Neutralizarea “titelistilor”
Pe langa arestarile in masa in randul fostilor politicieni interbelici, comunistii au “operat” dupa 1948 si unele “manevre” de intimidare, prin incarcerarea demonstrativa a unor personalitati. Astfel, noii guvernanti doreau sa bage groaza in eventualii opozanti. Un astfel de caz este inchiderea catorva lideri ai social-democratilor independenti. Dupa proclamarea “repu­blicii populare” la 30 decembrie 1947 si “congresul de unificare” al PCR cu PSD din februarie 1948, comunistii au trecut la “ofensiva finala” pentru anihilarea opozitiei. Nu intotdeauna au folosit metode brutale, de arestari in masa sau invinuiri inchipuite, uneori apeland la actiuni de intimidare, in urma carora opozantii trebuiau sa inteleaga mesajul ame­nintator. Au procedat astfel cu membrii Partidului Social-Democrat Independent, care au fost “linistiti” prin arestarea catorva lideri, dupa care restul simpatizantilor n-au mai manifestat nici o atitudine potrivnica regimului. Dimpotriva, s-au inscris in noul Partid Muncitoresc Roman, “uitand” de idealurile social-demo­crate pe care incerca sa le conserve Constantin Titel-Petrescu. LUPI SINGURATICI. Partidul Social-Democrat Independent a aparut in 1946, prin scindarea social-democratilor dupa congresul din 10 martie. Atunci, “ramura” Lo­thar Radaceanu-Stefan Voitec a reusit sa impuna colaborarea cu Partidul Comunist la alegerile din toamna, impotriva vointei “liderilor istorici” ai organizatiei, cum ar fi Constantin Titel-Petrescu, Gheor­ghe Cristescu-Plapumaru sau Ion Flu­eras. Acestia i-au acuzat pe “ra­dacenisti” ca falsificasera rezultatele alegerilor la congres, ajutati de guvernantii comunisti. “Independentii” erau in minoritate fata de factiunea care s-a ala­turat Frontului National-Demo­crat, intrand in opozitie alaturi de tara­nisti si liberali. Dupa ce in perioada interbelica fusesera in permanent conflict politic, so­cial-democratii lui Titel-Petrescu cola­borau cu “partidele burgheze”, in speranta ca vor evita comunizarea tarii. Insa la alegerile din noiembrie 1946, PSDI nu a obtinut decat 1,90% din voturi, fara a putea tri­mite nici un deputat in Parlament. Au acuzat guvernul ca le-a fasificat procentul real obtinut, trimitand proteste inter­nationale si cerand repetarea scrutinului. Spe­ranta lui Titel-Petrescu erau labu­ristii englezi, partid de stanga, ajuns la putere in Marea Britanie dupa al doilea razboi mondial. In iunie 1947, Philips Morgan, secretarul general al Partidului Laburist, a sosit la Bucuresti, avand o intrevedere si cu liderii social-democratilor independenti. Insa demnitarul britanic nu le-a dat sperante, indemnandu-i sa colaboreze cu gruparea Radaceanu-Voitec. Morgan primise asigurari de la cei doi ca facusera alianta cu Partidul Comunist pentru a salva social-demo­cratia romaneasca. Totodata, “ra­dacenistii” i-au promis oficialului de la Londra ca nu vor ceda presiu­ni­lor Guvernului Groza in fata co­munizarii tarii. ARESTARI. Ramas fara sprijin din toate partile, Partidul Social-Democrat Independent a intrat in defensiva. Liderii sai au fost alarmati de valul de arestari in randul natio­nal-taranistilor, inceput in vara anului 1947, care a culminat cu “procesul marii tradari nationale” din octombrie-noiembrie acelasi an. Dupa “unificarea” social-democra­tilor “radacenisti” cu PCR din februarie 1948, adeptii lui Titel-Petrescu sperau ca vor fi lasati in pace, deoarece nu mai erau vizibili pe scena publica. Insa comunistii nu doreau “surprize”, astfel ca in mai 1948 i-au arestat pe Constantin Titel-Petrescu si pe Adrian Di­mitriu (secretarul general al organizatiei). Incarcerarea acestuia din urma i-a speriat pe restul liderilor partidului. Au decis sa nu se mai intalneasca la vreun sediu de partid, preferand sedintele “conspirative” in Parcul Cismigiu din Bucuresti. In tara, majoritatea membrilor au “pactizat” cu regimul. Romulus Dan, noul pre­sedinte, abia putea strange cateva cotizatii pentru a ajuta familiile celor doi arestati. Dupa acest moment, social-de­mocratii “independenti” au intrat complet in anonimat. Totusi, in iunie 1949 autoritatile au facut noi ares­tari, intreg Comitetul Executiv (opt persoane) fiind arestat. Un proces s-a organizat abia in 1952, pentru toti cei zece lideri social-democrati ra­masi in opozitie. Constantin Ti­tel-Petrescu, Adrian Dimitriu si Eu­gen Dobrescu au primit pedepse pe viata, iar ceilalti, temnita de la 10 la 25 de ani. Ilie Predan, Gheorghe Ene Fili­pescu si Ion Flueras au murit in detentie. Ceilalti au fost eliberati in decembrie 1955 si aprilie 1956, in ur­ma presiunilor Partidului Labu­rist britanic asupra lui Hrusciov. N-au mai reprezentat insa un pericol pentru regimul comunist. Constantin Titel-Petrescu fusese obligat sa semneze la eliberare o scrisoare prin care recunostea “rea­lizarile regimului democrat-popular” (documentul a fost publicat in “Scinteia” la 18 decembrie 1955). A primit o pensie de avocat, fiind in permanta supraveghiat de Securitate, ca de altfel toti social-democratii “independenti” iesiti din inchisoare. Titel-Petrescu a murit la 2 septembrie 1957, in urma unui infarct.