Banca la care a avut loc jaful, situata la nici zece metri de primaria comunei, avea un perete comun cu un fost restaurant, acum aflat in paragina. Acesta a reprezentat locul ideal pentru hoti, care "au lucrat" nestingheriti cu flexul, timp de mai mu
Banca la care a avut loc jaful, situata la nici zece metri de primaria comunei, avea un perete comun cu un fost restaurant, acum aflat in paragina. Acesta a reprezentat locul ideal pentru hoti, care "au lucrat" nestingheriti cu flexul, timp de mai multe zile, fara ca cineva sa-i observe sau macar sa-i auda. Nici macar functionarii din Primarie, care sambata, cand s-a stabilit ca a avut loc jaful, se aflau la locul de munca. Astfel ca jaful a fost descoperit abia ieri dimineata, cand lucratorii bancii s-au intors la serviciu. Potrivit unui comunicat de presa remis ieri de banca Transilvania, din seiful bancii de la Agentia din Floresti a fost sustrasa, de catre persoane necunoscute, suma de 197.000 de lei, 9000 de euro si 3000 de dolari. Conform aceleiasi surse, furtul nu a fost realizat prin patrunderea in unitatea bancii, sistemul de siguranta si supraveghere fiind in functiune in permanenta. Mai multe echipe de politisti si criminalisti care au inconjurat zona, au deschis o ancheta pentru identificarea si prinderea hotilor.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.