Intinderi nesfarsite de nisip, traversate doar de caravane.
Egiptenii vad in pustiul Saharei o frumusete de neegalat. Sahara in tamacheq
(limba tuaregilor), deserta in latina, sahraa in araba sunt tot atatea nume
pentru a desemna “pamantul” arid si aproa­pe lipsit de vegetatie care este de­ser­tul.
Aici, in Sahara, creste “tran­da­firul nisipului”, o “floare” unica, de
culoarea argilei. Aceasta “rasare” in urma modificarilor chimice pe care le
sufera nisipul in contact cu apa, sub caldura razelor de soare. Nu exista o
provocare sau o ispita mai mare pentru impatimiti si pentru cei dornici de
aventura decat Sahara. “Nimeni nu poate trai in desert, ramanand ace­lasi” -
scria Wilfred Thesiger in cartea sa “Nisipurile din Arabia”. “El va purta, mai stearsa
sau mai apa­sata, amprenta acestuia, amprenta cu care sunt insemnati toti
nomazii”. Cine-i cunoaste pe reprezentantii populatiilor nomade si triburilor
din Egipt, Tunisia, Maroc, Mauritania, Mali, Senegal, Tunisia, Kenya, Zimbabwe,
Tanzania realizeaza ce dife­rente uriase exista intre beduini, berberi si
tuaregi sau intre membrii diferitelor triburi si comunitati, chiar daca impart
teritorii asemanatoare si au cam acelasi mod de viata. Se spune ca populatia
nomada a de­sertului, beduinii, mai ales dupa furtunile de nisip, vad deseori
coloane de marmura iesind din dune. Majoritatea “copiilor desertului” incearca
sa supravie­tuias­ca in locul unde au avut norocul sau nenorocul sa se nasca.
Intr-un tinut ostil. In paginile 36 si 37 veti gasi o pledoarie pentru pustiu.
Acolo unde gipsul, sub actiunea presiunilor din scoarta te­restra, se transforma
in trandafir al acestui pustiu dezvirginat de nomad si camila sa.