Inceputul anului bursier 2008 a adus investitorilor autohtoni scaderi agresive ale cotatiilor actiunilor, context care a pus in cumpana detinatorii de portofolii spot care si-au vazut investitiile devalorizandu-se pe zi ce trece. In aceste conditii,
Inceputul anului bursier 2008 a adus investitorilor autohtoni scaderi agresive ale cotatiilor actiunilor, context care a pus in cumpana detinatorii de portofolii spot care si-au vazut investitiile devalorizandu-se pe zi ce trece. In aceste conditii, singura sansa a participantilor din piata autohtona de capital de a gestiona eficient situatia a fost reprezentata de plasamentele futures care dau investitorilor posibilitatea de a castiga si pe trend descendent. Astfel, daca speculatorii short (pozitii futures pe vanzare) au marcat profituri spectaculoase, hedgerii de pe piata bursiera sibiana au derulat operatiuni prin care si-au pus la adapost portofoliile spot de tavalugul deprecierilor din acest debut de an. Eficienta unei astfel de strategii este cu atat mai mare cu cat totul este posibil cu investitii minime datorate mecanismului tranzactiilor in marja prin care se imobilizeaza doar 15-20% din valoarea reala a actiunilor. Conform preturilor de la inchiderea din 3, respectiv 21 ianuarie, SIF 2 s-a depreciat pe piata spot cu aproape 19%, iar SIF 5 cu peste 17%, procente resimtite in minus si de conturile investitorilor de pe aceste titluri. In aceeasi perioada, preturile futures pe scadenta martie au urmat aceeasi directie. Prin urmare, un hedger care a luat in calcul la momentul oportun corectia ce a urmat concomitent cu derularea unor operatiuni pe piata sibiana a reusit, prin vanzare in 3 ianuarie si inchiderea printr-o operatiune inversa (cumparare) in 21 ianuarie, sa compenseze, prin castigul futures, pierderea spot. Sa presupunem ca in data de 3 ianuarie 2008 un investitor detinea 500.000 actiuni SIF 2. Conform pretului de 3,35 lei/actiune consemnat la inchiderea spot, valoarea portofoliului sau se cifra la 1,67 milioane lei. In urma deprecierilor, portofoliul sau valora la inchiderea din 21 ianuarie doar 1,36 milioane lei. Pierderea este evidenta. In schimb, daca respectivul investitor ar fi apelat la hedgingul de portofoliu, situatia ar fi fost cu totul alta. Astfel, vanzand in 3 ianuarie 500 de contracte futures DESIF 2 (echivalentul a 500.000 actiuni SIF 2) la pretul de 3,63 lei/titlu (maximul zilei), si cumparand aceeasi cantitate in 21 ianuarie la pretul de 2,9197 (cotatia futures de la inchidere), investitorul ar fi acumulat in cont 355.000 lei, suma care compenseaza integral pierderea spot si ofera chiar si un castig. Astfel, investitorul care a dorit sa-si pastreze portofoliul spot beneficiind, in continuare, de drepturile aferente: participari in AGA si incasarea de dividende, a reusit sa acopere pierderea cauzata de scaderi.
In opinia brokerilor, "exemple concrete de acest gen sunt nenumarate, existand hedgeri care si-au protejat in acest debut de an sume de ordinul milioanelor de dolari, beneficiind, totodata, si de o piata foarte lichida, unde pot gasi foarte usor contraparte".Acest articol reprezinta un demers educational, iar responsabilitatea intocmirii planurilor de tranzactionare si a aplicarii strategiilor de hedging pe piata la termen apartine exclusiv investitorilor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.