Gordon Brown se intalneste, marti, la Londra pe principalii lideri europeni pentru un dialog controversat, consacrat crizei financiare mondiale, avand pe fundal scandalul Societe Generale, intervenit in plina criza pe pietele bursiere, informea

Gordon Brown se
intalneste, marti, la Londra pe
principalii lideri europeni pentru un dialog controversat, consacrat crizei financiare
mondiale, avand pe fundal scandalul Societe Generale, intervenit in plina criza
pe pietele bursiere, informeaza vz.ru.

Brown ii va
primi marti dupa-amiaza pe cancelarul german Angela Merkel, pe
presedintele francez Nicolas Sarkozy, pe premierul italian demisionar
Romano Prodi si pe presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso. O
conferinta de presa comuna este prevazuta la ora locala 19.30. Principala
problema a dezbaterilor o va constitui rolul bancilor in economia
mondiala, riscurile asumate de acestea, preferinta lor ingrijoratoare
pentru secret, cu binecuvantarea agentiilor de evaluare care dau note bune
produselor bancare complexe, bazate pe active riscante.

EFECTE. La
Societe Generale, un control defectuos i-a permis unui trader
sa comita o frauda record, provocand o pierdere de 4,9 miliarde de euro
grupului bancar. Traderul Jerome Kerviel, in varsta de 31 de ani, a fost
inculpat, dar va fi judecat in stare de libertate. Celalalt
scandal vizeaza Northern Rock, principalul creditor ipotecar din
Marea Britanie din prima jumatate a anului 2007. Afectata de lipsa de
lichiditate cauzata de criza creditelor de pe piata americana, Northern
Rock a trebuit sa ceara ajutorul bancii centrale britanice, Bank of
England, in luna septembrie. Banci mari, ca UBS, Citigroup
sau Merrill Lynch, au apelat la fonduri guvernamentale ale tarilor
emergente bogate (Singapore, Coreea de Sud, Kuwait, Emiratele Arabe Unite,
China) pentru a-si asigura lichiditatile, o practica a carei amploare a
inceput sa ingrijoreze unii economisti. Reuniunea de
marti va evoca in maniera generala transparenta, modul de guvernare si
reglementarea pe plan economic.

VIZIUNI COMUNE. "Acum
este timpul sa asiguram transparenta, noi reguli prudente in sistemul financiar
mondial si national si sa preferam sa imprumutam bani celor care intreprind
si genereaza bogatie in locul celor care vor sa cumpere pentru a
specula", a subliniat Nicolas Sarkozy cu ocazia vizitei in India din
weekend. Exista insa disensiuni asupra restului punctelor, intre
Franta si Italia pe de o parte si Germania si Marea Britanie de cealalta.
Parisul si Roma vor o supraveghere a bancilor la nivel european si un
control mai strict al agentiilor de evaluare, in timp ce Berlinul si
Londra sustin flexibilitatea. Ideea unui rol sporit de alerta
a Fondului Monetar International (FMI) ar trebui sa fie aprobata, insa, de
toti participantii. Tarile europene din G7 vor ca FMI sa fie in masura sa
"identifice riscurile locale, ca subprimele in Statele Unite, care pot avea
un impact sistemic", potrivit unei surse franceze apropiate discutiilor. Scurta
reuniune de marti seara se va derula sub ochiul nemultumit al
celorlalte tari europene neinvitate, ale caror critici au determinat extinderea
summitului de la Merkel-Brown-Sarkozy, cum era prevazut initial, si la Prodi si
Barroso. Luni, purtatorul de cuvant al lui Merkel a minimalizat asteptarile de
la aceasta reuniune: acest minisummit care va dura cateva ore va fi numai
"un schimb de pareri"."Nu este vorba de a lua decizii
concrete", ci mai degraba de a defini "pozitiile comune inainte de
G8".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.