Istoria ca fictiune cruda

Capodopera absoluta a anilor '90 in literatura memorialistica despre puscariile comuniste ramane Inchisoarea noastra cea de toate zilele a regretatului Ion Ioanid. In jurul ei au mai aparut insa o sumedenie de carti, unele in conditii foarte modeste, la edituri ultraobscure, nici prea bine scrise cateodata, dar marturisind, toate, despre metodele inumane de represiune pe care le-a folosit regimul comunist impotriva tuturor celor care pareau, in ochii tulburi ai activistilor sai, "dusmani de clasa". Daca astazi, sau poate maine, vreun istoric ar avea ideea de a alcatui un fel de "Viata de toate zilele in lagarul comunist", atunci toata aceasta literatura ar trebui reluata si reconsiderata ca o marturie nepretuita.
si iata ca, dupa o lunga pauza, apare volumul dlui Adrian Oprescu, la editura Humanitas, in seria MemoriiJurnale, intitulat neutru, Varul Alexandru si alte povestiri. Neutru fata de cele pe care le cuprinde. Autorul cartii avea 20 de ani si era un tanar din clasa medie dinainte de razboi, cand, abia instalat de cateva saptamani la Bucuresti, student la Academia Comerciala, este ajuns din urma de un denunt si este arestat chiar pe culoarele facultatii. Cineva il denuntase ca, inca din liceu, avea o atitudine "dusmanoasa" fata de noul regim. Urmeaza un calvar, mai scurt decat al altora, caci a fost condamnat "doar" la doi ani de inchisoare. "Motivul" a fost ca tanarul facea parte dintr-o organizatie intitulata - tineti-va bine! - "Tineretul Regalist Revolutionar". In zadar incearca acuzatul sa explice ca tineretul ori e regalist ori e revolutionar, combinatia pe care i-o impuneau anchetatorii fiind o contradictie in termeni.
Fiind tanar, autorul acestei remarcabile carti a reusit sa supravietuiasca si la Canal, si mai tarziu, iar in 1974 sa scape din tara, traind pana in ziua de azi la Paris. Figurile celor pe care i-a intalnit in inchisoarea de la Craiova sau la Canal sunt desenate de scriitorul Adrian Oprescu, deopotriva cu umor si tandrete, deloc literaturizate totusi. De neuitat este taranul Ion Chitu, cel care vrea sa afle cat mai multe despre lumea aceasta, regretand ca nu a putut sa invete mai mult in scoli. Dl Adrian Oprescu descrie si explica, retine esenta inumana a regimului, asa cum se vedea ea dincolo de gratii si de sarma ghimpata. Doua scurte referiri foarte semnificative face autorul si la Corneliu Coposu si Aurelian Bentoiu, pe care i-a zarit si auzit in inchisoarea de la Craiova, cel dintai infruntand un gardian, cel de-al doilea declamand din clasici cu o adevarata arta a rostirii.
Cartea incepe cu cateva amintiri dintr-o copilarie fericita, un fel de ecran pentru grozaviile care aveau sa urmeze, grupate in sectiunea "Coltul meu de rai" si se termina cu un epilog postpuscarie, plin de haz. Dar miezul ei este "Caderea in infern", povestita cu o anume seninatate, dar si cu o neascunsa revolta fata de nedreptatea si absurditatea sistemului comunist.
Placerea lecturarii unei asemenea carti, in plus prefatata de Gabriel Liiceanu ("Varul Adrian" se intituleaza prefata, caci autorul ii este chiar var), m-a facut sa ma simt vinovat: oamenii au suferit atata, iar eu citesc cu sufletul la gura povestea suferintelor lor! Caci talentul de povestitor al dlui Adrian Oprescu il apropie de Ion Ioanid, la lectura cartii caruia, de asemenea, uitai ca e vorba de intamplari tragice adevarate, comportandu-te, intim, in cititor de fictiune.

---

Despre autor: