Prim minuta 1723/C, incheiata intre Uniunea de Cultura Fizica si Sport (UCFS), reprezentata de presedintele Aurel Duma si Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale, prin ministrul Voinea Marinescu, a luat fiinta, la inceputul anului 1963, Centrul
Prim minuta 1723/C, incheiata intre Uniunea de Cultura Fizica si
Sport (UCFS), reprezentata de presedintele Aurel Duma si Ministerul Sanatatii si Prevederilor Sociale, prin ministrul Voinea Marinescu, a luat fiinta, la inceputul anului 1963, Centrul de Medicina Sportiva din Bucuresti. Obiectul de activitate al acestui atat de necesar organism pentru miscarea sportiva, considerat unitate de interes republican, era asigurarea asistentei si indrumarii medico-sportive a sportivilor de performanta. Doctorul Bogdan Marinescu, maestru al sportului la tir, fiul ministrului care contribuise la crearea CMS, a semnat la 16 octombrie 1991 Ordinul numarul 1487 al ministrului Sanatatii prin care Centrul se transforma in Institut de Medicina Sportiva, unitate in subordinea ministerului. Principalele sectii vizau asistenta ambulatorie, invatamantul medical, fiind o baza clinica a UMF "Carol Davilla" din Bucuresti, activitatea de cercetare, in colaborare cu Academia de Stiinte Medicale, calendarul medicilor loturilor nationale si olimpice, metodica pentru reteaua de medicina sportiva din tara, la care se adauga comisia nationala de expertiza medico-sportiva. Sapte ani mai tarziu, prin Hotararea de Guvern 764/29.10.1998, a devenit Institut National de Medicina Sportiva. Printre realizarile acestor ani, memorate de directorii Dragan si Busneag, se afla refacerea selectiei biologice, aclimatizarea la altitudine medie, cele 13 brevete privind sustinatoarele de efort, precum si publicarea a circa 20 de monografii de medicina sportiva in tara si strainatate sau a tratatului de medicina sportiva. Interventiile cadrelor de specialitate in solutionarea unor cazuri deosebite, au contribuit la imbunatatirea starii de sanatate a competitorilor. Cateva exemple sunt concludente: in iulie 1980, anul JO de la Moscova, Nadiei Comaneci i s-a diagnosticat o spondilolisteza la vertebrele L4 si L5, un caz similar inregistrandu-se si la o sportiva din Cehoslovacia (candidata la aurul olimpic), nevoita sa abandoneze gimnastica. Dupa discutii aprinse, s-a gasit solutia salvatoare, Nadia concurand la Moscova, unde a devenit dubla campioana olimpica, luand si alte medalii. Un an mai tarziu, inaintea Universiadei de la Bucuresti, capitanul nationalei de polo, Vlad Hagiu, a fost suspect de zona zooster. Avand de ales intre doua variante, internare + tratament (care ar fi dus la ratarea participarii) si tratament la hotelul sportiv (combinat cu antrenamente pe uscat), comisia Institutului a ales-o pe a doua. Rezultatul? Hagiu a fost recuperat integral, jucand in toate meciurile si contribuind decisiv la bronzul castigat de tara noastra, in disputa cu marile forte Rusia, Ungaria, Iugoslavia si Italia. Un caz interesant a vizat-o pe gimnasta Gina Gogean, care a acuzat o criza apendiculara in preajma plecarii la JO de la Atlanta, din 1996. Operatia in Italia fiind exclusa (datorita costurilor ridicate), a fost preferata varianta propusa de specialistii Institutului: internarea urgenta la Spitalul "Sfantul Ioan" din Bucuresti, urmata de operatie de apendicita flegmonoasa. Dupa 17 zile, Gina a fost apta sa participe la JO, castigand mai multe medalii la individual, pe aparate si cu echipa. De-a lungul anilor, medicina sportiva romaneasca se poate lauda si cu alte asemenea "ispravi", unele realizate la Jocurile Olimpice sau la Campionatele Mondiale si Europene.
Despre autor:
