii dintre ei combatanti de temut candva, par a fi timorati si lipsiti de imaginatie si inventivitate. Grija lor majora este ca nu cumva sa se abata, nici cu o virgula macar, de la spusele lui Traian Basescu. Asta scade forta lor de argumentare. Ei nu au niciodata indoieli, ei au doar certitudini. Ei nu au pozitii proprii, ei reproduc doar niste ganduri exprimate deja. Uneori, chiar cuvant cu cuvant. Daca vrea sa mentina forta partidului sau, intarit (sau cel putin asa ar trebui sa se intample) de cateva personalitati, fosti penelisti, atunci Traian Basescu ar trebui sa-i dezlege putin pe liderii politici ai PD-L, ca si pe expertii pe diverse domenii de specialitate. Altfel ii transforma in niste pelicani care inghit totul pe nemestecate.
Sindromul Basescu ii domina, enerveaza si infurie si pe conservatori, si pe taranisti, si pe peremisti, si chiar si pe udemeristi (relatia Traian Basescu-UDMR, UCM, Laszlo Tokes ar merita o abordare separata!!). S-ar putea spune ca el este un fel de numitor comun al scenei politice romanesti. Ce consecinte va avea acest numitor comun vom vedea la alegerile care se apropie. Vor fi, probabil, cele mai agitate din intreaga perioada postdecembrista. Chiar mai agitate decat cele din 1990.

---

Despre autor: