Arhiepiscopul Hristodulos a fost unul dintre cei mai tineri prela
Arhiepiscopul Hristodulos a fost unul dintre cei mai tineri prelati care au preluat conducerea Bisericii Greciei, in 1998. In timpul dictaturii coloneilor (1967-1974) a ocupat postul de secretar al Sfantului Sinod. Desi a avut o pozitie conservatoare, fiind criticat chiar pentru nationalism si xenofobie, a fost unul dintre artizanii apropierii de Vatican, invitandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea la Atena, in anul 2001, si facand o vizita la Sfantul Scaun in 2006, la invitatia Papei Benedict al XVI-lea.
Diagnosticat cu cancer in luna iunie a anului trecut, Arhiepiscopul Hristodulos a fost spitalizat la Miami in luna august, pentru o grefa de ficat, dar interventia nu s-a mai putut efectua. De la sfarsitul lunii octombrie, facea chimioterapie la resedinta sa din Psyhiko (nordul Atenei), unde a si decedat.
Premierul grec, Costas Karamanlis, si-a exprimat "profunda durere in legatura cu moartea Inaltului Prea Fericit Arhiepiscop Hristodulos, un ierarh cult, a carui activitate a apropiat biserica de societate si de problemele cu care aceasta se confrunta, de tineri si de aspiratiile lor" si a aratat ca "simplitatea, caracterul combativ si iubirea sa nemarginita pentru Grecia" reprezinta "exemple demne de urmat".
Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, a deplans moartea "unui prieten al Bisericii si poporului roman", "o personalitate a contemporaneitatii, un teolog redutabil si un arhipastor".
Carte de condoleanTe
Ambasada Elena la Bucuresti va deschide, miercuri si joi, o carte de condoleante la sediul sau din Bd. Pache Protopopescu, participand astfel la zilele de doliu national declarate dupa decesul Intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Grecesti.
Funeraliile Arhiepiscopului Hristodulos vor fi organizate la nivelul unui sef de stat.
Presedintele Greciei, socialistul Carolos Papoulias, premierul conservator Costas Karamanlis si liderii de partide au transmis condoleante si l-au omagiat pe liderul religios.
Sfantul Sinod il va desemna in termen de 20 de zile pe succesorul Arhiepiscopului Hristodulos la conducerea Bisericii Ortodoxe Grecesti.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro