Procese CEDOCauza Taub impotriva Romaniei (II)

Curtea observa ca vanzarea bunului reclamantului, in temeiul Legii nr. 112/1995, il impiedica sa se bucure de dreptul sau de proprietate si ca nu i-a fost acordata nicio despagubire pentru aceasta privare.
Curtea observa ca la data de 22 iulie 2005 Legea nr. 247/2005 a fost adoptata, modificand Legea nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda dreptul la despagubire, la valoarea comerciala a bunului ce nu poate fi restituit persoanelor care se afla in aceeasi situatie ca reclamantul. Curtea observa ca legea mai sus mentionata propune, in cazul persoanelor care nu au posibilitatea de a obtine restituirea bunului lor in natura, acordarea unei despagubiri ce consta intr-o participare, ca actionari, la un organism de plasare a valorilor mobiliare "Proprietatea", conceput sub forma unei societati pe actiuni. In principiu, persoanele care au dreptul de a primi o despagubire pe aceasta cale vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate in actiuni, odata ce societatea va fi cotata la bursa.
Curtea observa ca, la data de 29 decembrie 2005, societatea pe actiuni "Proprietatea" a fost inregistrata la Registrul Comertului din Bucuresti. Pentru ca actiunile emise de aceasta societate pe actiuni sa poata face obiectul unei tranzactii pe piata financiara, trebuie urmata procedura de agreare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Conform calendarului previzional al societatii pe actiuni "Proprietatea", operatiunea de conversie a titlurilor in actiuni trebuia sa aiba loc in luna martie 2006, iar intrarea efectiva in bursa in luna decembrie 2006.
Chiar daca reclamantul nu a respectat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, Curtea observa ca societatea pe actiuni "Proprietatea" nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil de a ajunge la acordarea efectiva a unei despagubiri. Prin urmare, Curtea considera ca privarea reclamantului de dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3, situat in Bucuresti, combinata cu lipsa totala de despagubire, l-au facut sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului sau, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
In speta, admiterea contestatiei in anulare, cale extraordinara de atac, constituie un argument suplimentar in sensul incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1.
Curtea reaminteste ca, in ciuda tacerii art. 1 din Protocolul nr. 1 in materie de cerinte procedurale, procedurile aplicabile in speta trebuie sa ofere persoanei in cauza ocazia adecvata de a-si expune cauza in fata autoritatilor competente pentru a contesta in mod efectiv masurile ce aduc atingere drepturilor garantate de aceasta dispozitie. In ceea ce priveste introducerea cailor de recurs extraordinare, Curtea a considerat ca instantele superioare nu trebuie sa-si foloseasca puterea de supervizare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare si nu pentru a proceda la o noua analiza. Supervizarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca ar putea exista doua puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezinta un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza. Nu se poate deroga de la acest principiu decat atunci cand o cer motive substantiale si imperioase. Or, in speta, contestatia in anulare introdusa de A.S.L. a fost admisa de Curtea de Apel Bucuresti care a apreciat, spre deosebire de instantele anterioare, ca A.S.L. fusese de buna-credinta in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Asadar, Curtea de Apel Bucuresti a anulat o hotarare definitiva si irevocabila, trecuta in puterea lucrului judecat, pentru unicul motiv ca avea un punct de vedere diferit asupra aprecierii faptelor de cel al instantelor precedente, fara niciun element de dovada suplimentara care sa poata justifica aceasta diferenta de apreciere.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
Asupra aplicarii art. 41 din Conventie, reclamantul solicita restituirea apartamentului vandut catre A.S.L. si subliniaza faptul ca nu accepta daune-interese pentru aceasta privare de proprietate. El refuza orice forma de evaluare a bunului. De asemenea, el solicita 100.000 euro cu titlu de despagubiri morale pentru "traumatismele psihice".
Guvernul se opune restituirii apartamentului nr. 3 pe motiv ca reclamantul nu are niciun drept de proprietate asupra acestuia. El nu ofera nicio estimare in ceea ce priveste valoarea comerciala a apartamentului. Guvernul considera ca eventualul prejudiciu moral al reclamantului ar fi suficient compensat prin constatarea incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Curtea reaminteste ca o hotarare ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, in ceea ce priveste Conventia, de a pune capat incalcarii si de a-i corecta consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat corectarea partiala a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie confera Curtii puterea de a acorda o reparatie partii lezate de actul sau omisiunea fata de care a fost constatata o incalcare a Conventiei.
Printre elementele luate in considerare de catre Curte, atunci cand statueaza in materie, se numara prejudiciul material, adica pierderile efective suportate ca o consecinta directa a pretinsei incalcari, si prejudiciul moral, adica reparatia de catre stat pentru ingrijorarea, neplacerile si incertitudinile cauzate de aceasta incalcare, precum si alte prejudicii nemateriale. Mai mult, acolo unde diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu pot fi calculate exact sau atunci cand distinctia dintre prejudiciul material si prejudiciul moral se dovedeste a fi dificila, Curtea le poate analiza global.
In circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentului nr. 3, vandut catre A.S.L., l-ar pune pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar afla daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult
3 luni de la data la care prezenta hotarare va ramane definitiva, Curtea, constienta de refuzul reclamantului de a accepta plata unei despagubiri, dispune ca statul parat sa-i plateasca persoanei in cauza, cu titlu de daune materiale, o suma corespunzand valorii actuale a apartamentului.
In speta, fiind necesara stabilirea cuantumului acestei sume, Curtea observa ca reclamantul refuza orice forma de evaluare a valorii comerciale a bunului. Guvernul nu a formulat observatii in aceasta privinta. Tinand cont de informatiile de care dispune despre piata imobiliara locala, Curtea apreciaza valoarea comerciala actuala a bunului la 125.000 euro.
Pe deasupra, Curtea considera ca evenimentele in discutie au adus prejudicii grave dreptului reclamantului de a i se respecta bunul, pentru care suma de 5.000 euro reprezinta o reparatie echitabila pentru prejudiciul moral suportat.
Reclamantul solicita 100.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat, cheltuieli si taxe judiciare, telefon, fotocopii, notar etc.), Guvernul considerand ca pretentiile sunt excesive.
Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. Cheltuielile nu sunt justificate decat partial, reclamantul nespecificand detaliat toate sumele angajate pentru onorariile de avocat achitate, taxele judiciare, curier, telefon, fotocopii facute la toate documentele. Asadar, Curtea va stabili in echitate o suma cu acest titlu. Tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea apreciaza ca rezonabila suma de 500 euro, cu toate cheltuielile incluse, si i-o acorda reclamantului.

---

Despre autor: